Politica directorului TNB, Mircea Rusu: Dan Puric și Dughin, da! Solidaritate față de Ucraina, ba!

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Pe Mircea Rusu l-am văzut prima oară în „Azilul de Noapte”. Mi-a plăcut, un actor interesant, complex, profund. Poate și datorită distribuției excepționale de la vremea respectivă din piesa asta la TNB. Apoi l-am mai văzut tot în niște piese rusești. De mai multă vreme însă am convingerea că actorii în general nu sunt neapărat egali cu personajele pe care le joacă.

Povestea steagurilor e veche la noi, încă de pe vremea lui Caragiale, două la primărie, două la prefectură… Dacă magistralul dramaturg a surprins exact esența comică a patriotismului de bodegă practicat în vremea lui, astăzi alte personaje, în alte decoruri, se chinuie să ne demonstreze că nimic nu s-a schimbat.

L-am auzit pe Mircea Rusu la televizor răspunzându-i lui Mihai Călin la solicitarea acestuia de a proiecta în mod simbolic culorile Ucrainei pe fațada TNB. Inițial am crezut că pur și simplu nu-i pasă noului director interimar, că nu e sensibilizat și nu crede de cuviință să se deranjeze pentru o atare inițiativă. Realitatea însă m-a contrazit, domnul Mircea Rusu are o problema cu ucrainenii, care „nu sunt nici ei așa de corecți”, dar „copiii români din școlile din Cernăuți?”. Deci nu numai că îi pasă, însă are și o convingere, care în mod paradoxal seamănă leit cu poziția AUR. 

S-au proiectat steagurile Ucrainei peste tot în lume, sunt demonstrații de solidaritate, și în România steagurile lor au fluturat lângă steagurile noastre, tot în semn de solidaritate, însă domnul Rusu are o problema cu patriotismul de la 1918, că nici un alt steag nu va flutura deasupra capului nostru. Are naturelul simțitor. În realitate directorul interimar al TNB are o problemă chiar cu vecinii noștri aflați astăzi la o dramatică încercare.

S-a mai propagat o năzbâtie tot din preajma ilustrului domn director, la o solicitare pe care nimeni nu a făcut-o, el a răspuns într-o tiradă demnă de o cauză mai mare, că în nici un caz nu va scoate clasicii literaturii ruse din repertoriul teatrului, că valoare, că universal, că inadmisibil. Marea dilemă la falsa dezbatere e că nimeni nu a cerut asta, chiar și acolo unde s-au eliminat piesele rusești din repertoriu, inițiativa a aparținut instituțiilor respective, nu a venit cineva din afară să solicite. O victimizare patetică și fără sens.

Cu ocazia zilei mondiale a teatrului de pe 27 martie la TNB va susține o conferință domnul Dan Puric, nimeni altul decât cel care îl admiră public pe Dughin și cel care susține un stat eurasiatic pe baze religioase din care să facem și noi parte sub pulpana Rusiei. Domnul Rusu nu are o problema cu asta.

La magnifica serbare organizată de Putin cu ocazia anexării Crimeei s-a cântat din piepturi înflăcărate că „Ucraina, Crimeea, Belarus și Moldova sunt patria mea”, nu patria domnului Rusu, ci patria rușilor. Ar fi interesant de văzut cum comentează domnul director lucrul acesta, precum și partidul de aramă AUR. Oare își vor da arama pe față?

Adevărul este că, din fericire pentru noi, sper eu că pentru marea majoritate, suntem membri NATO și UE. Ucraina nu a avut șansa noastră. Poziția NATO a fost clară, condamnă agresiunea Rusiei și ajută Ucraina. Poziția noastră este și trebuie să fie identică, fără alte discuții inutile și nepotrivite în acest moment. Dacă nu ne impresionează suferința vecinilor noștri, măcar să avem și noi demnitate, onoare și să ne comportăm corespunzător într-o alianță.

În rest, noi rămânem tot la personajele lui Caragiale, să numărăm steagurile, așa se măsoară patriotismul, la metru liniar de pânză.

O veste buna am însă și eu de la Teatrul Național din București. Mergeți la „Regele moare”, o piesă absolut minunată a lui Ionesco în care strălucesc indiscutabil Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț.