Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Marele dușman

Domnii Luca, din „Deșteptarea” Europa FM, m-au întrebat dacă trâmbițata întâlnire de la Budapesta dintre Trump și Putin a fost „pe bune” sau nu.

Răpunsul este că NICIUNA dintre convorbirile Rusiei cu SUA de când e Trump în funcție, fie telefonice, fie pe viu, la orice nivel, de la emisari până la secretari de stat și președinte, nu a fost nicicum „pe bune”. Putin n-a avut nici cel mai firav gând de pace. Tot ce a vrut a fost să evite un răspuns în forță al Americii și să o despartă de Ucraina și Europa. În tot acest timp, lovind sălbatic, fără pauză, Ucraina și amenințând Moldova și Europa. Spuneam despre primirea lui Putin în Alaska, cu covor roșu, că o să rămână una dintre cele mai mari umiliri politico-diplomatice ale Statelor Unite în fața Rusiei. Cea de la Budapesta avea șanse să o depășească.

Maskirovka „păcii” a fost stopată pentru că Trump, atins la orgoliu, a priceput, în fine, că nu câștigă capital de imagine din asta, dimpotrivă, apare ca manipulat de mai șmecherul Putin. Zelenski a mers până la a accepta cererea lui Trump ca războiul să înghețe pe actuala linie de front, știind însă că Rusia vrea tot Donbasul, pe care nu l-a cucerit. Și că Putin nu e interesat în primul rând de teritorii, ci de distrugerea suveranității Ucrainei.

Un fost înalt diplomat American, activ sub 7 președinți, participant la memorandumul de la Budapesta 1994, Daniel Fried, cu care am avut prilejul să stau de vorbă, a sintetizat perfect situația: „America pare ezitantă atunci când se apropie de linia de presiune maximă asupra Rusiei, după care dă înapoi. Este un model care subminează credibilitatea și riscă să transforme politica SUA într-o glumă”. „Aveți o carte puternică. Jucați-o. Nu lăsați Rusia să dicteze termenii”, mai spune Fried.

Un prim pas: Trezoreria SUA impune sancțiuni asupra unor surse puternice de finanțare pentru război, megacompaniile petroliere rusești Rosneft și Lukoil, încurajând aliații să adere la sancțiuni.

De fapt, cred că niște oameni cu capul pe umeri de la Washington nu au uitat că adevăratul și marele dușman al Rusiei nu este Ucraina, nu este nici măcar Europa, marele dușman, singurul demn de trufia Kremlinului, a fost și este America.

P.S.

Românoșii noștri au sărit de fund în sus, că de ce nu-i primim NOI cu sarmale pe Trump și Putin la București? Adică, de ce nu ne dovedim cel puțin la fel de lipsiți de scrupule și slugi ale lui Putin ca ospătarul Orban, cu gulașul pe care se pregătea să-l servească celor doi. Acum, poate că îi invită Orban pe ei la Budapesta să golească oloiul cu gulaș, că tot îl arunca. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Dacia - Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Naționalismul ăla sănătos începe de aici. Când statul român e atent la fiecare leu pe care îl cheltuie, când încearcă să aducă furnizori din România acolo unde are o ofertă bună în piață, unde există competențe și servicii de calitate. foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult