Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Euro e azi la 5,1998. Dragi patrioți, sigur aveți o explicație

Florin Negruțiu 2025

Euro e azi 5,1998 lei.

În ritmul acesta, spune acum analistul Adrian Negrescu la Digi24, vom ajunge la un curs de 6 lei pe euro.

Factura crizei politice este deja de 5 miliarde de euro, spune dl. Negrescu, BNR cheltuiește cantități enorme de valută să stopeze deprecierea monedei naționale, iar investitorii își fac exitul de pe piața românească.

După ziua de mâine, lucrurile s-ar putea degrada în ritm accelerat. Ultima dată când leul a luat-o la vale a fost când George Simion a câștigat primul tur al prezidențialelor. Azi, l-am auzit pe G. Simion că „se încearcă” același joc. Mulți îl cred, convinși că „sunt interese mari la mijloc”.

Și în timpul ăsta, niște politicieni iresponsabili și piromani, susținuți de o armată de analfabeți financiar, cred că totul e o conspirație a BNR-ului, a Guvernului, a ocultei bruxelleze „să bage frica în oameni” și să-l țină pe „Ilie Sărăcie în funcție”. „N-are cum, nu există acest curs, acum s-au găsit să crească euro!” - au început să curgă comentariile inteligenților care au înțeles ei cum stau lucrurile, nu-i duci pe ei cu preșul! Oameni care înțeleg mecanismele economice în 2 timpi și 3 TikTok-uri.

Postați și aberați, băieți, e (și) pe banii voștri!

Îți recomandăm

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • RazvanP check icon
    Ironic, fix ieri a apărut în ultima ședință de guvern înainte de moțiune cererea de majorare a salariilor din instituții ale BnNnR...
    Unii răutăcioși ar spune că e nota de plată pentru ajutorul dat!
    Altă "coincidență": piața e plină de monede și bancnote noi. 2025.. Definiția inflației este "masă monetară ÎN EXCES"...
    În condițiile în care economia României este destul de digitalizată iar trendul general este spre cashless BnNnR aruncă bani fizici în piață bcoz....?
    • Like 0
  • euro e cât vor negustorii. niciodată pomeniți. stăpânii tuturor. inclusiv ai presei.
    • Like 1
  • RazvanP check icon
    Eh, lăsaț', am mai văzut filmul ăsta, "Manole și cursul fermecat"! Cu altă garnitură la BnNnR poate vă mai luam in seamă, cu "nemuriciul Manole și ciracii săi eterni și plătiți regește" cursul are tot atâta credibilitate ca și ROBOR-ul cel sancționat de Oficiul Concurenței!
    • Like 1
    • @ RazvanP
      sheicu check icon
      Informatie gresita, Consiliul Concurentei a intocmit un raport preliminar pe care l-a transmis catre ARB, nu exista vreo sanctiune. Asta in timp ce ANPC-ul a pierdut toate procesele pe aceeasi tema.
      • Like 1
    • @ sheicu
      RazvanP check icon
      Seriously, Asociația Română a BĂNCILOR "a constatat" că BĂNCILE "nu au încălcat" legea? :D
      La fel și Manole, de a cărui probitate morală avem literalmente disare întregi, courtesy of Secu!
      • Like 2
  • pe banii voștri: puneți-l pe analistul Digi24 să facă câteva miliarde în ritmul ăsta. E ușor a scrie versuri...

    Să fie clar: azi, dacă știi ceva, ai o piață unde să te pui în valoare. Doar că piața nu validează discursuri, ci rezultate.
    • Like 0


Îți recomandăm

Infrastructură gaze

Dincolo de priză. În această vară, România a ajuns într-o situație fără precedent în istoria recentă: nivelul scăzut al Dunării a determinat oprirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Împreună, cele două reactoare asigură în mod obișnuit aproximativ o cincime din producția de energie electrică a țării. Seceta prelungită a arătat cât de repede se poate schimba echilibrul național. Șeful guvernului a îndemnat clienții casnici să reducă voluntar consumul în orele de vârf, adică între 20 și 23, iar autoritățile au anunțat că la nevoie, marii jucători din industrie pot fi decuplați de la rețea (foto: Inquam Photos / Octav Ganea).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor „nerecomandate investițiilor”.

Citește mai mult

scoala - elevi - copii

Am înțeles întrebarea mai târziu, când Andrei mi-a arătat subiectele. Hai că matematica nu pretind c-o înțeleg, dar la română zic că mă mai pricep. Nu știu câți dintre absolvenții de Litere ar fi putut face jumătate dintre subiectele la română. Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Citește mai mult