
Discuțiile despre creșterea taxelor și impozitele acoperă, încetul cu încetul, vociferările cu privire la restructurarea masivă a aparatului de stat și a cheltuielilor publice.
Ca și în celelalte rânduri, mediul de afaceri va fi din nou păcălit, tras în țeapă, prostit pe față și în cele din urmă jupuit de PSD și PNL (noi ne facem că tăiem, dar nu glumim când vă mai luăm un rând de piele).
Este de neadmis, iar oamenii de afaceri, organizațiile patronale, asociațiile celor care fac business ar trebui să-și apere drepturile și să meargă din nou peste cei de la Cotroceni, peste Nicușor Dan și Ilie Bolojan.
Impozit pe profit de 19%, impozit pe dividende de 16%, creșterea taxelor pe veniturile din drepturi de autor, taxă de solidaritate (propusă de PSD).
Solidaritate?
Este cineva solidar cu un om de afaceri din România care muncește 14-16-18 ore/ zi și dă salarii angajaților, aleargă după contracte, cerșește plata facturilor, achită la zi dările?
Este cineva solidar cu un antreprenor care-și sacrifică sănătatea, timpul petrecut cu copiii, viața pentru a fi liber și a se dezvolta? (poate e solidar un pensionar special ieșit din armată sau din servicii sau din justiție la 42 de ani cu pensie specială obscenă și nu știm noi, oamenii de rând).
E solidar președintele Curții Constituționale care are venituri comparabile cu ale celor mai bine plătiți președinți de state bogate cu vreun om de afaceri, patron de subansamble auto, de chioșc de merdenele, sau fabrică de cusut jeanși?
A fost cineva solidar cu întreprinzătorii în în general, cu profesiile liberale? Poate Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu atunci când s-au dat cu jet-ul spre Coasta de Azur cu cei de la Nordis?
Sunt solidare partidele parlamentare atunci când iau sume obscene de la bugetul statului și ajung să distorsioneze industrii cu bani publici? (industria de media e una dintre acestea).
Despre ce solidaritate vorbim?
Care este diferența între un partid care-și propune să bage statul cu 51% în orice afacere (AUR- C. Georgescu) și niște partide care-și bagă mâinile în buzunarele cetățenilor și oamenilor de afaceri și salivează să le ia 70% din ce câștigă?
În jurul meu (și vorbesc cu mulți oameni de afaceri de toate felurile, la citirea știrilor cu privire la taxe și impozite) e un amestec de supărare, revoltă, dezamăgire, dezarmare:
- „caut să-mi mut afacerile în altă țară prietenoasă cu inițiativa privată, mă uit la Cipru sau Bulgaria”;
- „îmi pare rău că nu am votat cu Simion, PSD și PNL ne păcălesc de 35 de ani”;
- „închid tot și plec, îi dau afară pe toți, nu mai pot”;
Marii strategi ai partidelor care vorbesc despre creșterea taxelor și impozitelor ar trebui să aibă o fărâmă de creier și un strop de rațiune ca să înțeleagă câteva principii simple: 1. NU omori vaca dând cu biciul în ea, pentru că vei rămâne fără lapte. 2. Orice măsură de creștere a taxelor și impozitelor va duce la migrarea capitalurilor, la scăderea economiei, ar fi o decizie prociclică, adică ne va adânci în criză și va sărăci economia și oamenii. 3. Statul, partidele, structurile NU vor ști niciodată să cheltuiască banii altora- cu alte cuvinte și 95% dacă ar fi taxele și impozitele asupra oricărui venit, statul va avea în continuare nevoie de bani. 4. Nivelul dobânzilor este ridicat nu numai pentru stat, atunci când se împrumută, ci și pentru oamenii de afaceri care nu-și mai permit niciun credit.
Și una la final: ce să caute SRI sau orice alt serviciu în ANAF (din nou)?
1. Acești inși nu au fost în stare să păzească statul și alegerile democratice, era să ne ia Putin țara de sub nas- ce ne face să credem că ar fi în stare să facă ceva pe undeva acești incompetenți?
2. Includerea colectării taxelor și impozitelor în CSAT s-a mai luat ca măsură, așa cum s-a luat și aia cu lupta antidrog. Vedeți vreun progres legat de lupta antidrog? Poate doar niște șmecheri din structuri care și-au făcut rețelele lor.
3. SRI sau orice altă structură din servicii ar fi în conflict vădit de interese. Sunt peste tot, inclusiv în fiecare industrie, nu ar face altceva decât să distrugă concurența și să se protejeze ei între ei, așa cum au demonstrat că au mai făcut-o. Prezența lor peste tot e ca un cancer cu metastaze, aceasta este rădăcina și cauza tuturor relelor- sunt în partide, în instituții, în guverne, în parlament, în afaceri, în justiție, în presă. Peste tot.
4. Ce-ar fi ca înainte de a băga în discuție SRI la ANAF, președintele Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu și cei de la USR ar face următoarele: 1. Ar cere serviciilor să explice cum s-a întâmplat cu alegerile din noiembrie 2024 și le-ar cere socoteală pentru una dintre cele mai mari breșe de securitate națională din istoria României. 2. Ar numi un director civil (Ludovic Orban poate ar fi o idee bună, nu e singurul) care să intre în fiecare cotlon și în fiecare strat și ar arăta afacerile și interesele serviciilor în toate domeniile 3. Ar cere transparență și ar asigura cu adevărat un control civil?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pe de o parte, bietul patron român se plânge că nu mai găsește forță de muncă calificată. Că au plecat toți în vest.
Oare nu lăcomia bietului patron român, care vrea muncă calificată pe degeaba, i-a silit pe mulți să-și pună traista-n băț ?
De ce preferă bietul patron român să-și aducă sclavi din Pakistan și Bangladesh, în loc să-și plătească decent angajații ?
Cine face evaziune fiscală în România ? Angajații din privat, bugetarii, pensionarii, instituțiile statului.. ?
Cine fraudează colectarea TVA-ului.. ?
Cine căpușează bugetul de stat prin contracte fără licitație, sau licitații trucate.. ?
Cine întinde mâna după tot felul de scutiri de impozite, sau ajutoare de stat.. ?
Bietul patron român vrea solidaritate, dar să nu-l coste nimic pe el, cel care se cazează la Burj Al Arab cu zâmbetul pe buze..
Să plătească tot cei care nu-și permit măcar un Eforie la mare ? Unde tot bietul patron român te jupoaie pentru o halbă de bere..
Cum zicea Toma Caragiu :
"La început eram egali peste tot, eu teren cu zgură, el teren cu zgură, eu două camere, el două camere, eu salariat, el salariat.
Pe urmă, el Șef abator, eu salariat, avantaj servici el.
Eu teren cu zgură, el gazon ultra central, avantaj el.
Eu joc simplu, el joc dublu, eu cantină, el mașină, avantaj el,
c-așa-i în tenis"
Dragă patron român, ia-le tu pe toate..
Ai citit tu ceva, dar nu tot ce zboară se mănâcă..
Nu e vorba de privat contra bugetari (pe care i-am invidiat întotdeauna pentru privilegii acordate populist). Asta vroiai să spui, nu ?
E vorba de mafiile din privat care căpușează statul și la umbra cărora nu mai crește nimic. Nicio șansă pentru cei care vor să înceapă o afacere în mod onest. Despre asta e vorba, despre corupția care sufocă afacerile cinstite.
Sensul acesteia e de la privat la funcționarii statului. Corupător-->corupt.
Și uitea-așa, poate-ai aflat și tu "din auzite", de :
- mafia lemnului care defrișează ilegal și lasă munții fără păduri
- mafia cerealelor care eludează plata TVA, care face evaziune fiscală..
- cartelul mafiei energetice, prin care marile corporații își maximizează profitul în dauna consumatorilor industriali sau casnici.
- mafia jocurilor de noroc, infiltrată în mass-media, și cu tentacule în lumea interlopă, trafic de carne vie..etc
- mafia plajelor, sau cea din Satul de vacanță din Mamaia, unde nu mai ai loc de machidoni. Du-te și tu cu o tonetă de înghețată și te iau la ochi imediat..
..și tot așa. România devine ușor-ușor un stat oligarhic, la cheremul unui grup de îmbogățiți pe spatele fraierilor.. Noi adică, plătitorii de impozite și taxe. Ei sunt păpușarii din spatele partidelor..
Daca credeti ca meritati ar trebui sa va ginditi de ce nu te poti imbogatii in afara societatii, de unul singur. Nu exista nici un caz de Robinson Crusoe care sa-si fi facut racheta spatiala, toti de abia au supravietutit in conditii din epoca de piatra.
E normal sa platim impozit progresiv la declaratia de venit anuala pentru ca si beneficiile pe care le ai de pe urma societatii vin in trepte, caci nu poti sa iti iei 10% dintr-o reteta medicala sau sa iti iei 10% dintr-o masina si sa fie functionala. Deci, daca nu va convine sa returnati societatii partea din venituri pentru care societatea va asigura tot felul de beneficii, nu aveti decit sa incercati de unul singur in padure. Poate asa o sa reveniti la ginduri mai realiste.
Cit despre somaj sa stii si ca daca esti angajat nu beneficiezi daca iti dai demisia, desi contribui, nu mai vorbesc de faptul ca e atit de mic incit o sa mori de foame.
Despre ce fel de curaj vorbesti cind ca patron ai toata puterea iar anajatii au doar libertatea sa aleaga usa, pentru ca sindicatele din firmele mici sint simple glume :)).
De ce sa fii tratat diferit din punct de vedere fiscal odata ce ai scos banii pe persoana fizica. Vrei sa fii tratat a un aristocrat? Poate si altii ar deveni antreprenori daca ar avea cu ce, daca nu ar plati doua treimi din salariu impozite (taxele pe munca +TVA).
Ce servicii beneficiaza in plus un om bogat din partea societatii?Multe, de la casa, masina, posibilitatea de a folosi timpul liber dupa cum doreste, servicii mediale mai bune, de a-si folosi banii in plus pentru a-i inmulti, de a-si educa copii mai bine, de a apela la specialisti care sa il sfatuiasa in diverse probleme etc.
Si cel mai important: statul e cel mai prost administrator si daca maine inchid toate firmele particulare se blocheaza efectiv economia!
Cel mai bine se vede asta in conditii extreme, de razboi sau pandemie, cind activitati platite prost devin esentiale, iar cei ce speculeaza pe spatele altor indivizi in vremuri normale pot dispare fara nici un regret pentru societate, pentru functionarea acesteia.
Pentru iubitorii de nazism economic am explicat mai sus de ce se justifica impozitarea progresiva. Apoi daca iti pare pare prea abstracta idea de a fi bogat si singur pe acest pamint, sa stii ca au mai fost cazuri in istorie cind cetateni au decis sa-i lase pe bogati in urma. Cel mai cunoscut este momentul cind cetateni romani au decis sa paraseasca Roma si in urma acesteia actiuni au capatat drepturl de a avea reprezentanti, tribuni, ce se puteau opune oricaror legi.. Deci bogatii nu sint de neinlocuit, multi doar extrag o renta pe spatele societatii.
Cum ar fi ca cetatenii romani sa aiba drept de veto in privinta legilor facute de partide? Pare ar mai putea o minoritate bogata sa stabileasca legi favorabile doar celor bogati? Cum adica, tu contribui la somaj dar caca iti dai demisia nu beneficiezi de qcel ajutor? Sintem in feudalism, cu cetateni legati de glie? Asta e si dovada ca "democratia liberala" este doar o spoiala de democratie, sub var fiind oligarhia celor bogati, pentru ca deciziile sint mereu in favoarea acestora.
Faceți o greșeală (impardonabilă după „standardele” mele!) când afirmați că orice salariat „suportă” taxele impuse de stat, indiferent de locul în care lucrează.
„Aparatul” de stat e năpădit de trântori care „plătesc” (în logica dumneavoastră) taxe și impozite statului pe care îl reprezintă. De unde vin banii? Vă las să găsiți singur răspunsul....
Şi acei ce sunt traşi,
Nu e loc de vre-un steag,
E o groapa de paşi.
Între ei sunt sudaţi,
Cu un strâmb ideal
Cum sunt bine legaţi
Condamnatul de laţ
Şi biciuşca de cal." (Pământul deocamdată)
Am „găsit” printre însemnările-mi puse la păstrare o „poezie” anonimă care merită „lecturată”. Poate că citind-o ne „prindem” de minciuna în care trăim.
O citez:
(mi-am permis să o editez!)
Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,
(Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic)
A zis: atenţiune, sunt foarte afectată
Că circulă o vorbă, deloc adevărată,
Că omul ar descinde din buna noastră rasă!
(Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă
Şi, zău, savantul Darwin tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!)
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat noi cipuri şi alte drăcării?
Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?
Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă (când mai sărbătorim)
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte în fiecare zi
Păduri, câmpii şi ape, şi zările-azurii…
N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
Şi orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi lacomi de sânge sau homosexuali?
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă;
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat…
Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.
În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
Pe când, priviţi la oameni, ferească Domnul sfânt:
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt…
Corupţi, vicleni, jigodii cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere şi după bunăstare,
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea şi înmulţirea ei...
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator…
Şi iată încă-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
Nici ordine globală şi nici naţionalism,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism…
E-adevărat că omul, acest biped gunoi,
Arată ca maimuța, dar n-a descins din noi!
Autorul e anonim…
Căpșunarii, infractorii, peștii și lumpen-diaspora plus țața Floarea și nea Ion, adică ceaușiștii mocangiști interni plus popimea vor duce țara direct în iliberalism autoritar de tip putinist și asta nu mai târziu de 2030...
Așa că cine are cu ce și unde...pa și pu la toți ciolacii și câcii, că de descreierații hauriști nici nu vreau să amintesc...o să aveți timp să vă săturați de ei!