Azi am cumpărat pentru prima oară în șapte ani un ziar. Mi-a murit telefonul în Gara de Nord, după atâta butonat pe drum, și aveam nevoie de ceva cu care să îmi umplu timpul în autobuz, până acasă. Am intrat într-un magazin, mi-am luat o Cola din frigider și am trecut pe lângă casă, spunându-i vânzătoarei: „Numai puțin, vă rog”. M-am așezat ușor stânjenit în fața rastelului cu ziare și reviste. Părea neatins de azi dimineață, de când fusese probabil aranjat. Vânzătoarea mă privea și ea mirată.
Primul gând a fost să îmi cumpăr un ziar de sport, dar m-am gândit că știu deja toate rezultatele din Europa, Liga 1, ba chiar și Liga a 3-a, plus că citisem deja și unele dintre comentarii, azi-noapte, online. Așa că m-am oprit asupra unui ziar „de weekend”, l-am luat și l-am pus pe tejghea. Eu am un joc: de fiecare dată când casierele îmi scanează produsele la magazin, estimez în minte valoarea bonului. De obicei, sunt foarte aproape, dar astăzi nici nu m-am mai străduit: habar n-aveam cât mai costă un ziar tipărit! Femeia mi-a spus o sumă „random”, am plătit și am plecat.
Ce m-a atras la ziarul ăsta? În primul rând, consistența - 56 de pagini - demnă de marile cotidiane europene, cu mențiunea că ziarul nostru acoperă trei zile. În al doilea rând, subiectul de pe copertă: o poveste care s-a petrecut acum aproape 80 de ani! Vedeți ironia? Am cumpărat o publicație cu știri pentru a citi o întâmplare mai veche decât în romanele interbelice. Pentru mine, la 29 de ani, activ pe Facebook și cu un job în online, niciun ziar tipărit nu mai vinde „actualitate”.
O știre nu are cum să vină la câteva ore bune după ce s-a petrecut, a fost redactată și pusă într-un ziar trimis la tipar, apoi distribuit la chioșcuri. Știrea vine în câteva minute, de pe Facebook sau de la TV. Nici din ultimul ziar cumpărat, în 2011, nu am aflat nimic nou, cu atât mai mult cu cât unele dintre știri fuseseră scrise chiar de mine! E vorba de ultimul număr tipărit din „Gândul”, ziar la care am lucrat două luni pe print și șase ani în online.
În vremea facultății, când aveam temă pentru acasă să citim ziare, îmi formasem un obicei: mă uitam la prima pagină, după care întorceam ziarul și îl citeam de la coadă la cap. Ăsta a fost primul lucru pe care l-am făcut și acum, după ce s-au închis ușile autobuzului. Ce am „aflat” eu de pe ultima pagină, considerată a doua în ordinea importanței oricărui ziar? Că Ronaldo a luat „roșu” cu Valencia. Adică un eveniment pe care îl privisem în direct la TV, eu și vreo câteva sute de milioane de oameni, în urmă cu trei zile!
Când a venit momentul să deschid ziarul, m-am bucurat că am decis să mă așez pe primul scaun din autobuz, ăla care e „singur”. Cu siguranță aș fi avut mari dificultăți să mânuiesc hârtiile uriașe dacă ar mai fi fost un pasager lângă mine.
De când a început declinul presei scrise, tot aud o teorie: că ziarele pe hârtie nu vor dispărea niciodată pentru că, deși știrea vine din online sau de la TV, interpretarea specialiștilor vine tipărită. Carevasăzică, editoriale și comentarii. Așa că am dat repede la pagina respectivă, dornic să aflu ceva nou. Ce am găsit? Comentariul unei jurnaliste cu care sunt prieten pe Facebook - îl citisem deja acolo!
Destul de deznădăjduit, am frunzărit în continuare cele 56 de pagini, aplicând subconștient criteriul mult blamat al „titlului catchy”. Și l-am găsit: „Când mai murea un deținut și îl scoteau, ne mai intra și nouă aer în celulă”. Orice comentariu e de prisos, povestea e aproape ireală și m-a făcut să uit chiar și de subiectul de pe prima pagină.
Am ajuns acasă cu convingerea că, pentru mine, ziarele tipărite nu mai livrează știri, nici măcar comentarii, ci povești de viață. Dar poate că nu aș fi scris articolul ăsta dacă pe birou nu mă aștepta un obiect care să-mi întărească această convingere: o celebră revistă-carte din care azi a apărut un nou număr trimestrial. Și care fix asta livrează: povești de viață, pentru cei care își iau știrile doar de pe Facebook sau de la TV.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Odata cu proliferarea stirilor in online a proliferat si fake news si imi e clar ca niciun filtru sau reteta nu are cum sa te fereasca de țeapă. Si asta pentru simplul fapt ca prezumtiva stire a prezumtivului eveniment intamplat acum 3 minute, nu poate fi verificata nicaieri. Toata presa a preluat ineptia sa nu cumva sa ramana de caruta.
Ziarele si revistele ar fi un loc bun pentru chestii asezate - analiza, articole ample, stiintifice sau anchete jurnalistice.
Presa scrisa nu a murit dar ar trebui sa intre la dieta ca sa-si mareasca speranta de viata, nu sa haleasca toate prostiile. Pentru genul asta de dieta sunt necesari jurnalisti de calitate, nu circari.
Puneti un milestone, pe un singur punct in viitor si conectati toate deciziile pe el. Iese !
Întâmplarea face ca la cafea, cu zece minute înainte de a citi vă "producția", sa am o discuție cu un coleg fix pe tema presei pe prinț. Va asigur ca a fost cu mult mai interesanta și mai documentata decât ceea ce ați făcut dumneavoastră.
O zi buna !