O victorie – Simona va juca din nou cu Serena
Nu face mai mult decât e necesar ca să câștigi – principiu profesionist de bază în tenis. Asta a făcut Simona azi-noapte.
Ajunsese să fie condusă cu 3-1 pentru că juca prea plat, prea jos, și mica Barbora, foarte iute și îndemânatică, îi trimitea surprinzător înapoi. A venit Darren Cahill la bancă, i-a zis ce era de zis, și Simona a câștigat 5 ghemuri la rând și setul.
Cum? Simplu (adică ușor de zis): a început să lifteze mai mult mingile, înălțându-i-le Strýcovei (1,64 m) peste nivelul umerilor, fără să forțeze lovitura decisivă, așteptând cu răbdare eroarea adversarei sau o minge mai moale pe care s-o poată ataca.
Cehoaica a fost pur și simplu dată peste cap de această tactică, pierzând pe propriile-i greșeli aproape toate punctele disputate într-un sfert de oră.
A contat, de asemenea, procentajul de peste 80% servicii intrate cu primul al Simonei, față de numai 50% al Barborei. De la primul meci al acestui Indian Wells, Simona servește foarte bine.
La începutul setului 2, Strýcová a acuzat o stare proastă, i s-a măsurat presiunea sângelui, a revenit pe teren ca să mai lovească mingea de câteva ori, după care a abandonat, deși nu părea terminată. Să fie sănătoasă!
În sferturi, o să mai vedem încă un meci Serena Williams-Simona Halep – asta e deja o victorie! În fața celei mai bune jucătoare din toate timpurile, Simonei nu-i rămâne decât să dea drumul la tot tenisul de care e în stare!
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Verbul mi-a fost inspirat de o expresie a mamei mele, care, de câte ori tata bea un pahar de vin în plus și îi apăreau pete roșii pe față, îi reproșa imediat: „Ce făcuși, Gheorghe? Iar te brezași?”
Joc tenis de câmp de când mă știu (am 56 de ani), de pe vremea când Ilie Năstase și Ion Țiriac erau idolii tuturor românilor care iubeau sportul alb.
Tata a cumpărat televizor abia în 1974, așa că până atunci ascultam celebrele meciuri de Cupa Davis dintre România și SUA (Năstase - Țiriac contra lui Smith - Gorman) ghemuiți în jurul aparatelor de radio și marele comentator Cristian Țopescu ne menținea tensiunea la cote maxime, iar noi (eu, fratele meu, Ninel - Ion, și doi vecini, verișori între ei, Mihai și Gelu) încercam să ne imaginăm cum loveau mingea cei patru jucători, apoi trasam pe nisipul din curte un mic teren de tenis, ne construiam niște rachete din lemn și reluam partida de Cupa Davis. Eu, cel mai talentat, eram Ilie Năstase, fratele meu era Ion Țiriac (acum seamănă foarte bine cu celebrul jucător), Mihai era Stan Smith, iar Gelu era Tom Gorman.
Când l-am văzut prima oară pe Ilie Năstase la televizor, mi s-a părut un adevărat magician. Nu am mai văzut jucător atât de talentat până la Roger Federer.
Am încercat și eu, la nivel de amator, să execut unele lovituri de excepție ale celor doi ași, Ilie Năstase și Roger Federer. Am reușit să fac smash cu spatele la adversar. Am reușit să pasez jucători aflați la fileu, după ce am fost lobat, lovind printre picioare, cu spatele la adversar. Am reușit retur din serviciul adversarului, lovind mingea pe la spate și pasând jucătorul aflat la fileu. Am reușit și alte lovituri de excepție, pe care nici eu nu credeam că aș fi fost în stare să le execut.
Mai târziu, l-am apreciat pe Andrei Pavel, pentru acuratețea lovitorilor, asemănătoare cu ale lui Wawrinka, din zilele noastre. De asemenea, pe Victor Hănescu, unul dintre jucătorii cu cele mai bune servicii din lume.
Când România nu mai excela la tenis de câmp, nici la fete, nici la băieți, a apărut, de nicăieri, Simona Halep. Ascensiunea ei a fost rapidă și toți românii au crezut că ea va fi replica feminină a lui Ilie Năstase.
Nu mi-a plăcut niciodată jocul Simonei Halep. Nu poți fi o jucătoare de mare valoare, doar cu două lovituri, forehandul și backhandul și acelea executate mereu în criză de timp, fără a putea să anticipezi unde trimite adversara mingea. Faptul că a ocupat poziția a doua mondială a fost o pură întâmplare. Simona Halep joacă bine doar când adversarele joacă prost. Căderile din jocul ei pot fi puse pe seama unei pregătiri mentale deplorabile.
Toți jucătorii și jucătoarele din top 100 au lovituri formidabile, iar diferența dintre ei/ele o fac pregătirea fizică și mentală. Novak Jokovic este numărul unu mondial de atâta timp, tocmai pentru că le are pe amândouă.
Simona Halep este tot timpul obosită, derutată și în criză de inspirație, ajungând la mingi totdeauna in extremis, abia reușind să le returneze în terenul advers.
Am văzut de curând un film intitulat „Cei șase ridicoli”. Șase frați vitregi prostovani pleacă în căutarea tatălui lor comun și trebuie să lupte cu fel și fel de personaje ale Vestului sălbatic, printre care și Smiley, un pistolar renumit, ucigându-și adversarii cu zâmbetul pe buze.
Unul dintre frații ridicoli încearcă să-l anihileze pe Smiley, lovindu-l cu o lopată, dar lopata este foarte ascuțită și îi retează capul. Smiley continuă să tragă în stânga și în dreapta, cu ambele pistoale, bineînțeles fără să atingă vreo țintă. După ce trupul nu a mai mișcat, capul lui Smiley încă mai zâmbea.
Simona Halep este Smiley a noastră, care după ce suferă înfrângeri usturătoare de la jucătoare slab cotate (ridicole), are puterea să zâmbească la conferințele de presă și să invoce fel și fel de motive.
Simona Halep face parte din categoria piticilor care se cred uriași (am întâlnit și eu astfel de jucători în cariera mea de jucător amator), care aleargă foarte bine pe teren, dar au un bagaj restrâns de lovituri.
Cea mai mare acuzație pe care i-o aduc Simonei este că și-a făcut de râs țara, România, care a crezut în apariția unui nou star. Am văzut jucători și jucătoare luptând într-un picior, înfășurați în fel și fel de bandaje, suferind de diverse afecțiuni, dar dându-și viața pe teren, până la ultima suflare.
Pentru Simona Halep, tenisul de câmp este un joc pe care-l practică doar atunci când are chef. În rest, face doar simplă prezență pe teren, pentru a nu pierde niște puncte câștigate atunci când a avut chef.
Am jurat ca, din 2016, să nu mai privesc la televizor nici un meci de-al Simonei Halep. Voi renunța la acest jurământ doar dacă Simona va ajunge numărul unu mondial, dovedindu-mi că m-am înșelat și că este într-adevăr o mare jucătoare.
De curând am aflat că este pe locul a cincilea și a rămas pe poziția respectivă datorită rezultatelor slabe ale altor jucătoare. Poate că la sfârșitul acestui an nici nu se va mai situa în primele zece jucătoare ale lumii, iar cu timpul, va dispărea în anonimat.
Așa că voi urmări cu drag doar perechea Tecău-Mergea (jucători cu adevărat talentați) și pe ambițioșii Marius Copil și Adrian Ungur, care apără cu dârzenie culorile României, la nivelul lor maxim de joc. „Adi Ungur și Copil/Au ambiție și stil;/ Florin și cu Horia/ Ne aduc victoria.” Hai, România!
Parafrazând un film foarte cunoscut, pot spune în final: Adio, Simona, dar rămân cu tine!
---------------------------------------------------------------
Nicolae Zărnescu, luni 21 martie 2016, ora 0.00
Ingrijorat ca nu am gasit Republica pana astazi.
Ingrijorat ca nu mai regasesc Republica in tara mea natala,cu toata disperarea cu care o caut.
Fan al Republicii,inca de cand am inceput sa deslusesc tainele istoriei.Fascinat de Republica franceza,de toate Republicile nou nascute.
Fascinat de sport,sunt INGRIJORAT,ca un aproape o zi intreaga nu am gasit ,intamplator macar,o stire despre superba noastra connationala..Simona HALEP.Noroc cu Republica.
Pt asta va multumesc si va doresc succes.
Traiasca Republica oamenilor simpli ,destepti si cu bun simt.
Bafta! Si un meci frumos indiferent de rezultat.
Bravo Simona, tu vei ramâne oricum în inimile noastre și în istoria tenisului, și nu numai de la noi !