Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Lecții de legionari pentru copii. BOR face damage control

Preoti patriarhie

Foto: Mălina Norocea/Inquam Photos

În comunicatul său de ieri, BOR face damage control. Nu stă în firea unei asemenea puteri să admită că greșește. Și nu poate să admită, pentru că BOR nu greșește niciodată: nici când ține în robie pentru sute de ani o întreagă etnie, nici când se asociază cu puterile cele mai sinistre ale secolului al XX-lea (legionari, fasciști, comuniști), cu Dragnea sau cu Simion mai recent. 

BOR face damage control și contraatacă virulent cu găselnița că versurile nu-i aparțin lui Radu Gyr și că noi am fi în eroare, deși toate referințele publice la poezia „Avem o țară” ca fiind scrisă de Radu Gyr vin de pe site-uri ortodoxe. Pentru BOR, nu există nenumăratele cântări ale corurilor bisericești care, de foarte mulți ani încoace, îl promovează pe Radu Gyr cu câteva dintre poemele sale cele mai recunoscute ca fiind de inspirație legionară.

Până la urmă, e chiar irelevant dacă această poezie îi aparține lui Radu Gyr, un poet siropos, repetitiv și pătruns de misiunea lui legionară. Ceea ce e relevant este de ce corul oficial al BOR, versiunea de juniori, dirijat de un personaj cu vădite simpatii legionare, ajunge să interpreteze astfel de versuri (atât de specifice anilor 1940; „Azi iarași te-au suit vrăjmașii tăi pe cruce/Ardeal cu trei culori împodobit):

Avem Ardealul sfânt pământul răstignirii

Cu tunuri sfârtecat de cel viclean

Avem ierarhii sfinți pe Iancu și martirii

Pe Horia tras pe roată pentru neam

Azi iarăși te-au suit vrăjmașii tăi pe cruce

Ardeal cu trei culori împodobit

Scriind deasupra vina ta cu sânge

Aceea că ortodoxia ai iubit

Avem un Rai de sfinți în temniți dați la moarte

Și aruncați în groapa neștiuți

Dar astăzi dând pământul la o parte

Ies moaște sfinte-n zeghe grea de deținuți

De ce niște copii talentați cântă azi, în Catedrala Mântuirii Neamului, despre Ardealul sfârtecat în anii 1940-1944 „de cel viclean”, de ce trebuie să-i învățăm despre „sânge”, „sfinți în temniți dați la moarte”, despre cei „aruncați în groapă”, despre „moaște sfinte-n zeghe grea de deținuți”? Ce valori transmitem copiilor cu asemenea versuri atât de familiare discursului legionar, scrise cică recent de niște măicuțe foarte talentate?

Dirijorul corului oficial al BOR, Tronos, vorbește despre niște „copii care iubesc muzica și țara”, „copilași jertfitori”. Deci acești copii jertfitori (de ce "jertfitori"?) trebuie să cânte despre „temniți”, „moaște”, „zeghe grea de deținuți”, ca un fel de introducere în iubirea de țară? Despre sfinții închisorilor, dintre care mulți au fost membrii activi ai Mișcării Legionare?

Iar părinții copiilor spun că „Al meu copil nu știe cine este Radu Gyr, în afară de faptul că este un poet, nu a deschis nimeni acest subiect până ieri, când a aflat de pe social media! Si daca nu era netul asta, bată-l vina, nu iî spunea nimeni nimic, nici cu osanale despre el, nici cu o tonă de hate!”.

Trăiască sfânta ignoranță și a părinților, dar și a copiilor care sunt crescuți cu multă grijă în aceeași ignoranță!

O ignoranță pe care BOR o cultivă inclusiv în comunicatul său, în care inventează din nou dușmani interni, în loc să arate smerenie și să întindă punți între oameni.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ignoranța este păguboasă, uneori foarte păguboasă, dar prostia este periculoasă. Dacă ignoranța generează sărăcie, prostia generează răutate care este sămânța judecării aproapelui. Să nu fim proști, dragul meu Ciprian Mihali, să nu fim proști!
    • Like 5
  • https://www.realitatea.net/amp/stiri/actual/prohodul-domnului-versurile-complete-ale-prohodului_5dcc922a406af85273d3a75c

    Versurile 58, 62, starea a doua versul 42, etc.

    Versuri din Denia Prohodului.

    Pai, versurile lui Gyr sunt pistol cu apa, daca ma intrebati pe mine.
    • Like 1
  • Am auzit de Radu Gyr că a fost un poet bun. Nu știam că a fost legionar. Și mulți legionari s-au răzgândit, nu au acceptat ce se cerea.
    • Like 1
  • păi da lupta anticomunistă e câh. Cum să-i înveți pe copii despre așa ceva?
    • Like 1
    • @ Adrian Ionascu
      sa egalezi lupta anticomunista cu legionarismul e ca si cum l-ai proimova pe Jack Spintecatorul ca fiind primul feminist
      • Like 3
    • @ Florin Popa
      IraM check icon
      Chiar?
      Poeziile lui Gyr sunt despre libertate.
      Nimic pe placul marxistilor.
      • Like 1
    • @ IraM
      Dan check icon
      Legionarii și libertatea, baba și mitraliera.
      • Like 1
    • @ Dan
      IraM check icon
      Minte-ngusta.
      • Like 1
    • @ IraM
      Mhai Nai check icon
      Exact la asta ma gandeam citindu-te. No offence.
      • Like 1
    • @ IraM
      Dan check icon
      Îți și trebuie un intelect deosebit ca să-i omori pe toți cei care nu-s ca tine.
      • Like 1
  • andrei andrei check icon
    Serios? Până și istoricii zic ca nu e Gyr autorul, dar nu se poate admite ca greșim? Trebuie să ducem lupta asta falsa anti fascism?

    Pai folosind logica din articol nici imnul României nu e corect, pare puțin fascist. Nu?

    Câtă ipocrizie in voi
    • Like 3
    • @ andrei
      RazvanP check icon
      "Tovarășe, NOI decidem care este istoria, DA??" (c) Radu Florian cca 1950 dar aplicabil și (c) Alexandru Florian 2025 A.D...
      Sau C.E, nu A.D, că suntem europeni progresiști, nu religioși retrograzi!
      • Like 2
    • @ andrei
      RazvanP check icon
      Apropo, ați remarcat cât de repede a dispărut din presă știrea? Pe toate site-urile povestea cu "Gyr, legionarul" era în prim plan, subit după dezmințirea informațiilor s-a volatilizat, DAR ȘI DEZMINȚIREA, că deh, vulgul are memorie scurtă, nu trebuie s-o stimulăm...
      • Like 1
    • @ andrei
      Istoricul Dragoș Ursu și numai el, deocamdată a emis o explicație cum că ar fi cu ceva cu niște măicuțe, care au pus niște versuri pe muzică și le numesc colinde.
      1. piesa respectivă numai colind nu este, este poezie de închisoare politică 1000%
      2. poezia apare în așa numita lirică orală atribuită clar lui Radu Gyr, adică nu a apărut într-un volum al său și nici nu avea cum, autorul fiind în închisoarea politică ci s-a transmis prin viu grai și a fost publicată imediat după 90
      3. istoricul foarte stimabil de altfel, este puternic afiliat BOR și poate asta este explicația unei însăilări destul de neverosimile și grăbite, pentru că Patriarhia desigur nu va recunoaște prea curând(....sau niciodată) anumite simpatii
      • Like 5
    • @ Sorin Volk
      andrei andrei check icon
      ma mir cum nu sunt acuzati de legionarism toti barbatii pe care ii cheama robert, daca pe gyr il chema robert
      • Like 0
    • @ andrei
      RazvanP check icon
      Îl chema Radu, ca pe tatăl indignatului de serviciu, Alexandru Florian.
      Întâmplător, Radu Florian a fost ideologul de bază al PCR din anii '50...
      • Like 1
    • @ andrei
      care pina si istoricii ? Ca ma auzit doar de unul (auzic ca sustine, nu ca istoricul asta r cunoscut).
      • Like 1
    • @ RazvanP
      apropos, ati remarcat cum a aparut RazvanP pe site precum tintarul la lampa la simpla remarca a legionarilor
      • Like 2
    • @ andrei
      Poate te crezi amuzant dar nu ești, probabil pentru că nu înțelegi ca și alții că e vorba de lucruri foarte grave....
      Radu Demetrescu-Gyr a fost un comandant al mișcării legionare, ideolog și propagandist, printre altele autor al imnului Sfântă tinerețe....drag și acesta popimii.
      Că a suferit în închisorile comuniste este incontestabil și probabil ar fi murit acolo fără marea amnistie din 1964, tot realitate este că a aderat la și propagat o ideologie criminală (fără să pună pistolul în ceafă nimănui), ceea ce este cumva inuman, tot așa cum mulți popi se cred creștini dar susțin teorii demente rasiale și antisemitismul, vezi biserica satanică a kremlinului și 50% din BOR
      • Like 3
    • @ Sorin Volk
      IraM check icon
      Ce tupeu pe Gyr, sa scrie poezie in inchisoare! In loc sa-si faca mea culpa.
      Daca a suferit in puscariile comuniste, evident e fascist 1000%
      • Like 1
    • @ Sorin Volk
      IraM check icon
      Poezia lui Gyr este despre libertate.
      Inacceptabil ??
      • Like 1
    • @ Florin Popa
      RazvanP check icon
      Funny...
      În același registru: ați remarcat cum îi etichetează unii, să zicem persoanele numite Florin, drept "putiniști", "legionari" etc pe cei care nu spun același lucru ca ei?
      Când o să înțelegeți ce înseamnă CU ADEVĂRAT libertatea de exprimare mai discutăm.
      • Like 0
    • @ Sorin Volk
      RazvanP check icon
      Ce te faci cu cei care au aderat la o altă ideologie criminală fără să sufere vreo clipă, din contră, au ajuns mari potentați ai regimului bolșevic iar urmașii lor crescuți în puf în Primăverii ne dau acum lecții de democrație și stat de drept?
      Faptul că regimul bolșevic nu a fost condamnat formal la Nurnberg nu îl face mai puțin criminal!
      • Like 0
    • @ RazvanP
      Este foarte corect, orice ism este și a fost anti-uman, dar nu văd legătura...
      • Like 0
    • @ IraM
      Poezia este despre multe lucruri, eu personal NU am nici o problemă cu Radu Gyr, dar am cu îndoctrinarea(ilegală) a copiilor sub patronajul bisericii
      • Like 0
    • @ RazvanP
      Dan check icon
      Păi tu chiar ești putinist. Vrei să ne zici că ești și legionar? N-ar fi de mirare, voi sunteți în stare de orice împotriva României.
      • Like 1
    • @ Sorin Volk
      IraM check icon
      Pai biserica asta face de cand exista ea, si pt oricine: indoctrinare. 100%

      Problema e cand amesteca politica in doctrina religioasa...
      • Like 0
    • @ andrei
      Mhai Nai check icon
      Conteaza ca e Gyr, sau conteaza ce contin versurile?
      • Like 1
    • @ Sorin Volk
      andrei andrei check icon
      Nici nu incerc sa fiu amuzant, dar ceea ce se face acum e fear mongering. E fix ce făceau și Georgescu și Simion când ziceau ca Romania acuși acuși intra în război daca nu votează românii cu ei. Doar ca e in cealaltă extremă. Acuși acuși vin neo naziștii la putere dacă nu criticam sau nu stam noi foarte atenți să nu cante cineva o poezie într-o biserică.

      Folosind logica asta și detectorul asta atât de fin de naționaliste vedem ca până și imnul României e naționalist. Îl găsim până și pe Eminescu ca un naționalist anti semit care ar fi fost legionar. Dar criticam imnul ca e nationalist? Îl criticam pe Eminescu ca a fost naționalist? Îl criticam pe eliade ca a fost legionar? Nu.

      Dar daca bor face ceva e dintr-o data greșit.


      Dar na, trebuie sa speriem lumea ca cine nu e cu noi e automat un legionar.
      Aceeași poezie cu Georgescu, cine nu e cu noi vrea Romania in război, nu?

      Nu va e rușine?
      • Like 1
    • @ Mhai Nai
      andrei andrei check icon
      Pai se pare ca dublul standard arata ca nu contează ce zic versurile. Folosind aceeași logică am vedea ca și imnul României e nationalist. Dar nu îl critică nimeni.

      Sunt sigur ca dacă versurile imnului ar fi fost scrise de gyr atunci ar fi fost foarte greșite și văzute altfel.

      Ipocrizie cat cuprinde, dar na, trebuie sa speriem lumea.

      Ne mângâiem între noi ca suntem deștepți și nu picam in capcana lui Georgescu care vrea sa bage frica in români ca acuși intra Romania in război în Ucraina, dar pe de altă parte ne lăsăm păcăliți ca acuși acuși vin legionarii la putere ca o poezie naționalistă a fost cantata printre alte 50 se poezii la fel de stupide și insipide
      • Like 1
  • Poate că versurile : "Avem un Rai de sfinți în temniți dați la moarte, Și aruncați în groapa neștiuți, Dar astăzi dând pământul la o parte, Ies moaște sfinte-n zeghe grea de deținuți " - se referă la martirii greco-catolici, asasinați la Sighet și în alte părți, sau la evreii atârnați în cârligele din măcelarii în rebeliunea legionară din 1941 ? Sau la Virgil Madgearu și Nicolae Iorga ? Poate că așa trebuie să pricepem versurile lui Radu Gyr ?
    • Like 7
    • @ Gheorghe Grun
      IraM check icon
      Poate ca se refera la toti.
      Nu vad instigare la ura in versurile lui, mai mult resemnare.
      • Like 1
    • @ Gheorghe Grun
      RazvanP check icon
      Poate se referă la TOȚI, inclusiv cei trimiși în Siberia sau în Bărăgan ori la Periprava...
      Faptul că Radu Gyr a fost asociat cu un regim criminal este incontestabil, faptul că este invocat asta de cineva asociat cu ALT regim criminal este ridicol în sine...
      • Like 1
  • Mai mult ca sigur o operațiune disperată de PR, pentru a salva imaginea BOR, oricum compromis de toate ismele, cel mai grav fiind neo-legionarismul....
    "....poezia intră în circuitul public prin albumul Maicilor de la Mănăstirea Diaconești (2007), apoi se propagă online după 2009, moment în care se multiplică atribuirile greșite."...mdea, cam plagiatoare măicuțele astea, dat fiind că poezia respectivă apare încă din ediția Radu Gyr: Poezii, volumul 3. Poezia orala. Editura: Marineasa An aparitie: 1994
    Se trece prin tribunal pentru chestii din astea, în drum spre "zeghe grea de deținuți"!
    PS...inepția devine totală... ".textul este o creație a maicilor de la Mănăstirea Diaconești și face parte din primul lor album de colinde, lansat în 2007, care reinterpretează muzical poezii din temnițele comuniste.", adică măicuțele din temnițele comuniste compuneau poeziile lui Radu Gyr, după care prin 2007 au compus și muzica, astea clar nu au încărcare pe îndatoriri monastice și se țin de prostii...
    • Like 7
  • Repet: bor este o întreprindere, iată, un srl-u fara nicio răspundere, inventată de niște "băieți deștepți", încă unii, care trăiesc bine pe spinarea proștilor, da a proștilor. Căci ipocrita "credință" în biserică și popii puturoși și hulpavi înseamnă prostie, înapoiere în vremile întunecate ale evului mediu dominat de foștii hrană pentru fiare "mari" deținători ai "adevarului", adevăr inventat de ei pentru a struni și exploata prostimea, intenționat ținută în întuneric și teamă, nu de dumnezeu, de el nu trebuie să ai teamă. Dumnezeu există. O spun doar din simtire și din experiențele vieții și susținerile simțite ca venind din partea lui. Dumnezeu cere smerenie și respectarea a 10 porunci esențiale, propagate în lume de un adevărat provoc, nu de popii șarlatani, lacomi, ticăloși ce au împânzit lumea și care încalcă, de când au apărut, legile ceresti. De ce-i tolerează dumnezeu? Pentru că dumnezeu nu este ceva fizic, care poate folosi biciul, este o forță, generatoare de bine. Este o blasfemie ca niște sarlatani să-i rostească numele și să actioneze în numele lui. Tocmai pentru că nu este o entitate fizică își permit acești delatori, acești iuda să pretindă, abuziv și nemeritat, că tot ce fac fac în numele dumnezeului. Nici nu are rost ca noi să murdarim acestă temă.
    • Like 10
    • @ Zugravu Mircea
      "Dumnezeu nu este ceva fizic, care poate folosi biciul, este o forță, generatoare de bine".
      - As citi cu interes o dezvoltare a acestei idei. Sunt ateu, dar ideea ma intereseaza. Cand su unde a aparut?
      • Like 0
    • @ Tudor Bucur
      Este dintotdeauna în mințile gânditoare.
      • Like 0
  • RazvanP check icon
    Nah, "damage control" fac "formatorii de opinie" care s-au grăbit să arunce cu noroi fără să aibă minimul bun simț de a VERIFICA informația. Hai, nu din trei surse, asta ar denota un nivel profesional pierdut de multă vreme, dar măcar din două...
    Nu, toți s-au grăbit să condamne cu o sfântă mânie proletară demnă de tezele tovarășului Florian, Radu, ce li s-a comunicat de domnul Florian, Alexandru, că trebuie să condamne! Probabil fără măcar să asculte, darămite, Doamne Ferește, the horror, să ÎNȚELEAGĂ, versurile cântării respective!
    Povestea asta nu face decât să confirme încă o dată că jalnicul nivel al "influenșărismului" românesc se regăsește și în canalele mainstream, nu doar pe tiktok.
    Felikitări, Makavelilor!
    • Like 2
    • @ RazvanP
      tu ai verificat inainte sa arunci cu noroi ? Ce surse ai gasit ? Cit de credibile is sursele ?
      • Like 2
    • @ Florin Popa
      RazvanP check icon
      Dunno, istoricul principal al cetății Alba Iulia versus niște iluștri necunoscuți de pe internet...
      Iar când în ecuație mai adaugi și un pui de bolșevic...
      • Like 0


Îți recomandăm

Călin Georgescu Alba Iulia

“Azi nu simt bucurie, ci durere”. Asta a spus Călin Georgescu la Alba Iulia, locul simbol în care se întâlnesc românii de Ziua Națională să își amintească de faptul că în unire stă puterea. Nu voi comenta azi în niciun fel faptul că un om care este considerat de autoritățile române un “candidat al Moscovei” are libertatea de a convoca mitinguri în zile simbolice și nici că își permite sub ochii forțelor de ordine să cheme românii “la luptă” și la “sacrificiu”. El având un dosar penal pentru complicitate la tentativa de răsturnare a ordinii constituționale. Foto: Inquam Photos

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Hadi Rahimian

Există copii în România născuți de două ori. Nu, nu e o greșeală de scriere și nici o eroare a serviciilor de stare civilă. Hadi Rahimian, un medic român, născut în Iran, operează feți aflați în uterul mamei oferindu-le viață. Cei mai mici dintre ei au 18 săptămâni gestaționale.

Citește mai mult

CTP

Pe vremuri, sărbătoarea națională a României era 23 August. După `89 a fost desființată. O greșeală, după părerea mea. Semnificația ei trebuia recuperată, înlăturând minciuna comunistă a rolului principal în insurecție pe care l-ar fi jucat PCR, partid anexă a URSS. Regele Mihai și partidele istorice, PNȚ, PNL, Social-Democrații, conducerea Armatei, factorii principali ai loviturii de stat care l-a înlăturat pe liderul militaro-fascist Ion Antonescu, repuși în drepturi.

Citește mai mult