Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Nu știam că Dumnezeu e nazist

CTP - -

Sâmbătă, un bebeluș de 6 săptămâni a făcut stop cardio-respirator după ce a fost botezat, adică scufundat în cristelniță de un preot din Suceava. Bebelușul se născuse prematur și avea afecțiuni congenitale.

S-a declanșat o anchetă penală.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a emis un comunicat în care putem citi aceste rânduri dăulătoare:

„În tratatul său «Despre copiii care mor timpuriu», Sfântul Grigorie de Nyssa oferă mai multe răspunsuri, subliniind că orice făptură creată vine de la Dumnezeu, Care se îngrijește de existența acesteia, fie ea mai lungă sau mai scurtă. Iar dacă îngăduie curmarea unei vieți înainte de vreme, după mintea omenească, este pentru că, în preștiința Sa, Dumnezeu nu vrea să-l priveze pe prunc de vreuna din binecuvântările Sale, știut fiind faptul că omul este înzestrat cu multe daruri, pe care are însă libertatea să le folosească precum consideră”. 

Stimați cititori, credincioși sau nu, să mai citim încă o dată: „Iar dacă îngăduie curmarea unei vieți înainte de vreme, după mintea omenească, este pentru că, în preștiința Sa, Dumnezeu nu vrea să-l priveze pe prunc de vreuna din binecuvântările Sale”…

Vă dați seama ce înseamnă asta?

Înseamnă că Dumnezeu este spartan.

Înseamnă că Dumnezeu este nazist.

Spartanii cercetau copiii să vadă dacă sunt întregi și sănătoși. Dacă considerau că nu sunt, îi aruncau, potrivit lui Plutarh, de pe o stâncă din munții Tayget.

În 1929, la conferința Partidului Nazist de la Nuremberg, Adolf Hitler afirma: „Înlăturarea copiilor bolnavi înseamnă întărirea națiunii, nu slăbirea ei”. Între 1939 și 1945, regimul nazist a desfășurat programul Kinder-Euthanasie, folosind ca pretext cereri ale părinților buni național-socialiști de a le fi acordată copiilor lor handicapați „o moarte milostivă”, în urma căruia nu se cunoaște cu precizie câte mii de copii au fost uciși.

Carevasăzică, Dumnezeu îi eutanasiază pe bebelușii defecți pentru că altfel ei nu s-ar putea bucura liberi în viață de darurile Sale.

Adică, dacă un copil se naște olog, Dumnezeu îi arată marea Sa iubire dacă îl șterge dintre cei vii. Faptul că acest copil se numește Gustav Kirchhoff, părinte al științei electricității, care a trăit toată viața în scaunul cu rotile, nu contează.

 Dacă are copilul glaucom congenital, fiind parțial orb și orbind apoi complet la vârsta de 12 ani, e păcat că nu l-a lichidat Bunul Dumnezeu de la bun început, nu? Copilul se numește Andrea Bocelli.

Einstein n-a fost capabil să vorbească înainte de 4 ani și, ca școlar, părea că dă semne de retard mintal, făceau colegii bășcălie de el. Iarăși, dacă nu i s-a aplicat Sfânta Eutanasie la timp…

Din pricina unei boli genetice, cauzată probabil de faptul că părinții săi erau veri de gradul 1, creșterea picioarelor unui copil s-a blocat, în vreme ce restul trupului a devenit al unui adult – un monstru… Dar monstrul ăsta și-a folosit mâinile și creierul pentru a deveni unul dintre marii pictori ai lumii – Henri de Toulouse-Lautrec.

Dacă Iisus se năștea surdo-mut, îl lua înapoi Dumnezeu, fără să mai aștepte crucificarea? Nu-I dădea nicio șansă Fiului Său să-și scrie învățăturile cu bățul pe nisip?

Și, de fapt, nu e vorba numai de oameni excepționali, genii care s-au născut cu tare fizice și mentale, e vorba de orice ființă umană adusă pe lume – cine, cu ce drept, poate hotărî că moartea ei e preferabilă unei vieți fără toate darurile lui Dumnezeu?

Păi, numai Dumnezeu Însuși, ne spune Biserica. El, Creatorul, deoarece a produs niște piese despre care are impresia (El este și CTC, Control Tehnic de Calitate) că nu i-au ieșit bine, tot El le dă la topit. Perfecționist, Atotputernicul, ce mama dracului!

P.S.

N-am înțeles niciodată de ce botezul presupune împingerea sub apă a noului creștin, ba chiar de trei ori, în numele Sfintei Treimi. E o manevră brutală, care, prelungită, poate omorî convertitul. De ce, în schimb, Botezătorul nu ia apă în căușul palmelor ca să îi dea drumul de trei ori pe capul botezatului? Mi se pare un procedeu și o imagine mult mai creștine decât înecul simulat gen Guantanamo…

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Ilie Bolojan - Guvern

„Nu este vorba doar despre sume importante pierdute de la buget. Este vorba despre eficiența diminuată a unor măsuri de disciplinare a traficului în țara cu cel mai mare număr de accidente rutiere cu victime din Uniunea Europeană.” Foto: Inquam Photos / George Călin

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cum transformi baia într-un spațiu de relaxare: design în alb, lemn și accente grafice

Baia este unul dintre acele locuri din casă în care funcționalitatea și starea de bine trebuie să meargă împreună. De aceea, modul în care este gândită o baie spune multe despre felul în care privim confortul în propriul cămin. Nu mai este doar un spațiu tehnic, ci o încăpere care poate transmite calm, ordine și o anumită eleganță discretă. Un design reușit nu înseamnă neapărat multe materiale sau soluții spectaculoase, ci mai ales coerență, proporție și câteva alegeri bine făcute. Așadar, baia a devenit un spațiu pe care oamenii îl gândesc cu același seriozitate ca livingul sau dormitorul.

Citește mai mult

Bahrain / sursa foto: Profimedia

Încă de la sfârșit de 2025, Orientul Mijlociu, dar mai ales Iranul, păreau să implodeze: inflația ajunsese la cote fără precedent, la fel ca și răbdarea cetățenilor față de reformele promise - președintele Masoud Pezeshkian este ceva mai “liberal”, însă puterea se află totuși în mâinile unei autorități islamice ultra-conservatoare… Protestele stradale au început la final de decembrie 2025 și anunțau săptămâni tumultoase...

Citește mai mult