Mirela Melinte este una dintre cele peste 10 milioane de femei care trăiesc astăzi în România. Datele Institutului Național de Statistică o plasează într-o majoritate: aproximativ 51% dintre locuitorii României sunt femei.
Dacă ați fi lângă ea, la aceeași coadă de la supermarket, ați vedea o tânără de 32 de ani, micuță de înălțime, cu părul roșcat și nimic din statura și înfățișarea ei nu ar trăda o altă statistică, mai puțin obișnuită, în care se încadrează.
Mirela Melinte este unul militarii activi ai României, o categorie profesională în care ea reprezintă aproape o excepție: doar 5% din personalul militar al MApN este de gen feminin.
În plus, este prima femeie din armata română care a participat la misiuni de luptă alături de un Detașament al Forțelor Speciale al SUA. S-a întâmplat în Afganistan, în perioada 2013-2014, iar în luna aprilie a acestui an Ambasada SUA la București i-a acordat pentru acea perioadă o distincție oferită celor mai curajoase femei din întreaga lume.
„Nu mă nasc într-un oraș, trăiesc într-un oraș și mor într-un oraș”
S-a născut la Pitești, a făcut liceul de construcții de mașini de la Colibași, iar spre finalul studiilor și-a anunțat părinții că a luat o decizie: să dea admiterea la Școala de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab 1”.
Mirela Melinte, în timpul ceremoniei de premiere de la Ambasada SUA. FOTO: MApN
Fusese un copil energic, era punctuală și ordonată și a simțit că și de aceea armata i se potrivește. Mai era însă ceva. „Nu mă mai vedeam în Pitești. Nu mă nasc într-un oraș, trăiesc într-un oraș și mor într-un oraș. Îmi place să cunosc lumea, să văd alte caractere, alți oameni, ceea ce s-a întâmplat. Armata mi-a dat tot ceea ce am vrut din acest punct de vedere. A fost chiar ceea ce mi-am dorit”, povestește Mirela Melinte. Când a auzit ce vrea să facă, mama ei a susținut-o din prima clipă, însă tatăl ei s-a opus categoric și foarte greu a ajuns să îi accepte decizia. „Făcuse și el stagiul militar obligatoriu și chiar dacă avusese o viață ușoară, fusese bucătar, nu iepure de câmp, cum spunem noi, știa ce înseamnă armata. În final însă, m-au susținut amândoi și le mulțumesc și în ziua de astăzi pentru asta”, spune tânăra, care este astăzi plutonier în cadrul Batalionului 620 Operații Speciale Buzău.
A făcut un an de școală militară la Pitești și încă unul la Sibiu, unde s-a specializat în comunicații și informatică. „În 2003, au fost peste 1.000 de candidați pe 220 de locuri. Dintre aceștia, 65 eram fete. Nici nu știu dacă astăzi mai sunt atâtea locuri pentru fete”, își amintește Mirela Melinte. Astăzi, școala militară pe care a terminat-o le pune la dispoziție celor care vor să devină subofițeri, 468 de locuri pentru candidații de gen masculin, 31 pentru candidații de gen femei și 65 pentru candidați indiferent de gen. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, 17% dintre angajații MApN sunt femei, procentul personalului militar feminin fiind de 5%.
„Pur și simplu îți spun în față: Noi nu suntem de acord cu femeile în armată”
În 2005, Mirela Melinte a ajuns primul batalion de operații speciale, înființat la 1 martie 2003. Apoi a fost încadrată la Batalionul 620. „ Ziua Forțelor Speciale este sărbătorită pe data de 1 martie”, spune plutoniera. La numărul mic de femei din armata română, această dată din calendar devine, în sine, o ironie.
De când este militar, Mirela Melinte s-a specializat în cercetare și culegere de informații, iar în anul 2008 și-a luat brevetul de parașutism pentru sărituri la joasă înălțime. „Mergeam cu colegii mei care făceau sărituri și nu puteam să stau pe margine. Trebuie să ai pregătire fizică, să nu te pierzi cu firea, să fii curajos. Și sa fii întotdeauna conștient de ceea ce ai de făcut în funcție de misiune”, crede Mirela Melinte. Crede că, din punct de vedere al pregătirii fizice, unei femei îi este greu să ajungă la nivelul unui bărbat puternic, antrenat și instruit. Dar este convinsă, în același timp, că femeile au un loc în armată, iar cariera ei și carierele altor femei militar din România și din străinătate au dovedit-o de-a lungul timpului.
Mirela Melinte, a treia din stânga, alături de colegi. Foto: MApN
Într-o lume aproape exclusiv masculină, femeile trebuie să înfrunte însă, înaintea oricărui inamic, prejudecățile colegilor sau ale superiorilor. Aud de foarte multe ori că locul lor nu este acolo. „Gândiți-vă că dăm peste oameni mult mai în vârstă și ei nu au avut femei în perioada școlarizării. Pur și simplu îți spun în față: Noi nu suntem de acord cu femeile în armată. Nu mai există că s-ar putea, că nu s-ar putea. Direct în față. Dacă te simți prost, te simți prost, dacă nu te simți prost, mergi mai departe. Trebuie să știi să iei oamenii așa cum sunt. Dacă am învățat ceva în toți anii ăștia de armată, este că nu trebuie să pui la suflet tot și să lași omul să își exprime opinia. Până la urmă, opinia este liberă. O iei ca atare, altfel e ca și când te pui contra morilor de vânt”.
Cred că unora le este teamă că, poate, la un moment dat, o femeie o să facă mult mai bine ceea un bărbat consideră că face bine
O întreb dacă, de-a lungul vremii, i s-a spus vreodată că locul ei este la cratiță. „Vorbele astea le-am auzit de când am intrat în armată: voi sunteți făcute pentru cratiță. Cred că unora le este teamă că, poate, la un moment dat o femeie o să facă mult mai bine ceea un bărbat consideră că face bine. Nu știu când o să reușim să fim și noi văzute pe aceeași linie cu bărbații. Pentru că și eu m-am lovit de situații nu foarte plăcute, dar trebuie să treci peste și să gândești un pic pozitiv”, spune Mirela Melinte. Însă acest lucru se poate dovedi uneori dificil. „Nu a fost greu din punct de vedere profesional cât a fost să lucrezi cu oamenii și să le accepți cuvintele urâte. Pe parte profesională, nu pot să zic că m-am simțit vreodată apăsată de greutăți. Mai mult m-a deranjat discriminarea, asta pot să spun, punându-le în balanță”, continuă plutoniera, care nu vrea să renunțe la viața militară. Una dintre soluțiile pentru combaterea discriminării în armată ar fi creșterea locurilor pentru fete în cadrul școlilor militare. Câtă vreme personalul militar feminin va fi atât de redus, șansele ca lucrurile să se schimbe sunt foarte mici, din simplul motiv că majoritatea va copleși întotdeauna minoritatea.
„Orice mi s-ar fi întâmplat acolo mi-am asumat”
De-a lungul carierei sale, a avut stagii de pregătire cu femei din armata SUA. Le-a cunoscut pe unele dintre ele și în timpul misiunii pe care a avut-o în Afganistan. „Erau foarte relaxate. Dacă aveau ceva de spus, spuneau fără nicio jenă, fără să se gândească că supără pe cineva”, își amintește ea.
A stat șapte luni și jumătate în Afganistan, unde a avut misiuni de luptă, dar și umanitare. Șapte luni și jumătate departe de părinți, nepoți și prieteni, în care tot ce putea să spună de cele mai multe ori acasă era: „Sunt bine”. O misiune din care își va aminti pentru totdeauna o dată și două nume: pe 22 septembrie au murit în misiune, uciși de o bombă artizanală a insurgenților afgani, sublocotenentul postmortem Adrian Postelnicu și sublocotenentul postmortem Claudiu Popa. „Vă rog să nu uitați să îi amintiți. Au fost niște oameni absolut extraordinari”, îmi spune în două rânduri în decursul discuției.
O întreb dacă acolo au existat momente în care s-a temut pentru viața ei. Răspunsul? „În momentul în care am plecat acolo mi-am asumat. Orice mi s-ar fi întâmplat acolo mi-am asumat”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Succes doamnei/domnisoarei plutonier !
Off-topic: "Aproape o excepție" - interesant concept, pacat doar ca e "in abatere" fata de limba romana. Femininul "plutoniera" - probabil la fel de corect ca si "doctora". Limba romana folosita creativ, totusi :-)