Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Planul Rusiei a eșuat și noi trebuie să fim onești: avem multe de învățat de la Republica Moldova

Maia Sandu alegeri 2025

Foto: Profimedia

Oameni care au mai trecut prin campanii și alegeri în Republica Moldova au spus, fără dubii, că niciodată până acum Rusia nu s-a manifestat atât de virulent în toate modurile în care o putea face. S-a mers pe toate fronturile: propagandă, dezbinare, corupere a electoratului, influențarea vulnerabililor, amenințări cu bombă, atacuri cibernetice sau amenințări de destabilizare a țării. 

Efectiv, la orice te-ai fi putut gândi pentru a influența votul populației din Republica Moldova, Rusia nu doar că s-a gândit deja, dar a și făcut. Oamenii din Republica Moldova care în aceste zile au trecut aproape identic prin coșmarul prin care am trecut noi cu Georgescu și Simion sunt la capătul unei încercări grele, prin care au reușit să puncteze o victorie uriașă: aceea de a ține Rusia la distanță și de a pregăti drumul Europei pentru ei și pentru copiii lor. Dovadă mai frumoasă de patriotism eu n-am văzut.

Vorbeam zilele trecute cu niște jurnaliști din Republica Moldova care mi-au zis foarte clar că România are multe de învățat de la Republica Moldova și, dacă Republica Moldova reușește să treacă peste această grea încercare, în care Rusia și-a pus pariul și banii, atunci România ar trebui să-și formeze niște experți acolo. Căci așa am învăța și noi cum se face față unui război informațional și cum îl câștigi. 

Pentru că noi am uitat metodele rusești, că ne-am obișnuit cu democrația și cu binele, dar Republica Moldova n-a putut să uite. Și iată că, neuitând, a știut să se mobilizeze altfel. A luptat eroic aproape, și-a mobilizat toți factorii de influență și a reușit să convingă că drumul corect e cel democratic și european. Astfel, în ciuda propagandei care, ca și la noi, insistă că e rea Europa care ne hrănește cu bani, oamenii din Republica Moldova și din diaspora moldovenească n-au cedat ușor. Nu au cedat, ca românii, după vizionarea a trei filmulețe propagandistice pe Tik Tok. 

Și suntem, iată, la capătul unei perioade foarte dificile pentru Republica Moldova, a unei perioade care a venit cu riscuri uriașe atât pentru frații de peste Prut, cât și pentru noi, căci o victorie a Rusiei acolo ar fi adus pericolul la granițele noastre. Din fericire, planul Rusiei de a subjuga Republica Moldova a eșuat. Dar să nu uităm ce a presupus asta!

Să nu uităm cum s-a mobilizat statul moldovean în comparație cu statul român când rușii au început să-și facă de cap. Să nu uităm cum au acționat autoritățile acolo când alegătorii au fost influențați de Rusia și cum au reacționat autoritățile de aici. Să nu uităm cum s-a luptat acolo cu propaganda și să ne amintim cum mângâiem dezinformarea pe frunte aici, la noi! Să nu uităm cum la noi candidatul Moscovei ține conferințe de presă pe treptele judecătoriilor și secțiilor de poliție și să ne uităm cum Republica Moldova a scos partidele pro-rusești din joc. Și a făcut-o calm, ferm și fără drame. Și să nu uităm cum a acționat presa în Republica Moldova, ce investigații sub acoperire s-au făcut în lunile astea și apoi să ne uităm la presa de la noi, care a monitorizat doar niște fenomene și a tradus oamenilor strategia propagandei rusești din manuale de specialitate.

Concluzia e că acolo s-a făcut mai mult pentru că s-a luptat mai mult. Și astăzi primim, iată, o lecție memorabilă de la Republica Moldova. Care ne-a arătat cum se face cu adevărat o mobilizare a întregii societăți pentru a învinge un monstru. Monstru despre care trebuie să spunem că a pierdut rușinos, după ce a investit enorm. Căci după ce a învins Ucraina în 3 zile, Rusia a demonstrat că a putut cuceri Republica Moldova fără să tragă un glonț. Sau nu? A, nu? 

Păi acum vedem cu adevărat și cât de relevantă mai e cu adevărat Rusia. Care și-a luat și ea azi o lecție mare de o țară mică. Dar plină de curaj.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Foarte bine că rezultatul alegerilor din Moldova a fost unul de desprindere de influența rusească. La ei are sens și e ce trebuie. Dar la noi în România membră deja a UE și NATO să vorbești mereu de pericolul reprezentat de Rusia ca și când noi am fi în situația Moldovei, asta e propagandă falsă și atât. Moldova, deși inițial teritoriu românesc, a fost ulterior parte din URSS, ca și Ucraina, să nu uităm asta. La ei chiar se manifestă dorința Rusiei de recucerire a puterii și influenței. Dar la noi, dincoace de Prut despre ce influență a Rusiei vorbim? În ce scop și cu ce finalitate? Moldova are trupe rusești în Transnistria, în timp ce noi avem scutul NATO de la Deveselu, baza NATO de la Kogălniceanu.... Suntem în stare să pricepem diferența sau nu? De fapt toată lumea pricepe, dar propaganda toacă necontenit că Rusia în sus, Rusia în jos, numai și numai pentru a întreține un fake news adânc înrădăcinat, care lovește în opoziția politică internă, fără legătură cu niciun pericol rusesc real pentru noi. Repet: pentru noi, în cazul Moldovei e altceva.
    • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Piei satană! Ție, chiar de ti-ar cade o bombă în cap, ceea ce n-ar fi mare pagubă, doar prin jur, tot n-ai vedea niciun pericol rusesc. Și ai trege-o înainte cu ue, nato. Tu nu trăiești în realitate, ori, mai bine zis, nu vrei s-o recunoști. Ești programat greșit, în mod intenționat.
      • Like 3
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      Lovește în opoziție pentru că aceasta este finanțată de la Kremlin și pentru că au declarat foarte clar ce vor să facă și cu cine vor să se asocieze pentru a beneficia de înțelepciunea rusească.
      • Like 3
    • @ Mihai
      Au declarat foarte clar.... propagandiștii tăi, iar pentru tine cuvintele lor sunt axiome. Nu mai e nevoie să te îndoiești tu și să gândești cu propriul cap dacă gândesc ei și pentru tine. De ce să te mai obosești?
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Tu ai cap doar de decor, iar ceea ce ai este "o bandă magnetică" imprimată, indobitocita de pseudosuveranistii tăi, trădători dresați de rusia lui putin. Ești doar un colportor ticălos. Atât. Restul răutate și nemernicie.
      • Like 3
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      M-am documentat eu, nu a trebuie să iau de a gata ce debitează unul sau altul.
      • Like 2
    • @ Mihai
      Sigur că da... Te-ai documentat nevoie-mare doar de la site-urile sau posturile TV care repetă vorbele propagandei. Ia zi, ai ascultat și sursele celelalte de informații pentru comparație? De exemplu Realitatea TV? Sigur că nu, fiindcă e ”câh”. Păi dacă e ”câh” atunci rămâi în aceeași bulă, nu mai spune că te informezi, fiindcă NU te informezi, ci doar te ÎNDOCTRINEZI... cu informații din aceeași bulă....
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      În primul rând eu nu măi prea uit la TV decât la sport. În al doilea rând eu nu mai cred o publicație online care vine cu o informație falsă sau părtinitoare, scrisă de vreun penal sau turnător la securitate. Așa că rămân unii independenți, cei care nu mint și eventual cei care se pricep la investigații. Ăia de la care te informezi tu mint și când comunică ora exactă, atât sunt de depravați.
      • Like 0
    • @ Mihai
      Am înțeles. Cine zice ca tine e sursa adevărului. Cine e de altă părere decât tine minte. Ăsta e criteriul tău: e cu mine sau nu? Dacă nu, atunci minte. Iar despre sursele ”INDEPENDENTE” de informații.... mă lași?!? Independent - sanchi - era însuși Mucușor, dușmanul suveraniștilor, prietenul USR-ului și omul lui Macron pe față...... Independent e cică și site-ul Recorder de exemplu. Independent e Digi24 și la fel Antena3. Independentă e și platforma Republica, nu-i așa? Independeți sunt practic toți ai tăi. Ai mei dimpotrivă, sunt toți mincinoși și aserviți rușilor. Ți-am spus că am înțeles, nu e cazul să mai repeți, e clar....
      P.S. informația ”falsă sau părtinitoare”, așa cum o numești, este prin definiție informația care nu e în concordanță cu opiniiile tale prestabilite, cred că asta e definiția ta.... Și bineînțeles, dacă vezi că vreo publicație vine cu astfel de informații ”false sau părtinitoare”, gata ai trecut-o la index, că e de-a rușilor mai mult ca sigur :-(
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      Iarăși te faci că nu înțelegi, nu poți să înțelegi sau așa te a învățat guru ca nu trebuie să înțelegi, că intri în minte și s-a terminat, șarlatania, evident. Eu am scri că aia pe care i-am prins manipulând și mințind, nu îi mai frecventez la fel ca un magazin care vinde mâncare stricată. Informează te tu de la iRealitatea TV sau de la Țucă și Fartmann. Eventual ia de la ei și ponturi pentru loto și bursă și mizează toți bani pe spusele lor.
      • Like 1


Îți recomandăm

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

Dieta fertilității.

În ultimii ani, interesul pentru alimentația care sprijină fertilitatea a crescut semnificativ. Cu toate acestea, ideea unei „diete minune” care să garanteze sarcina este un mit. Specialiștii în medicină reproductivă subliniază că succesul depinde de un cumul de factori: echilibrul hormonal, sănătatea generală și alegerile alimentare corecte, completate de tratamentele moderne. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon tăxi - Profimedia

Poate că nu suntem suficient de nemulțumiți ca să vedem cu adevărat ce avem. Poate că, dincolo de nemulțumirile cotidiene și de criticile fără sfârșit, România pulsează cu o vitalitate discretă, cu umor și cu frumusețea unor lucruri care nu se văd imediat, dar care țin locul stabil al unei vieți adevărate. foto: Profimedia

Citește mai mult

Foto CTP

Scriu acest text în primul rând pentru credincioșii ortodocși din România. Pentru cei care cred sincer în cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt un om al științei – ceea ce nu înseamnă automat că sunt și ateu. Cred și eu, dar în altceva: în rațiune, în observație, în experiment, în logică, în dovezi, în demonstrație. Pe baza acestora am analizat la început zicerile lui Dumnezeilă Georgescu. Erau atât de aberante, încât devenea ridicol să raționezi asupra lor. Am renunțat.

Citește mai mult

Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea

Zice cel mai detestat om politic român din aceste zile, că venirea în guvern a doamnei Oana Gheorghiu „nu e un lucru care să ne facă bine” și are maximă dreptate. Nu are cum să facă bine un asemenea om, PSD-ului. E un antidot la zboruri Nordis, la jafuri din banul public, la afaceri necurate și e clar că îi ia cu frisoane, cu grețuri. Țipă Olguța, țipă Manda, țipă Grindeanu că Oana Gheorghiu nu le face bine. E ca și cum ar fi venit o molimă peste ei.

Citește mai mult