Foto: Captură Digi24
Retrospectiv, toate crizele sunt previzibile.
Mi-ar fi plăcut să fi gândit eu un astfel de enunț dar n-a fost să fie. L-am găsit de-a gata într-o carte. Lucrurile simple și deștepte sunt la îndemâna oricui, dar n-avem toți niște potecuțe ca să dăm de ele.
În media plouă acum cu o mulțime de mintoși care descoperă „cauze”. Efectul fiind deja consumat. Dacă te așezi într-un punct anume, poți să ai o perspectivă ca-n fizică. Nu, nu e cinism, e doar o încercare de a obține o detașare pentru o perspectivă mai limpede. Știți voi, cauză-efect, acțiune-reacțiune.
Greu este să mă detașez de emoție, nici Luiza, nici Alexandra n-au reușit să se bucure pe deplin de viață. Oameni care nu le-au cunoscut aprind o lumânare, varsă o lacrimă și se întreabă cum a fost posibil. Indignați, furioși, revoltați. Iată, s-a ivit în spațiul în care trăiesc un eveniment care a stârnit emoție. Motorul care mișcă lucrurile, scânteia care inițiază arderea. Emoția devoalează trăiri dinăuntru și, uneori, rupe zăgazuri.
Nu e complicat, cred eu.
Rememorez ce le tot spuneam copiilor mei când mi se părea că viitorul lor va fi o consecință firească a ce aș fi reușit eu să le transmit. „Băieți, e simplu, căscați ochii și uitați-vă ce e în jurul vostru. Veți înțelege că există o ierarhie printre oamenii ăștia care par că mișună de-a valma. Sunt două mari categorii, unii care fac și alții care le spun ce să facă.”
Mi-am amintit de lecțiile astea de demult. Încercam să mă plasez în punctul ăla de perspectivă analitică și i-am văzut pe cei plantați la poarta demonului Dincă Gheorghe.
La poarta aia sunt cei care, de obicei, „fac ce le spun alții să facă”. Dacă ar fi să facem câțiva pași în urmă, cale de vreo 28 de ani, am putea evoca mulțimi care urlau entuziast „noi muncim, nu gândim”.
Poate că imaginea asta este nedreaptă. Ba chiar aș paria că așa e, dar succesiunea de acțiuni a acestor grupuri mă fac să cred că, chiar dacă bună parte dintre ei chiar gândesc, există în mecanismul lor de reacție unele pârghii care inhibă acțiunile firești și stimulează aberațiile. Ori nonacțiunile, inerția, lipsa de inițiativă. Parcă-i văd, stau acolo ca momâile lângă gard, cocoșându-se sub huiduielile mulțimii. Ducând cu ei acasă, în viață, un sac plin cu resentimentele și ura celor care le stau în față.
Pentru că ei fac, alții le spun ce să facă. Au trecut prin școli specifice pentru a învăța că inițiativa „e rău, ce spune șeful e bine”.
Poate că șeful e un idiot. Poate că s-a cocoțat pe scaunul de șef doar profitând de o conjunctură cum ar fi alți șefi, mai mari decât el, la fel de idioți. Știu că știți, un șef prost nu va promova niciodată un subșef mai isteț decât el.
E instinct de supraviețuire.
Un lanț de cauze nefaste nu pot genera efecte pozitive. O ierarhie cu competențe îndoielnice și inteligență redusă nu poate produce decât efecte pe măsură.
Uneori tragice.
Mai adăugați, dacă doriți, o oarecare doză de interese meschine, ticăloase, și nu e greu să intuiți rezultatul.
Mă întreb ce-o fi în mintea momâilor. Stau acolo, la umbra gardului ori în lanțul de uniforme și bastoane care împrejmuiesc piețele, simțind aproape fizic povara gândurilor grele a celor din față. Evident, sunt oameni și ei. Au părinți, frați, neveste și copii. Inevitabil și aceștia poartă un sac apăsător pe cuget.
Pentru că lor li s-a spus ce să facă, iar ei fac. Că n-a fost bine, e evident. Nu e evident pentru cei care le-au spus ce să facă. Șefii au propria lor perspectivă asupra lucrurilor, total potrivnică față de ce vede toată lumea. Greu să înțelegi, ca privitor de-afară, cât e reflex de apărare și cât e prostie. Paradoxal, povara acestora din urmă e mai ușoară. Scaunul de șef e undeva în spatele zidurilor, nu sub gard, la vedere. Acolo unde se coc fructe urâte ca incompetența și, nu de puține ori, corupția. În multele ei forme.
Poate că e timpul ca cei care fac și tac să nu mai facă și să nu mai tacă. Să vorbească, să reclame abuzurile, incompetența, prostia pe care o văd în jurul lor.
Retrospectiv, toate crizele sunt previzibile. Cam cum a fost Decembrie ’89 sau Colectiv. Ori cum va mai fi (perspectiv, dacă vreți) încă alte și alte evenimente mai mult ori mai puțin mediatizate. Cum ar fi decesele de pe drumurile publice ori exodul populației.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Vizionare placuta !
Chiar daca concurentii au fost grasuti totusi au trecut cu bine proba.
Toti concurentii alergau in toate partile dar important este ca nu s-au pierdut unii de altii.
Startul s-a dat prin telefon din Cipru cu numar de Anglia.
La finalul cursei i-a asteptat d-na Dancila de la Bucuresti cu promisiunea ca vor fi recompensati.
Aceste imagini vor fi pastrate in arhiva pt a fi aratate copiilor copiilor nostri oriunde ar fi, ce s-a intamplat in anul de gratie 2019 in Romania ( tara membra a UE ).
Felicitari !
Doamna din Cipru cu chip ciudat e desigur clarvăzătoare. Suntem acum in plin X-files!
N-au luat de bun apelul disperat al Alexandrei iar acum aleargă DEMONSTRATIV ca bezmeticii după cai verzi pe pereți! Doar-doar or îmbuna opinia publică și vor mai fi scăzut din forța valului de revoltă!
Mai dar unul nu a facut zoom. Ca daca faceau, vedeau ca ceea ce pare o poarta deschisa, este de fqpt un gard din plasa de sarma. Si fara zoom se vad hartiile/bannerele sau ce vor sa fie chestiile alea albe.
In concluzie... nu sariti cu capul inainte, ca va rupeti gatul