Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Masacrul Inocenților

Masacrul inocenților

Adolescenți și copii printre morții și răniții de la Manchester Arena...

La spectacolul foarte tinerei Ariana Grande, cei mai mulți dintre spectatori erau foarte tineri... După ce am auzit asta, când am fost în stare să gândesc, primele cuvinte care mi-au venit în cap au fost „Masacrul Inocenților”.

Masacrul Inocenților înseamnă măcelărirea copiilor din Bethleem, la porunca regelui Irod, așa cum povestește Evanghelia după Matei. Cumplitul episod biblic a fost pus pe pânză de Pieter Paul Rubens și pe ecran de Pier Paolo Pasolini. 

Ce se vede acolo este cruzimea în stare pură de care e capabilă rasa umană, din toate timpurile, față de ea însăși.

Căci, a spinteca, a zdrobi, a frânge copii este un atentat la adresa umanității în sine.

Regele Irod măcar avea un motiv pentru masacru: să-l știe mort pe pruncul Iisus, cel ce i-ar fi putut lua tronul. Ucigașul din Manchester (nu voi menționa niciodată cum îl cheamă, și așa ar trebui să facă toată presa, pentru a nu transmite și altor psihopați setea de glorie mediatică și a nu comite impietatea alăturării numelor victimelor numelui unui vierme veninos) nu putea avea niciun motiv. Sfârtecându-i pe puștii îndrăgostiți de muzica Arianei, cu bile, cuie, bucăți de tablă puse în cocteilul exploziv pe care-l ducea în spate, n-avea cum să obțină ceva, și știa asta.

Copiii nu au rasă, nici religie, nici politică. Nu au nici vină, nici păcate. Din orice țară ar fi, ei sunt pui de om și atât. A ucide un copil înseamnă a ucide Omul...

Acesta n-a fost un atentat terorist. Omorârea premeditată a copiilor poate să-i paralizeze, să-i bage în balamuc sau să-i umple de ură și sete de răzbunare pe părinții din Marea Britanie și nu numai, dar nu mai stârnește teroarea – există un grad al cinismului asasin care lasă teama în urmă...

Poate așa, prin moarte, britanicii care au votat pentru Brexit vor înțelege că sunt uniți prin suferință cu Europa.

De fapt, nu mai contează nicio ecuație politică după Masacrul Inocenților de la Manchester, care se putea petrece în orice alt oraș al Europei, chiar și la București – noi nu avem islamiști radicali, dar avem ratați, drogați, descreierați și internet de mare viteză...

Din acest moment, marile puteri sunt condamnate să ajungă la o înțelegere urmată de acțiune comună, directă, care să șteargă monștrii Statului Islamic de pe fața Pământului.

Dacă nu fac asta, conducerile SUA, UE și Rusiei vor purta păcatul fiecărui asasinat în masă care ne așteaptă...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Despre Nicusor Dan / sursa foto: Profimedia

Noi toţi — să recunoaştem — am crescut cu ideea, inculcată încă din şcoala generală, că cine e bun la matematică e om deştept, domnule, bazat, cu glagore-n cap. Şi, de regulă, chiar aşa şi este, iar eu am un respect deosebit faţă de cei care se pricep la matematică, tocmai pentru că eu m-am târât pe burtă tot liceul la această materie cumplită şi n-am biruit-o.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Președintele Dan ne spune să fim calmi-calmi, că păstrează el echilibrul, cum l-a tot păstrat. Asta îmi creează în minte o imagine: N. Dan, care ține în mâini cu dificultate o bară de echilibru pentru acrobați pe sârmă, mult mai mare și mai grea decât el, mergând cu pași lenți și târșiți pe o linie ca pișatul boului, trasă cu creta pe asfalt.

Citește mai mult