Foto: Profimedia
Când dai șpagă, nu te “descurci”. Construiești corupția care te sufocă! Românii sunt, pe bună dreptate, nemulțumiți de sistemul public: de spitale care se prăbușesc peste pacienți, de polițiști care închid ochii la abuzuri, de birocrație care umilește. Dar există o ipocrizie adâncă în felul în care ne raportăm la corupție. Ne revoltăm când vedem politicieni cu averi nejustificate, dar în același timp strecurăm un plic în buzunarul medicului sau al inspectorului venit în control.
Adevărul e simplu și crud: corupția nu e doar sus, e și jos. E în fiecare gest prin care „ne descurcăm”. În fiecare moment în care acceptăm ideea că „altfel nu se poate”.
Cine dă șpagă, dă putere corupției!
Spunem adesea că „sistemul e corupt”. Dar sistemul e construit din oameni. Iar cei care primesc și dau mită nu doar că participă la corupție, ei o alimentează. De fiecare dată când oferi bani pentru a grăbi o operație, pentru a scăpa de o amendă sau pentru a trece un control, faci mai mult decât să-ți rezolvi o problemă punctuală: investești în cariera unui corupt.
Pentru că funcționarul care ia mită își construiește un avantaj față de colegii săi corecți. El strânge bani, influență și relații. Devine “util” pentru șefii politici care vor și ei partea lor. Așa ajunge el promovat. Așa urcă în ierarhie. Așa, din șpagă în șpagă, devine șef de secție, manager de spital, inspector general, director de agenție. Și apoi secretar de stat sau chiar ministru, ca între timp e membru de partid.
Corupția urcă scara sistemului pe banii voștri!
Dar cei corecți rămân pe margine!
Ce se întâmplă cu cei care refuză șpaga? Cu polițistul care face avertismente, nu vânează șpăgi? Cu medicul care își face meseria cinstit, dar nu acceptă plicuri? Sunt marginalizați, puși la colț, considerați “fraieri” sau “neînțelepți”. De ce? Pentru că nu au cu ce să își plătească promovări. Pentru că nu devin parte din rețea. Și pentru că nu pot concura cu cei care dau „partea” mai departe.
Ne mirăm azi de găsim în universități, în companii de stat, în instituții - găști întregi? Familii, prieteni, amante? Păi ei se selectează și țin cercul închis. Iar acel cerc merge înainte cu acordul vostru. Cu șpaga voastră, cu lipsa de implicare și de reacție!
Un sistem corupt se auto-selectează. Îi promovează doar pe cei care știu și acceptă regula plicului.
Citesc de două zile că e ok să dai o șpagă la un profesor, la un medic, la un funcționar. Nu e!
Șpaga înseamnă complicitate. Și costuri uriașe pentru noi toți.
Dar şpaga nu e „un rău necesar”. Nu e doar o scurtătură. Este un pact pe termen lung cu degradarea instituțiilor și a legii! Fiecare ban dat nejustificat sabotează ideea de echitate. Cine are, trece. Cine nu are, așteaptă sau moare.
Asa apar spitale în care tratamentul e condiționat de bani, nu de urgență. Școli unde examenele sunt cumpărate. O poliție care “nu vede” abuzurile. Justiție care se uită în altă parte. Toate astea încep de jos, cu noi. Cu mentalitatea că „așa merge treaba în România”. Noi punem prețul în euro la orice, inclusiv la drepturile noastre!
Cum rupi cercul? Refuzând. Și mergând pe lege. Dar în același timp, aplicând aceeași regulă și când cel susținut de tine dă sau ia șpagă! Ce înseamnă o șpagă mică? O sută de euro? O mie de euro? Zece mii? A tot încercat PSD-ul și a și reușit să modifice pragurile și la evaziunea fiscală și la abuz. A legiferat pragul la multe acte de corupție.
Există oameni care nu dau și nu primesc. Care au fost controlați, amendați poate pe nedrept, dar care au contestat, au câștigat în instanță și nu au dat șpagă. Și știți ce? După 2-3 astfel de episoade, niciun inspector nu mai vine cu gândul la plic. Pentru că înțelege că riscă. Ca poate fi filmat, înregistrat!
Corectitudinea nu vine dintr-o dată. Ea se formează și se câștigă! Prin atitudine. Prin consecvență. Prin refuz. Prin educație!
Schimbarea nu începe cu Guvernul. Nici cu un ministru “salvator”. Începe cu fiecare cetățean care spune: „Nu dau șpagă. Plătesc legal. Merg până la capăt.” Dar observ ca ne place sa fim salvați! În primul rând de noi!
E greu. E frustrant. Uneori e mai lent. Dar e singura cale prin care putem avea un stat normal.
Pentru că atunci când dai șpagă, nu te “descurci”. Construiești corupția.
Iar când aștepți să fii salvat de un politician, în loc să primești respect și rezultate, refuzi să participi!
Nu există un politician care să ne salveze! Indiferent de ideologia lui! De partidul din care face parte! E o minciună! Există politiceni corecți, competenți, conectați, cu bune intenții! Dar nu salvatori!
Și nu există șpaga prea mică!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Nu dau șpagă. Plătesc legal. Merg până la capăt."
Asta-mi aduce-aminte de-o caricatură din Urzica (o tempora..), în care un ins cu părul ciumpăvit și cu un crac al pantalonilor mai lung decât omologul, ne declara lămuritor :
- Eu nu dau șpagă nici la frizer, nici la croitor..
"A da, sau a nu da", aceasta-i întrebarea numărul 3, dintr-un monolog al lui Horațiu Mălăele. Și e cea mai grea, că are urmări, urmăriri, NUP și alte-cele..
Întrebați-l pe Anaf.stasiu, că l-a chinuit (zice..) până acum vreo 8 ani..
E drept că și "A fi, sau a nu fi"(vicepremier..), la fel cu "Mă iubește, nu mă iubește"(Bolojan..), sunt întrebări destul de grave, existențiale, de genul :
- Mă cine-l ține p-ăsta-n brațe..?
Și apropo de șpaga mică. O exista oare mai mică decât aia de furnică..?
Cine o dă, cui și ce rezolvă cu ea ?
Dar să-i lăsăm pe cei cu doctorate să găsească răspunsul, iar noi să ne delectăm cu două piese de duminică, că poate vine între timp și ploaia :
În prima, Anaf.stasiu pare că-i zice lui Bolojan.. :
https://www.youtube.com/watch?v=b-I2s5zRbHg&list=RDTJAfLE39ZZ8&index=2
În a doua, tanti de la ANAF parc-ar zice ": - E tare dulce, dar zic cârcotașii că e tabu. Dacă mă prind ăștia, te dau în gât.. :
https://www.youtube.com/watch?v=kcPc18SG6uA&list=RD_WcWHZc8s2I&index=4
Problema e că nu omul de rând ar trebui să facă ceva, ci instituțiile statului, doar că acestea deși au venituri generoase, nu își fac treaba. E o situație similară cu cea a urșilor. Când unii le dau de mâncare și îi obișnuiesc cu oamenii, trebuie să recoltezi specimenele respective și să amendezi drastic contravenienții. Până nu se întâmplă asta, nu se va schimba mare lucru.