De zeci de ani învățăm la școală o istorie simplificată, redusă la câteva dintre momentele ei glorioase. Istoria care se predă în școli este o moștenire a secolului al XIX-lea, atunci când s-a inventat acest tip de istorie eroică, menită să ofere o rațiune de a fi unei națiuni care să fie mândră de trecutul ei.
După tragediile secolului al XX-lea, în care poporul român nu a fost doar victimă, ci și agresor și călău, ideologia național-comunistă, perpetuată necritic după 1990, a păstrat aceeași ignoranță deliberată în privința trecutului. Asta face ca zeci de generații să fi ieșit de pe băncile școlii cu cunoștințe minime și deformate despre trecutul nostru.
Zeci de generații care nu au învățat nici despre sclavia romilor, nici crimele legionare, nici despre pogromul de la Iași, nici despre deportările romilor, nici despre antisemitism sau asasinate politice. Așa cum nu au învățat nici despre rolul nefast jucat în momentele critice de personalități pe care le celebrăm, dar care au fost complici sau chiar surse de inspirație pentru regimurile criminale legionare, fasciste sau comuniste.
Și atunci ne trezim azi cu reactivarea simpatiilor pentru legionari sau a empatiei pentru torționarii fasciști sau securiști. Ne trezim că suntem confuzi în privința lui Zelea Codreanu sau a lui Antonescu și începem să îi cântăm ode lui Ceaușescu.
Ignoranța crasă cu care ieșim din sistemul educațional românesc în privința istoriei este exploatată fără scrupule nu doar de extremiștii de azi, simpatizanți ai regimurilor ucigașe, ci și – mai ales și mai grav – de industriile culturale și mediatice susținute de cele mai puternice instituții din România, printre care se numără, din păcate și BOR. Puterea incredibilă pe care o are BOR în România, nu ca instituție religioasă, ci ca instrument de dominație culturală și de control al sistemului educațional, îi permite să trateze trecutul într-un mod interesat, deformat și periculos pentru societate.
Să fim bine înțeleși: atunci când un cor de copii cântă un cântec legionar, pe versurile unuia dintre oamenii importanți ai Mișcării Legionare din anii 1940, asta nu se întâmplă pentru că dirijorul sau copiii au ideea bruscă de a cânta acel cântec.
Fuduli cum suntem atunci când suntem învăluiți în necunoașterea istoriei, ignorăm care sunt dispozitivele prin care se promovează, de cel puțin trei decenii încoace, reabilitarea unor figuri și momente tragice ale istoriei secolului al XX-lea. O industrie culturală și socială de calibrul BOR, organizată impecabil la nivel mediatic și spectacular, nu lasă niciun detaliu la întâmplare: acei copii au cântat ce li s-a spus să cânte, au cântat cântece pe care le-au repetat de nenumărate ori, împreună cu profesorii și preoții lor, până au ajuns să le cânte în fața militarilor români adunați în catedrală.
Pentru că nu am învățat istoria în mod critic, pentru că nu ne-a spus nimeni la școală și nimeni după școală ce a însemnat legionarismul, antisemitismul, rasismul, nu avem nicio sensibilitate față de posibila înțelegere a trecutului nostru. De aceea, atunci când auzim despre Radu Gyr, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Sabin Manuilă sau alte figuri ale lumii interbelice, se trezește în noi fiorul patriotic și religios care funcționează ca un scut de protecție împotriva înțelegerii critice.
Faptul că unele figuri ale epocii fasciste și legionare au murit în condiții oribile în închisorile comuniste nu-i face sfinți: un criminal ucis de un alt criminal rămâne un criminal, nu devine un sfânt sau un erou, nici măcar dacă a comis crime în numele credinței lui sau dacă a fost ucis din cauza credinței lui.
Și trebuie să facem o precizare foarte clară în privința acestor personalități: ele nu trebuie să facă obiectul vreunei pretinse „cancel culture”, iar semnele de alarmă în privința lor nu vin din partea unor „progresiști”, „trădători” sau „atei”.
Despre ei trebuie să se scrie în manualele de istorie la liceu și să se predea în facultăți, să se publice în reviste de către cercetători documentați și să se știe care a fost contribuția lor îngrozitoare la promovarea unor acțiuni care au condus la uciderea a zeci de mii de compatrioți evrei, romi sau români. Iar asta uneori cu sprijinul nemijlocit al armatei române sau cu binecuvântarea înalților prelați ai Bisericii Ortodoxe Române. Despre ei trebuie să știm exact ce au făcut în calitățile lor oficiale, nu doar ca poeți, filosofi sau oameni de știință.
Și doar după ce o să știm cât mai mulți dintre noi care sunt crimele la care au participat direct sau indirect, care sunt suferințele uriașe pe care le-au provocat împușcând oameni nevinovați, stând alături de criminali, fiindu-le surse de inspirație sau complici, doar atunci vom începe să ne cunoaștem trecutul și să avem o atitudine critică față de el.
Da, printre predecesorii noștri pe care azi îi preamărim în biserici, la televiziuni sau pe rețelele sociale, au existat mari criminali, oameni care au ucis zeci de mii de alți oameni pe care îi considerau inferiori sau necredincioși în numele superiorității românești a credinței și a neamului.
Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la credință sau la iubirea de neam. Trebuie doar să nu cultivăm, din trecutul nostru, acele figuri sinistre care au făcut din credință și neam pretexte ale crimelor împotriva umanității. Să nu facem din ei niște eroi, să nu-i martirizăm sau să-i sanctificăm, ci să-i înțelegem drept ceea ce au fost: actori tragici în epoci tragice, participanți direcți la cele mai rușinoase momente ale istoriei noastre. Momente pe care nu le dorim repetate în numele vreunui ideal pretins patriotic sau religios, chiar dacă și mai ales dacă asemenea manifestări ale dragostei de neam se manifestă prin ură față de unii dintre semenii noștri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.