De ce încrederea nu se reconstruiește prin discursuri, ci prin reforma reală a instituțiilor?

„Nu mai puteam, fiecare zi era zi de muncă, oriunde mă duceam nu mă puteam bucura de nimic, apăreau mereu din senin chestii de făcut, așa că am decis să renunț la presă. Și azi, dacă mă întrebi, nu cred că mă voi mai întoarce vreodată… Dar cine știe?" Cuvintele de mai sus sunt sinteza a tot ceea ce am auzit de-a lungul ultimilor ani de la jurnaliști care au decis să lase presa și să plece pe un drum cu totul și cu totul nou. (Foto: Profimedia Images)

Pe 3 mai a avut loc „Convenția Națională” a ceva ce se numește „Clubului de Presă”. O organizație care se vrea a fi o copie a fostului Club Român de Presă. Cu ocazia întâlnirii s-a stabilit și conducerea organizației, care este formată din Sorin Roșca Stănescu, condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare pentru aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat – ironic, nu-i așa? – Răzvan Savaliuc, cel care a declarat în emisiunea lui Ciutacu că nu ar lăsa un om cu probleme psihice să lucreze, Bogdan Comaroni, Cozmin Gușă și Claudiu Asimionesei. (Foto: Captură RTV/ Pagina de Media)

Există tineri de 24 de ani care nu au muncit o zi în viața lor, care abia au terminat o facultate împinși de la spate sau vor să primească totul pe tavă. Și există Cristina Radu, cu entuziasmul ei cât un avion, agenda în care citatele sunt transcrise exact așa cum au fost spuse și smartwatch-ul pe care vin știri, nu meme-uri.

Povara microfonului înseamnă responsabilitate şi decenţă. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

M-am așezat ușor stânjenit în fața rastelului cu ziare și reviste. Părea neatins de azi dimineață, de când fusese probabil aranjat. Vânzătoarea mă privea și ea mirată.