Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Moartea unei imagini

Cristian Tudor Popescu-

Monarhia britanică este un obiectiv turistic. Un show. Funeraliile reginei Elisabeta a II-a sunt Campionatul Mondial de Fotbal sau premiile Oscar.

Anglia a fost, lăsând la o parte antichitatea greco-romană, prima țară europeană în care a apărut contestarea, la nivel statal, a monarhiei de drept divin. Chiar cu mai bine de 400 de ani înainte de a fi fost descăpățânat regele Carol I de către Parlament, regele John a fost silit să aprobe, în 1215, Magna Carta, o protoconstituție care prevedea drepturi instituționale și individuale, limitând puterea monarhică discreționară. 

 Spre deosebire de Franța, care, ducând până la capăt decapitarea lui Ludovic XVI, a abolit monarhia în secolul XIX, Marea Britanie a păstrat-o, golind-o însă de conținut până la statutul de splendidă pasăre împăiată de astăzi. De ce? Cauza stă în nume: United Kingdom. Pentru a păstra la un loc Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord, treabă din ce în ce mai grea. Și, mai mult decât atât, pentru a menține, la nivelul conștientului și subconștientului colectiv, britanic și mondial, amintirea trufașă a Imperiului colonial. Încă există 14 state în care monarhul de la Londra este formal suveran, fără vreo putere de decizie politică, cum, de altfel, nu are nici în Marea Britanie. Moartea reginei nu schimbă nimic în politica UK. Elisabeta a II-a a însemnat, vreme de 70 de ani, nimic altceva decât imagine, identitară pentru englezi, spectaculară pentru restul globului. O imagine puternică însă.

Atât de puternică, încât a fost capabilă să supraviețuiască jalnicelor scandaluri în care au fost implicate progeniturile. Seriozitatea, decența, moralitatea ei, sentimentul datoriei, care a însuflețit-o până la ultima suflare au compensat, măcar parțial, penibilul, trivialul, în care au înțeles să trăiască urmașii reginei.

Imaginile mor? Cred că da.

De aceea, nu e cu totul exclus să se întâmple cu Casa Regală britanică ce s-a întâmplat cu cea a României. Vărul Elisabetei, regele Mihai, a reușit să rămână un simbol identitar, chiar și în mulții ani petrecuți în afara țării. După dispariția lui, relevanța Casei Regale de la noi tinde spre zero. Nimeni nu știe dacă Charles al III-lea va reuși să se ridice la înălțimea mamei sale.

Dacă mă întrebați pe mine, înmormântarea Elisabetei II ar fi un bun prilej ca Marea Britanie, Regatul Unit, să îngroape și monarhia și să revină la ceea ce a fost, pentru scurtă vreme, în 1649, și este acum de facto – Republică. N-o s-o facă, pentru că atunci n-ar mai fi nici Mare, nici Unită, nici Britanie. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Elevi în curtea școlii

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Citește mai mult

Dorin Dobrincu

E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult