Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Magyar nu e vinovată

Cristian Tudor Popescu

Prinzându-i cu pantalonii în vine, președintele Iohannis a expediat PSD-ului un șut în testicule. Acesta e rezumatul peripeției autonomiei secuiești în Parlamentul României.

Președintele Camerei Deputaților și al PSD, M. Ciolacu, s-a dovedit mai degrabă tembel decât trădător de țară. A lăsat să ticăie bomba murdară plantată regulat de udemeriști ca să fie dezamorsată, dar să arate că se află și ei în treabă. A lăsat-o, de altfel, toată deputățimea din Cameră, în cap cu PSD. 

Domnul Ciolacu poate să se jure că n-a vrut să vândă Ardealul, dar nu poate s-o facă în numele PSD, partid cu cazier în ce privește înțelegerile antinaționale cu UDMR – dacă ar fi să ne amintim doar declararea zilei de 15 martie Zi Națională a maghiarilor din România, la paritate cu 1 decembrie. Și e ridicol ca un șef PSD să-l dea pe CV Tudor drept exemplu de xenofobie și minciună: „Cornel” a fost amicul de suflet al pesediștilor de-a lungul vremii, iar ciracii lui au transformat în anii din urmă PSD într-un PRM cârdășit cu UDMR.

Ceea ce nu face mai puțin stridente și politicianiste declarațiile domnului Iohannis. Cel mai puțin spre deloc îmi place zicerea disprețuitor-acuzatoare în maghiară la adresa PSD. „Jó napot kívánok, Pésede!” face din limba maghiară marca trădării de țară – v-ați dat cu ungurii, nu mai înțelegeți românește!

Cum ar fi să i se răspundă președintelui, la întrebarea pusă de domnia sa, „Jó napot, Ciolacu (Bună ziua, Ciolacu), oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri?”, cam așa:

„Gutu-te-n tag, Iohannis, oare ce v-a promis Șparanghela Merkel în schimbul românilor sclavagiți la arbait în Germania?”. 

Limba maghiară e frumoasă și curată. Limba germană e frumoasă și curată. Așa este și limba română, așa sunt toate limbile Pământului. Dacă aș mai avea o viață, le-aș învăța cu drag pe toate. Limba unui popor nu e vinovată pentru felul în care o schingiuiesc și o spurcă gurile politicienilor.

Folosind limba maghiară ca noroi de dat în adversari, jigniți limba română și bunul simț al românilor, domnule președinte!

P.S.

În vreme ce încăierarea politică între guvizi se reia în forță de unde au lăsat-o covizii, 15 mai vine spre noi cu mai mulți morți și mai mulți săraci pe zi. Luminița de la capătul tunelului, să nu fie o lumânare...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult