Privind zbaterile societății românești, analizând unde am ajuns, îngrijorată că suntem rupți în două falii și pe punctul de a face un pas înapoi în istorie, fără a avea pretenția că rândurile mele vor avea efectul scrisorii lui Emile Zola, azi, în România, scriu:

Am intrat în redacție și redactorul șef, un domn cu vestuță și bască, mi-a spus că, dacă dă colega mea o probă de voce, să dau și eu, dacă tot sunt acolo.

„Ne-știrile sunt la ordinea zilei, din păcate, și alimentează prejudecăți sau extreme. Oamenii sunt la fel peste tot, toți avem aceleași probleme. Liderii schimbă o direcție sau alta a unei țări, negociază mai bine sau mai prost pentru cetățenii lor cu alți lideri. Însă este absurd să urăști un popor pentru că liderul lor este într-un anumit fel.” Foto: Cristina Cileacu

Acesta este cred, în esența lui, fenomenul de imbecilizare în masă la care suntem supuși și la care, în primul rând, acceptăm de bunăvoie să fim supuși, atâta vreme cât nu acționăm butonul „off”. (Foto: Getty Images)

Pentru atâția dintre concetățenii noștri, privitori de televizor și fără surse alternative de informare, România zilnică de la știri pare un șir de operațiuni militare sau teroriste. (Foto: ProTV)

M-am așezat ușor stânjenit în fața rastelului cu ziare și reviste. Părea neatins de azi dimineață, de când fusese probabil aranjat. Vânzătoarea mă privea și ea mirată.