Să fie clar de la început: nu mi-a plăcut niciodată Ion Iliescu. La primele alegeri libere din România eram încă la liceu și tocmai căpătasem drept de vot. Împlinisem 18 ani. Dis de dimineață am pornit-o spre secția de vot, între mama și tata. Eram gata să leșin de emoție pentru că nu mai votasem niciodată.
Ne-am încadrat într-un fluviu de oameni care curgea în aceeași direcție, spre vot, deși secțiile de votare abia se deschiseseră. Toți oamenii, îmi aduc aminte exact, aveau zâmbete largi întinse pe toată fața, femeile erau gătite ca de petrecere, iar bărbații purtau costume și trandafir roșu la rever. Și taică-miu era îmbrăcat în costum, deși noi aveam în plan să plecăm după ce votăm la țară, la părinții maică-mii. Floare roșie la rever nu avea, dar cred că doar din stânjeneală și nu din alte motive. În jurul nostru nu se auzea decât numele lui Iliescu și vocile erau pasionale.
Așa cum era în plan, după vot am întins-o la țară. Ai mei vorbeau, cum altfel, despre Iliescu. Mamaie-mea ne aștepta cu față de masă curată și cu cratițele pe foc. Prinsese un cocoș de-i tot sărea în cap și-l transformase într-o tocăniță dumnezeiască plină de ceapă și de ulei. Flămânzi cum eram, nu prea a vorbit nimeni la începutul mesei, dar pe măsură ce se umpleau stomacurile se dezlegau și limbile, mai cu seamă că tataie ne umpluse și paharele cu vin din producția proprie. Despre Iliescu, bineînțeles. Atunci m-am trezit și eu vorbind, spunând cu voce tare că eu am votat cu Rațiu (așa am făcut, dar nu din convingeri politice care-mi lipseau cu desăvârșire, ci din spiritul de frondă specific vârstei).
Un cutremur de magnitudine mare ar fi creat manifestări mai discrete. Întâi s-au oprit furculițele la jumătatea drumului spre gură, toți ochii s-au ațintit spre mine să cerceteze dacă nu cumva e vreo glumă și tataie s-a înecat (de furie). S-a înecat zdravăn, cam de manevra heimlich de care nu auzisem, așa că i-am tras fiecare niște pumni în spate. Am avut succes, cocoșul i-a sărit din gât și tataie a tras o gură mare de aer. Dar pe expir a început să țipe despre lanțuri, întemnițări, sclavie și, în general despre oroarea partidelor istorice. Tata mi-a spus că sunt proastă, mama s-a înroșit de rușine și masa în familie lărgită a fost compromisă. Au salvat ceva din ziua stricată de mine cu ajutorul artileriei grele, țuica din prunii lui tataie.
A doua zi m-am dus la școală, unde copiii dezbăteau alegerile cu glasuri stridente, aproape urlând. Când m-au întrebat cu cine am votat, am răspuns că am ales pe Iliescu și totul a fost în regulă: adică votasem cum trebuie. Dacă așa ceva era cu putință, spiritele erau încă și mai încinse la liceu.
Ce vreau să spun e că Iliescu, bun sau rău cum o fi fost, a fost exact omul pe care l-au vrut masele, omul pentru care eram pregătiți atunci. Politic, aveam cu toții un creier neted, lipsit de circumvoluțiuni, lustruit de anii de comunism. Așadar nu am fi putut să ne alegem un viitor necunoscut, fără nicio legătură cu trecutul nostru. Iliescu (Dumnezeu să-l ierte) a fost omul timpului său și altfel nu cred că era posibil.
Istoria e ciclică și tare mi-a fost frică să nu se repete la ultimele alegeri.
Am revăzut la oameni mulți aceeași pasiune omorâtoare de rațiune, iar comunismul nu mai e o scuză.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mare tupeu poate avea o stangista care isi da cu stangul in dreptul scriind ineptii ..
Serios.. dv. va luati in serios ?