Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Legea salarizării...încă un an în sala de așteptare

Legea salarizării e gata …dar fără soluții. Guvernul a luat în brațe un proiect neterminat, rezolvările adecvate vor fi căutate probabil tot anul, dar într-un 2016 electoral, cu două scrutine, e greu de presupus că vor fi și găsite. Așa că va mai trece apă pe Dâmbovița până când va fi legiferat noul statut al raportului între muncă și plată.

Executivul a făcut deja publice câteva dintre intențiile care să devină literă juridică în textul viitoarei legi. Acestea se referă la rezolvări pentru problemele la vedere aflate acum în dezbatere publică. Când legea va fi gata, nu vom mai întâlni, sper, - în sectorul bugetar - nici câștiguri ale medicilor tineri mai mici decât ale funcționarilor cu studii medii, nici remunerații ale profesorilor atât de neatractive încât la catedrele din multe școli să urce suplinitori fără pregătire sau cu pregătire cel puțin îndoielnică și nici cariere administrative ocolite de specialiștii bine pregătiți. Ar fi un important pas înainte. Dar numai legea, singură, nu va schimba tabloul. Și, apoi, necesara legătură dintre muncă și plată nu se rezumă la salariații bugetari. 

Nedreptatea pe care ne-o facem noi înșine, menținând în țară un nivel de viață sub ceea ce ar putea ieși din acumularea de capital și forță de muncă existentă astăzi (chiar și fără să luăm în calcul detașamentele de specialiști români care fac PIB pentru alte țări) are fără îndoială istorie și are … prezent. În apatia analizelor și a dezbaterilor pe această temă – oricum doar ocazionale și fără coerență programatică - nu se întrevede nici măcar o tentă de interes pentru acele motivații care împing maşinăria social-economică să progreseze în ritm cu vremurile. 

Și nici nu s-a înțeles cât de periculos este să salarizezi otova competența și incompetența, mulțimea treptelor de pregătire, ignorând diferențele de valoare. Iar depunerea armelor, de către clasa politică, gândirea vetustă, inerția și populismul țin în continuare barierele ridicate în fața salarizării gradualizate și competitive funcție de importanța și calitatea muncii depuse. Lucrurile sunt atât de grave încât, așa cum arată calculele, salariile medicilor și profesorilor în primii lor ani de muncă nu vor ieși de sub media pe țară nici după recentele măriri substanțiale decise de Guvern. 

Lucrurile sunt atât de grave încât, așa cum arată calculele, salariile medicilor și profesorilor în primii lor ani de muncă nu vor ieși de sub media pe țară nici după recentele măriri substanțiale decise de Guvern.

O analiză riguroasă a salarizării, în vederea îndreptării lucrurilor, nu are cum să ajungă la un rezultat optim fără să ia în calcul legăturile naturale între talerele balanţei: pe unul plata muncii iar pe celălalt performanţa salariatului, pregătirea şi experienţa lui, competenţa, aportul lui la bunăstarea generală. Acum însă, în mare măsură, lucrurile nu sunt cântărite aşa. Iar cercul este vicios. Tocmai pentru că nu avem destule salarii competitive, nu avem nici destulă competitivitate.

Când spun legături naturale am în vedere, desigur, spiritul economiei de piață. Pentru că, dacă vor fi așteptate numai rezolvări în cabinete, soluții care să se contureze sus, în cercurile puterii,ale birocrației,de unde să coboare spre a ferici companiile, salariații, pensionarii, societatea în ansamblu…va fi de așteptat mult și bine. Soluția învățată la Școala Istoriei, reactualizată în raport cu noile împrejurări, sugerează o combinație complexă și înțeleaptă între stat și piață, într-un moment în care începe să ne fie tot mai limpede ideea că și piața,și statul trebuie să-și schimbe comportamentul. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult