Foto - Octav Ganea/ Inquam Photos
Gabriela Firea vrea, în adâncul sufletului ei, să fie un om bun. Așa i-a citit, probabil bunica ei dintr-o Scriptură pe când era mică și atunci a decis că ea va fi un om bun și credincios, un izvor de fapte bune și pioșenie. Dar au apărut gențile de firmă și sacourile de brand, parfumurile de designer și statutul de vedetă, iar mai apoi cel de politician, așa că planurile i-au fost date total peste cap. De asta și-a construit în mintea ei o personalitate coerentă cu Gabriela cea bună, la care aspira încă din copilărie, în timp ce în exteriorul ei nu creștea decât decât o Baroneasă de Voluntari, care, din când în când, știa că trebuie să zică ceva de Dumnezeu. Că, la ce sunt bune toate obiectele de lux, vilele și funcțiile, dacă nu le folosești ca să ridici slavă Domnului?
Vâzând că lumea crede în existența unei Gabriele bune, Baroneasa de Voluntari a înțeles că e necesar să spună mereu povestea propriilor suferințe. Victimizarea i-a venit mănușă, așa că, de fiecare dată când i s-a imputat ceva pe linia activității politice, Baroneasa și-a luat locul cuvenit pe cruce și a anticipat că i se vor șterge rănile cu oțet.
Așa că fost pregătită pentru scandalul azilelor groazei. Nu vă gândiți că vreo secundă, Baroneasa de Voluntari a experimentat vreo traumă personală în aceste zile. Da, poate nu se aștepta să se ajungă așa departe. Nu e obișnuită cu jurnaliștii insistenți într-o cauză, așa că a folosit prea repede și prea agresiv suita de argumente care i-ar fi făcut patimile mai credibile.
Iar povestea bătrânilor torturați, care încercau să sape un tunel ca să se elibereze de chinuri e, oricum, mult prea puternică în mentalul colectiv. Aici nu vorbim despre un caz Dragnea, care își plătea pupile de la partid din banii instituțiilor publice, nici despre vreo Dăncilă, care până la urmă era doar o persoană căreia nu-i prea plăcuse școala, nici despre vreo Ordonanță 13, care era abstractă pentru majoritatea oamenilor. Acum vorbim despre un caz care și-a pus amprenta mai ales asupra electoratului social-democrat. Electoratul acela care crede că la bătrânețe e mai bine să te bazezi pe un pesedist, că ăla îți dă o cană de apă, la o adică.
Susținând, prin intermediul unor apropiați, perpetuarea acelor lagăre pentru vârstnici, Gabriela a demonstrat că social-democrația este, în cel mai concret dintre feluri, periculoasă. Și a arătat lumii întregi că cei care vorbesc despre credință, la fel ca și cei care se declară public susținători ai vulnerabililor, pot fi niște sociopați feroce. Căci nu e doar ipocrizie aici. E mult mai mult…
Așa că Gabriela și-a dat demisia, sub forma unei ultime patimi, postând imediat pe social-media un veritabil roman-fluviu, în care își explică public suferința. Suferința ei, înțelegeți nuanța… Căci suferințele vârstnicilor bătuți, înfometați, drogați și furați, care ajunseseră să mânânce nasturi de foame nu fac parte din preocupările autentice ale baronesei de Voluntari. Și, culmea, oricât se chinuie public să-și exprime părerea de rău pentru victimele acelei rețele de crimă organizată, pe care ea o cunoștea și o lăsa în pace, nu reușește. Ajunge imediat la propriile ei suferințe.
Ca și acum: “Am fost prezentată nedrept în mass media din ultimele 10 zile ca un om prefăcut, cinic, surd la suferința celor din jur. Martor este Dumnezeu și martori sunt toți cei care mă cunosc personal, atât pe mine, cât și pe soțul meu, și familia mea, că această imagine arătată publicului cu atâta înverșunare și cheltuială nu este cea reală. (…) În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea și mai puțin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes : să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop.”
Baroaneasa de Voluntari nu reușește, oricât s-ar chinui, cu cruci la gât și cu Dumnezeu în gură, să fie Gabriela cea bună din mintea ei. Nu are empatia necesară. Oricât și-ar dori, ea nu poate trece de limitele personale și nu poate privi cu ochii larg deschiși în afara intereselor și cercului ei. Și poate chiar asta e cea mai mare dintre patimile Gabrielei: incapacitatea de a fi coerentă cu propriile idealuri. Nu e un chin neglijabil…
Problema e că, în contextul lagărelor de vârstnici, patimile Gabrielei sunt, însă, irelevante. Nici auto-crucificarea publică, nici demisiile din Guvern și din organizația de partid nu contează, de fapt. Sunt doar pretexte pentru o descărcare de moment a oamenilor îngroziți de informațiile pe care le-au aflat în ultimele zile. Ce contează, însă, e ca Gabriela, Baroneasă de Voluntari, să plătească pentru toate cele pe care le-a făcut, știut și tolerat pe măsura gravității lor! Așa s-o ajute Dumnezeu!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Spune-mi,
În mine fiind
Ca verdele în frunza de alior,
Nu te voi părăsi niciodată,
Spune-mi zănatecă
Zărpălatecă, zăpăcitoare
Zăpăitură, zăpor."
Într-adevăr, nu e decât o "zărpălatecă zăpăind" pe social-media, îngrozită că toată butaforia care îi servea decorul de mamă a defavorizaților s-a prăbușit.
Dar problema mea e alta. Pe de o parte, virulenta atacului la persoană, cu o mare siguranță, in mai toate articolele autoarei. (misto si atacul de la femeie la femeie, nu am ce zice, elegant, gingas). Pe de alta parte, o problemă a unei ipocrizii colective. Trecem la Unirii pe lângă oameni desfigurati de mizerie, foame, boli. Nu ii vedem, sunt parte din peisaj. In centrul Bucureștiului. Nu vad ong-urile punând presiune pe primării sa ii strângă pe oamenii aceia si sa ii ingrijeasca. Adaposturi de noapte sunt insuficiente in capitala, cu o capacitate de cateva sute de locuri. Deci ii avem pe oamenii astia flamanzi si murdari printre noi, aici, la vedere, nu in spatele zidurilor in azile, si nu facem nimic.
Acum niste ani, am fost martora si mic ajutor in următoarea situatie. O prietena a gasit in strada, pe ger, un om in carucior cu rotile, cu ambele picioare amputate. A chemat ambulanța, l-a dus la Municipal. A stat cateva ore la holul de la intrare (intre usile automate) pentru ca mirosea prea tare. In sfarsit, l-au luat, spalat, pansat. Cand l-au ridicat din scaun, pe acesta au ramas viermi. De la municipal au spus franc ca il dau afara (just, nu puteau sa il tina, dar sa il dea inapoi afara, in frig?). Atunci prietena mea a sunat la un azil. Ghici care? Exact al sotilor Saleno, facuti praf de autoare mai acum doua zile, intr-un articol. Nu s-a dat ambulanță de la spital pentru transfer, asa ca am ajutat eu, avand masina. Ne-am dus acolo si era chiar patronul, care l-a acceptat dupa ce a avertizat-o pe prietena mea ca e greu sa iti iei povara intretinerii unui om (ea a platit o vreme, pana ce a reusit sa ii faca o pensie de handicap). Batranul a mai trait un an (avea escare profunde si infectii in sezut si picioare). La câteva vizite, am fost si eu. Un azil foarte curat, desi nu mi-a placut deloc curtea mica, nepotrivita pentru plimbările atator persoane (e drept, mulți erau paralizati etc). Dar nici vorba, cum s-a zis, de mizerie sau infometare sau refuzul vizitelor apartinatorilor. Vorbesc de azilul Saleno, nu de cele ale lui Godei. Deci nu știu prin ce a meritat omul acela o descriere asa dura. Suntem noi umbra oamenilor ăstora, ca sa ii criticam asa tare? Ii talonam, ca sa le stim faptele? Nu va temeti ca roata se va intoarce, intr-un fel sau altul? Nu va doresc asta. E nevoie de solidaritate, dna Dumitrescu. De asa da, de o comunitate de fapte bune. Nu mai scormoniti doar după senzational si scandal. Iar cand aveti ceva de criticat, faceti-o cu răspundere si cu siguranța deplina a spuselor dvs. O aveti? Inca o data, o aveti? Este usor sa scuipi in cin3va si sa il expui in fata a mii de oameni, dar esti sigur pe ce spui? Sa ne temem a ne bate joc de oameni, cu atata voluptate si siguranță. Nu suntem mă-sa sau ta-su să ii stim fiecare pas. Da, e persoana publica, dar asta nu e jurnalism, ci atac la persoana. Deschideti orice publicatie buna din vest (Atlantic, NYT, Le Monde, Figaro etc) si vedeti cum sunt acolo atacati politicienii. Pe fapte si cu echilibru, nu ca la usa cortului.
Iar asta este infinit mai mult decât o eventuală prescriere/condamnare a unei instanțe...