Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Novak Djoković, pierdut în spațiu

Novak Djoković, pierdut în spațiu

Că Novak Djoković nu a vrut s-o lovească pe doamna arbitru de linie, n-am nicio îndoială. Cum se explică însă gestul unui jucător cu imensă experiență în tenisul competițional de a expedia cu racheta o minge relativ tare, fără să se uite, spre spatele terenului, la nivelul bustului unei ființe umane? Mingea a izbit-o în gât pe arbitru, tăindu-i respirația și făcând-o să cadă la pământ.

Scorul nu justifica ieșirea lui Djoković – 6-5 cu break pentru adversarul Carreno Busta. Un eventual prim set pierdut nu era o dramă pentru nr. 1 mondial. De altfel, a trimis lovitura mai degrabă în bătaie de joc față de „situație”, decât cu furie. Gestul normal, standard, ar fi fost să arunce ușor, cu mâna, mingea de serviciu rămasă după pierderea ghemului sau s-o împingă cu racheta, la nivelul solului pentru a fi luată de copiii de mingi.

Mișcarea ieșită din protocol a fost, cred, în aceste zile de concurs pe uriașele stadioane pustii de la New York, alterarea reperelor spațiale. Înainte de a comite fapta, Djoković a mai trimis, chiar tare, o minge în tribunele goale. Lipsa publicului, numărul mai mic de personal în arenă, i-au ridicat sârbului barierele de obișnuință față de ce se poate face cu mingea pe teren. Pur și simplu, în mintea lui, acolo unde a trimis mingea nu trebuia să se afle nimeni.

Aceasta nu este o scuză, este o explicație. Pedeapsa drastică este meritată, și e bine că Djoković nu o contestă comentând-o. Comentează în schimb mai tineri colegi ai săi de breaslă. Mitocanul „de serviciu” Kyrgios, de pildă, simte nevoia să facă bășcălie: „Câți ani de suspendare mi se vor da pentru ce-a făcut Djoković?”, iar Alexander Zverev este bucuros și cinic: „Turneul va avea o evoluție interesantă acum, după descalificarea lui Djoković”.

Liderul mondial a pierdut o grămadă de bani, de puncte ATP și, cel mai rău, a pierdut un Grand Slam pe care avea șanse mari să-l câștige. Sancțiunile sunt corecte și drepte. Dar ar fi păcat ca această întâmplare nenorocită să apese în viitor asupra marelui jucător care este Nole...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult