Mihai Ceascai este Directorul Asociație Culturale Chronartis. Împreună cu asociatul său Cristian Bălan, a înființat Asociația în 2025, cu scopul de a aduce arta mai aproape de sufletele oamenilor iubitori de frumos. În iunie 2025, Asociația Culturală Chronartis a pus bazele unuia dintre cele mai mari evenimente culturale din România, un spectacol-eveniment care a îmbinat muzica simfonică și teatrul, și care a adus laolaltă la Sala Palatului peste 3.500 de spectatori. Parte din Simbiotic Project concept, evenimentul a beneficiat de sprijinul World Symphonic Orchestra (Dirijor Cristian Spătaru), de interpretarea impecabilă a sopranei Valentina Nafornița, precum și de o performanță extraordinară din partea actorilor Rodica Mandache și Marius Manole.
Pasionat de muzica încă din copilărie, în 1993 Mihai Ceascai s-a alăturat Orchestrei Naționale Radio unde activează și în prezent. A fost cadru didactic asociat la UNMB în perioada 2003 – 2019 și, mai apoi, între 2016- 202, director artistic al Philharmonie der Nationen. Când l-am rugat să ne spună însă câteva cuvinte despre el, a ezitat.
Mihai Ceascai: Sunt un om simplu, căruia nu-i place să vorbească prea mult despre el. Prefer să pun lumina pe proiecte, nu pe persoană. Cred că arta ar trebui să fie despre ceilalți. Despre cei care o primesc, care au nevoie de ea, care se regăsesc prin ea. Asociația Chronartis și evenimentul „Peer Gynt” s-au născut tocmai din această dorință, de a crea punți între arte și oameni, între sensibilitate și comunitate, între frumusețe și nevoia profundă de sens. Dacă reușim să atingem ceva din toate astea, înseamnă că suntem pe drumul bun.
Luminița Malanca: Spectacolul-eveniment „Peer Gynt” a avut loc la Sala Palatului pe 17 iunie și a avut un succes extraordinar. Care sunt factorii care au contribuit la acest succes?
M.C.: Cred că succesul s-a datorat sinergiei dintre toate elementele implicate, în primul rând. Muzica excepțională a lui Grieg, interpretarea intensă și profundă a actorilor, forța unei orchestre aflate într-un moment de grație, dar și deschiderea publicului către o formă de artă simbiotică, care unește teatrul, muzica și imaginea. Am avut și sprijinul unei echipe tehnice care a dus în spate un efort uriaș, nevăzut, dar esențial. Și nu în ultimul rând, publicul. A fost acolo, prezent, viu, receptiv.
L.M.: Ce v-a determinat să alegeți această piesă clasică, „Peer Gynt”, și nu o alta?
M.C.: Peer Gynt este, în esență, o călătorie inițiatică, o fugă de sine care se transformă într-o regăsire. Mi s-a părut perfectă pentru o montare care caută să vorbească despre identitate, despre umanitate, despre greșeală și iertare. Este o piesă care ne permite să montăm nu doar un spectacol, ci o experiență, una vizuală, muzicală și emoțională.
Cu mulți ani în urmă, am avut o discuție cu o mare personalitate culturală și l-am întrebat ce înseamnă muzica pentru el. Mi-a răspuns simplu, dar profund: „Este starea de fericire de dincolo de fericire.” Cred că acest răspuns m-a urmărit mereu. Iar în Peer Gynt, îmbinarea muzicii lui Grieg cu textul lui Henrik Ibsen reușește să apropie exact această stare. Imaginea sublimului de dincolo de sublim. Pentru mine, această lucrare este mai mult decât o piesă, e un spațiu interior care se deschide spre adevăr.
L.M.: Colaborarea cu diverse instituții și artiști este esențială pentru succesul unor astfel de evenimente. Cum a decurs colaborarea cu echipa artistică și tehnică?
M.C: Pentru mine, colaborarea cu Orchestra Națională Radio are o semnificație aparte. Fac parte din ea de peste 30 de ani, o cunosc din interior, în toate transformările și metamorfozele ei. Astăzi, fără nicio urmă de ezitare, pot spune că se află la apogeul valoric al existenței sale. Este o orchestră matură, rafinată, cu un sunet bogat și o forță expresivă care impresionează profund.
„Atunci când arta este tratată cu seriozitate, poate atinge dimensiuni neașteptate”
M.C.: Colaborarea cu echipa tehnică și artistică a fost intensă, dar frumoasă. Fiecare a înțeles că nu construim doar un concert sau un spectacol, ci o experiență care trebuie să rămână în mintea și sufletul celor prezenți. A fost un efort colectiv sincer, plin de respect și dedicare. O demonstrație că, atunci când arta este tratată cu seriozitate, ea poate atinge dimensiuni neașteptate.
„Dacă aș putea alege un singur spectacol pe care să-l vadă fiecare adolescent sau tânăr care se caută, acesta ar fi Peer Gynt. Pentru că nu e doar artă. Nu e doar muzică. E o poveste despre ceea ce trăim cu toții, mai devreme sau mai târziu: fuga de cine suntem, nevoia de a fi iubiți, greșelile pe care le facem atunci când nu știm cine vrem să devenim.” (Marius Manole, actor)
L.M.: Cum a decurs colaborarea cu actorii Marius Manole și Rodica Mandache, parte din eveniment?
M.C.: Cu Marius și doamna Mandache a fost o colaborare care a depășit repede zona profesională și a intrat în zona profund umană. Amândoi au adus nu doar talentul lor imens, ci și o fragilitate și un adevăr scenic care au transformat personajele în ființe vii. Ne-a plăcut tare mult să lucrăm împreună și cred că asta s-a văzut și pe scenă.
L.M.: Au intervenit actorii asupra textului sau asupra modului de punere în scenă?
M.C.: Da, și le sunt recunoscător pentru asta. Atât Marius, cât și doamna Mandache au contribuit cu sugestii, cu nuanțe, cu ritmuri care au făcut textul să respire. Nu a fost o intervenție de tipul „schimbăm povestea”, ci una organică, care a ajutat-o să sune firesc în limba română și să se potrivească vibrației celor care o rostesc.
„În România nu avem încă o cultură solidă a sponsorizării actului artistic, iar ea nu poate supraviețui doar din entuziasm și vocație”
L.M.: Montarea unui spectacol de asemenea anvergură implică numeroase aspecte logistice și tehnice. Care au fost cele mai mari dificultăți întâmpinate în producția „Peer Gynt”?
M.C.: Provocările au fost multe. De la sincronizarea video-muzică-text, până la mobilizarea tuturor resurselor tehnice într-un timp scurt. Dar poate cea mai apăsătoare dificultate a fost cea legată de finanțare. Din păcate, în România nu avem încă o cultură solidă a sponsorizării actului artistic. Deși există oameni de bună-credință și câteva companii implicate, în general, ideea de a susține arta prin sponsorizare nu este încă percepută ca o datorie firească a unei societăți mature.
Dacă ne uităm în istorie, vom vedea că cele mai mari creații ale umanității au existat tocmai pentru că au fost susținute financiar. În Renaștere, de exemplu, familia Medici a sponsorizat operele lui Michelangelo și ale lui Leonardo da Vinci. În Austria imperială, Habsburgii susțineau creațiile lui Mozart sau Haydn. Marii artiști nu ar fi putut crea fără sprijinul unor oameni sau instituții care au înțeles valoarea culturii.
Am reușit să ducem Peer Gynt la capăt datorită unui echilibru fragil între resurse proprii, eforturi personale și sprijin punctual venit din partea unor oameni care au înțeles ce construim. Dar rămâne o realitate pe care trebuie să o schimbăm. Cultura nu poate supraviețui doar din entuziasm și vocație. Are nevoie și de susținere concretă.
L.M.: Când ați început pregătirea efectivă a evenimentului?
M.C.: Primele idei au apărut în ianuarie, iar pregătirea propriu-zisă a început în martie. A fost un sprint intens de câteva luni, în care s-au concentrat repetiții, adaptări, decizii de producție și o campanie de comunicare care a trebuit să transmită mesajul evenimentului în mod clar și emoțional.
L.M.: Care au fost primele reacții ale publicului și ale criticilor pe care le-ați primit după eveniment și ce sentimente vă încearcă după finalizarea acestui proiect amplu?
M.C.: Publicul a fost emoționat. Am primit zeci de mesaje care vorbeau despre lacrimi, revelații, vindecare. Multe reacții venite de la tineri, ceea ce ne bucură enorm. A fost simțit ca un eveniment care nu doar că a încântat, ci a și atins ceva profund. Criticile au fost în general pozitive, cu mențiuni despre curajul formatului și forța artistică a momentului. După tot acest drum, simțim o oboseală frumoasă și o liniște care apare doar atunci când știi că ai dat tot.
L.M.: Deși inițial s-a anunțat că „Peer Gynt” nu se va relua, așteptăm acum cu emoție o replică a evenimentului în localitatea Moreni. Cum ați ajuns să luați decizia de a-l monta și acolo?
M.C.: Spectacolul de la Moreni va fi, de fapt, cu totul diferit față de cel de la Sala Palatului. Vorbim de un spațiu mult mai mic, iar montarea nu va include orchestra. Este o adaptare intimă, gândită special pentru contextul local. Decizia de a-l duce la Moreni nu a venit dintr-un plan artistic, ci dintr-o emoție sinceră. Pe 17 iunie, la Sala Palatului, două autocare cu copii au fost aduse de acolo pentru a vedea spectacolul. Un efort impresionant, susținut de oameni cu suflet care au înțeles importanța accesului la cultură. Gestul lor ne-a atins profund. Iar spectacolul de la Moreni este, de fapt, un mod prin care ne arătăm recunoștința. Uneori, cele mai mici locuri merită cele mai mari gesturi.
L.M.: Ce v-a plăcut cel mai mult din tot ceea ce ține de proiectul „Peer Gynt”?
M.C.: Faptul că publicul a fost parte din poveste. Că am simțit în sală un tip de tăcere densă, care apare doar când oamenii sunt complet captivați. Și desigur, întâlnirea dintre arte, care s-au împletit într-un mod firesc, viu.
Dar, poate mai presus de toate, faptul că nu a fost ușor. Că am trecut printr-o adevărată cascadă de trăiri, alături de asociatul meu, Cristian Bălan, fără de care acest proiect nu ar fi prins viață. Au fost momente de îndoială, oboseală, presiune imensă, dar și momente de revelație și bucurie intensă.
Și nu in ultimul rând, Marius Manole, care indiferent cât de epuizat era, nu a făcut niciodată niciun pas înapoi. A dus acest rol cu o forță rară, cu o dăruire care ne-a inspirat pe toți. A fost un act artistic, dar și un act de loialitate față de sensul profund al acestui proiect.
L.M.: Care au fost cele mai semnificative provocări și cele mai mari satisfacții pe care le-ați întâmpinat în demersurile culturale de-a lungul timpului în România?
M.C.: Provocarea cea mai mare rămâne lipsa unui sprijin instituțional constant și a unui respect real pentru cultură. Dar exact această lipsă a creat o forță în plus. Ne-a obligat să devenim inventivi, să strângem echipe unite și să construim proiecte care vorbesc de la sine. Satisfacția? Când vezi un copil care iese din sală și spune că nu a mai trăit așa ceva... aceea este adevărata reușită.
L.M.: În ce alte proiecte culturale este implicată Asociația Chronartis?
M.C.: Lucrăm deja la următoarea producție din seria Simbiotic Project, un concept care unește artele pentru a vorbi despre teme profunde, actuale. Pregătim o serie de concerte simfonice în spații neconvenționale, dar și ateliere și micro-spectacole dedicate tinerilor din medii defavorizate. Pentru noi, cultura nu este doar spectacol. Este formare, vindecare, reconectare. Și da, ne dorim să reluăm Peer Gynt anul viitor la Sala Palatului. Este o dorință puternică, pe care sperăm să o transformăm într-un anunț concret în viitorul apropiat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.