Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Loredana Munteanu: „Poezia nu trebuie să fie frumoasă, ci să transmită un adevăr”

Loredana Munteanu

Loredana Munteanu este fondator al Asociației „Arta Nu Mușcă” și organizator al evenimentului numit „Tramvaiul Poeziei”.

Tramvaiul Poeziei, eveniment ajuns la a 3-a ediție, este o invitație adresată publicului larg de a se bucura, pe 3 și pe 4 iunie, de 5 călătorii interdisciplinare în tramvaiul desenat de artistul Dan Perjovschi.

Călătoriile oferă ocazia incursiunii în lumea poeziei contemporane, a orașului, dar înseamnă totodată și momente muzicale și povești de pe 3 trasee din oraș, cu scopul de a crea o experiență inedită pentru redescoperirea lecturii și a reconectării cu Timișoara.

Urmează stația poeziei!

Cele 5 călătorii urban-poetice îi au în centrul atenției pe 5 poeți cunoscuți și apreciați de public: Svetlana Cârstean, Moni Stănilă, Alina Purcaru, Radu Vancu și Andrei Dosa, fiecare având atribuite, în cele 2 zile, câte două ore de lectură și discuție. 

Cel care iubește poezia este un om care vrea să simtă, care privește spre sine

Loredana, cine mai ascultă azi poezie? Poezia n-a murit?

Cred că noi, oamenii, ne stingem puțin câte puțin fără poezie în viața noastră.

Poezia, arta în general, e opțională. E important să ne asigurăm traiul întâi, să ne plătim facturile, coșul de cumpărături, dar la fel de important e să ne cultivăm și spiritul.

Lectura, în acest sens, e cel mai rapid mod de a accesa noi lumi, de a ne pune și altfel de întrebări, de a ne da voie să scoatem din noi lucruri ascunse. Poezia are acest efect, doar prin ”simplul” fapt că se spun atât de multe lucruri cu atât de puține cuvinte.

 Cum au fost primele două ediții și cum speri la a treia?

Au fost 2 ediții diferite, în timpuri diferite, înainte și după pandemie. Prima s-a desfășurat în 2019, timp de 3 săptămâni, într-un tramvai de pe linia 1, din București, în regim normal de circulație, dar tematic amenajat, cu o bibliotecă interactivă și cu lecturi publice în fiecare seară, la ora de vârf, unde poezia venea spre oameni și se transforma în partener de călătorie în drumurile lor cotidiene.

A doua ediție a avut loc în 2022, tot în capitală, cu un alt concept. Am organizat 5 călătorii în jurul poeziei contemporane (5 poeți), a muzicii interbelice (5 muzicieni) și a istoriei orașului (ghid istoric) într-un tramvai clasic, care nu circulă în mod normal, invitând oamenii să vină ei către poezie de data aceasta.

O călătorie de două ore, tip experiență, pentru redescoperirea poeziei, a lecturii, a orașului și a petrecerii timpului din nou împreună.

Poezia nu trebuie să fie frumoasă, ci să transmită un adevăr

Ce autori vor fi citiți?

Svetlana Cârstean, Moni Stănilă ( volumul ”Ofsaid” a câștigat recent Premiul pentru cea mai bună carte de poezie la Gala Premiilor Observator Cultural), Alina Purcaru (volumul ”Tot mai multă splendoare” a câștigat Premiul Universitas), Radu Vancu, Andrei Dosa – ei vor fi cei 5 poeți prezenți în ”Tramvaiul Poeziei” ediția a treia, în cele 5 călătorii, în Timișoara, pe 3-4 iunie


 Poeziile sunt lungi? Scurte? Romantice? Dinamice? Cum alegi poeziile ca să nu plictisești sau obosești auditoriul?

Aleg poeții și sugerez volumele din care să se citească, iar în timpul călătoriilor, aceștia vor citi ce vor dori. Unele poeme sunt scurte, altele mai lungi, cu iz romantic, dar de cele mai multe ori sunt foarte actuale și tranșează realitatea. Poezia nu trebuie să fie frumoasă, ci să transmită un adevăr.

E important să ne asigurăm traiul întâi, să ne plătim facturile, coșul de cumpărături, dar la fel de important e să ne cultivăm și spiritul. Lectura e cel mai rapid mod de a accesa noi lumi, de a ne pune și altfel de întrebări, de a ne da voie să scoatem din noi lucruri ascunse

Care va fi programul acestei a treia ediții?

Ediția a treia este câștigătoare în urma apelului ”Grow Timișoara” prin Centrul de Proiecte și face parte din programul oficial Timișoara 2023 – capitală culturală europeană.

În weekendul 3-4 iunie va fi un maraton de 5 călătorii a câte 2 ore cu cei 5 poeți menționați, dialoguri moderate de Raisa Beicu. De asemenea, vor fi momente muzicale susținute de tineri artiști locali (Andrei Mihail Radu și Abel Chircă la vioară, Csaba Zsolt Maksay la violoncel, Alexandra Mahu și Bogdan Preda la flaut) și povești de pe 3 trasee redate de ghidul istoric, Marius Daniel Igna.

 3 iunie, ora 12:00/ Svetlana Cârstean

3 iunie, ora 14:30/ Moni Stănilă

3 iunie, ora 17:00/ Alina Purcaru

4 iunie, ora 12:00/ Radu Vancu

4 iunie, ora 14:30/ Andrei Dosa

Toate plecările sunt din Depou și retur, urmând 3 trasee. Accesul publicului este gratuit și este permis în limita locurilor disponibile persoanelor care se înscriu cu un email la adresa: curaj@artanumusca.ro. Participanții sunt rugați să specifice cursa dorită și cum ar descrie Timișoara în 2 cuvinte. Viziunea lor despre oraș va ajuta la realizarea unui poem colectiv ce va fi publicat după încheierea evenimentului.

Tot ce am ales să fac sunt extensii a cine sunt

Cine a avut ideea acestui tramvai? Cum s-a născut ea?

Uneori, și eu mă întreb de unde apar aceste idei

Dar știu că tot ce am ales să fac sunt extensii a cine sunt. Îmi place să aduc arta în mijloace de transport, din 2012 încoace, și cred că am făcut niște conexiuni involuntar și așa a apărut ”Tramvaiul Poeziei”.

Inițial, a fost o idee pentru a celebra Ziua Internațională a Poeziei, pe 21 martie 2019, iar apoi s-a transformat într-un proiect.

Mai e și dorința mea e de a încuraja publicul larg să citească și poezie contemporană. Sunt scriitori ce merită atenția noastră și că programa nu se oprește la Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, George Bacovia sau Nichita Stănescu.

Ce fel de tramvai veți folosi în Timișoara? Electric? Cu cai? Care va fi traseul?

Cu sprijinul Societății de Transport Timișoara (STPT) vom utiliza un tramvai electric, recent desenat de artistul vizual Dan Perjovschi. Vor fi 3 trasee propuse de ghidul istoric local, Marius Daniel Igna.

Care este poezia ta preferată?

Prima care îmi trece prin minte este cea a lui Robert Frost, care mi-a fost mereu inspirație să nu-mi fie teamă de schimbări și să am curaj să încerc mereu ceva nou, la orice vârstă.

Two roads diverged in a wood, and I—

I took the one less traveled by,

And that has made all the difference.

Care este profilul unui om care ascultă poezie?

Un om care vrea să simtă, care privește spre sine, care se duce dincolo de lucrurile vizibil cotidiene.

Citiți mai multe pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Laurențiu Beșu

Un val de reacții fără precedent traversează sistemul judiciar românesc, după ce judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, a publicat pe Facebook un mesaj de solidaritate cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu — două dintre vocile care au semnalat public presiuni, disfuncționalități și nereguli sistemice din interiorul justiției, în urma publicării unui documentar Recorder despre sistemele obscure care controlează justiția românească în ultimii ani.

Citește mai mult

Ilie Bolojan dec 2025

- vă ofer soluția pentru a rezolva problema banilor pentru români în 24 de ore: decideți că infracțiunile de corupție nu se prescriu, așa cum s-a procedat în cazul omorurilor și al violurilor; foto: Profimedia

Citește mai mult

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult