Poveste din Congo: ce au în comun fotbalul, colonialismul și virusul Ebola

foto: Profimedia

Nu știu de ce sunt fascinat de Congo. În călătoriile mele pe continent african am vizitat trei dintre țările vecine, dar niciodată nu m-am încumetat să intru în Congo, țara care este blestemată să fie cea mai bogată de pe planetă în materie de resurse (metale prețioase, cobalt, coltan, aur, etc) dar cu o populație sfâșiată de sărăcie, război civil, foamete și boală.

În timp ce toate device-urile pe care le folosim zi de zi în lumea “civilizată” (telefoane mobile, laptopuri) conțin “ingrediente” originare din Congo, oamenii care muncesc 16 ore pe zi în minele din care provin acestea, trăiesc pe muchia vieții, cu un venit de un dolar pe zi.

Țara a fost colonie belgiană până în 1960. Regele Leopold al II-lea transformase Congo în proprietatea lui personală, instaurând un regim de teroare în care milioane de congolezi au fost uciși, mutilați (inclusiv prin tăierea mâinilor drept pedeapsă pentru neîndeplinirea cotelor la cauciuc), înrobiți, torturați și înfometați sistematic. Da, peste 10 milioane de oameni au fost uciși sau mutilați sub domnia europeană a lui Leopold, iar soldații begieni aveau normă de membre amputate (inclusiv de la copiii sclavilor, pentru intimidare).

Patrice Lumumba a fost primul lider al țării eliberate în vara lui 1960. Ideologia lui pan-africană, spiritul lui luminat și popularitatea lui i-au speriat pe europeni, care aveau nevoie de un lider care să servească în continuare intereselor lor economice.

În ianuarie 1961, la doar câteva luni după declararea independenței, Lumumba a fost asasinat cu complicitatea CIA si a belgienilor. Puterea a fost preluată prin lovitură de stat de Mobutu Sese Seko, prietenul bun al lui Nicolae Ceaușescu.

Belgienii nu s-au mulțumit doar cu execuția lui Lumumba. L-au torturat, obligându-l să își mănânce discursurile pan-africaniste, iar după ce a fost ucis i-au dizolvat cadavrul în acid sulfuric, pentru a nu-l transforma în martir, pentru ca locul lui de veci să nu existe, să nu poată deveni vreodată punct de pelerinaj. Ofițerul belgian care a coordonat acțiunea a păstrat doi dinți ai lui Lumumba ca trofee personale.

În 2002 Belgia și-a recunoscut vina cerându-și scuze oficial, iar abia în 2022, unul dintre cei doi dinți care fusese păstrat de familia ofițerului belgian timp de 40 de ani a fost înapoiat statului Congo.

Patrice Lumumba avea 35 de ani când a fost ucis.

.....

Fascinația mea pentru Africa dublată de pasiunea pentru fotbal ca fenomen social și de mase, au făcut ca în ultimul deceniu să urmărescu cu conștiinciozitate Cupa Africii pe Națiuni. Jocul e diferit, e mult mai brut și mai carnal, iar spectacolul e teribil de intens în tribune, unde valențele tribale ale manifestărilor fanilor dau fiori. Cu fiecare meci urmărit parcă simt că mai vizitez puțin din continentul african.

Ei bine, ultima competiție a avut loc în decembrie – ianuarie în Maroc. Va rămăne în istorie atât finala competiției, cât și scandalul ulterior (dar asta e o cu totul altă poveste africană).

Uganda (țara din sufletul meu) necalificându-se în competiție, mă hotărâsem să țin cu naționala congoleză, care a ajuns eroic până în optimile de finală.

Dar, apropo de spectacolul din tribune, Congo s-a remarcat la Cupa Africii în primul rând printr-un suporter, un individ care nu doar că semăna izbitor cu Patrice Lumumba (politicianul ucis de europeni în urmă cu 66 de ani), dar care iniția un ritual aparte la fiecare meci al echipei congoleze.

Meci de meci Michel Nkuka Mboladinga (așa îl cheamă pe suporter) a stat în picioare, absolut nemișcat timp de peste 100 de minute, sau cât dura partida.

În optimi meciul a mers în prelungiri, iar sosia lui Patrice Lumumba a stat nemișcată timp de două ore plus pauzele, cu mâna ridicată, imitând statuia din capitala țării, Kinshasa, din “Place de la Reconstruction”. A atras atenția fanilor și a mass-mediei, ocazie cu care mulți internauți au aflat tragica istorie a lui Lumumba.

Ei bine, povestea nu se termină aici.

Congo a ajuns miraculos și la barajul pentru Cupa Mondială, unde a întâlnit, țineți-vă bine, Jamaica!

Meciul Congo-Jamaica a avut loc în 31 martie la Guadalajara în Mexic. Da, am urmărit precum un insomiac și acest meci, pe un site francez obscur. Alături de mii de fani, așteptam sosia lui Lumumba mai abitir decât meciul în sine. Marea dezamăgirea a fost absența acestuia: i se refuzase viza, chiar dacă fanii anunțaseră că îi vor plăti deplasarea. Ei bine, în ciuda lipsei celui mai înfocat susținător al naționalei congoleze, în prelungiri echipa africană a dat un gol, iar Congo s-a calificat la Campionatul Mondial după o pauză de 52 de ani. De fapt singura dată când se calificase, fusese în 1974 când țara se numea Zair (dictatorul Mobutu, prietenul lui Ceașcă schimbase inclusiv numele țării). Acolo, în Germania de Vest (RFG) echipa congoleză nu a dat nici un gol, dar a încasat 14 în trei meciuri.

Așadar în 31 martie 2026, după 52 de ani de la Mondialul german, congolezii au uitat de suferință, de boală și de sărăcie și au ieșit pe străzile din Kinshasa și din orașele mari să celebreze calificarea. Străzile întunecate erau pline de oameni care se descătușau într-un ritual contemporan producând un melanj de dans, țipete, și incantații arhaice.

Da, Congo este calificată la Campionatul Mondial care va începe curând în SUA. Guvernul congolez a anunțat că Michel, sosia lui Patrice Lumumba, simbol național, este inclus în delegația oficială care face deplasarea pe continentul nord american.

Dar oare va face această deplasare?

Din nefericire chiar în clipa asta Congo este lovită de o nouă epidemie de ebola, care se pare că s-a extins deja și în țara vecină Uganda. În 22 mai, WHO (Organizația Mondială a Sănătății) a declarat că: “riscul de sănătate publică asociat actualului focar de Ebola din Republica Democrată Congo a fost ridicat de la ridicat la foarte ridicat.” 

Nu există vaccin sau protocol de tratament pentru tulpina Bundibugyo. Deocamdată, oficial, sunt înregistrate 750 de cazuri și 177 de decese. Dar în astfel de părți ale lumii, cifrele oficiale au prea puțină legătură cu realitatea, mai ales cu cea din zona rurală - de unde de altfel izbucnesc din când în când astfel de epidemii din pricina consumului de “bushmeat” (carne de liliac, maimuță, rozătoare, antilope sau te miri ce altă delicatesă.)

Perioada de incubație a virusului este de maxim 21 de zile. O dată ce se declanșează simptomele, suferința victmei e teribilă. O tremie dintre cei infectați cu această tulpină mor, iar cei care se vindecă rămân cu sechele.

În prezent Congo e măcinat de războaie civile. Guvernul nu controlează întreaga țară. Orașe precum Goma sau Bukavu din provincia Kivu sunt capturate de Rebelii M23, care și-au instalat un soi de administrații paralele de mai bine de un an și jumătate. Imaginați-vă că populația acestor două orașe totalizează peste două milioane de locuitori. Nu există infrastructură, spitalele sunt devalizate, în paragină. În tot acest context nu demult cel mai bogat om al planetei l-a convins pe Clovnul Portocaliu să taie finanțările oferite zonei prin programul USAID. Poate acum înțelegeți de ce am ezitat să vizitez Congo, chiar dacă eram atât de aproape.

În acest context se întâmplă epidemia teribilă de ebola.

Statele Unite ale Americii au impus deja o carantină de 21 de zile cetățenilor americani care au călătorit în Congo. Ba mai mult, au expediat doi cetățeni americani aflați la bordul aeronavelor, direct în Cehia, respectiv în Germania pentru carantină și protocol medical.

Primul meci al congolezilor la WORLD CUP e programat în 17 iunie, în Texas. Asta înseamnă că membrii delegației naționalei ar trebui să plece mâine-poimâine spre SUA, pentru a fi carantinați 21 de zile înainte de meciul contra Portugaliei. Mi-l și imaginez pe Ronaldo transpirând lângă un posibil suspect de ebola în arșița texană...

Evident, statul congolez, incomplet și disfuncțional, nu va suporta o astfel de cheltuială. Momentan antrenamentele naționalei au fost sistate, oamenii se revoltă de neputință dând foc la puncte de ajutor specializate, iar în Uganda, țara vecină, dictatorul Museveni a interzis strângerile de mână.

Michel, sosia lui Patrice Lumumba, nu e sigur că va mai trăi visul unui campionat Mondial de fotbal după 52 de ani. Vis care era atât de aproape.

Nu e sigur că va fi pe stadion, demn, nemișcat, imobil timp de două ore, spunînd lumii trista poveste a primului politician liber congolez, care a fost topit în acid până la dispariție fizică.

Oamenii din Congo, țara cu 116 milioane de locuitori, din care aproape jumătate au vârsta de sub 15 ani, probabil nu se vor mai bucura de clipele în care conaționalii lor ar putea fi pe teren alături de Ronaldo, Luis Diaz, etc.

Nu vor mai ieși pe străzile prăfuite, slab luminate, bântuite de boală și de suferință.

Virusul va răpi cu siguranță vieți și va îndurera comunități. Dar oare le va fura și bucuria asta atât de nesperată, de așteptată, oamenilor simpli din Congo?

Vor rămâne din nou doar cu spectrul bolii și al morții?

Vor rămăne cu spectrul mâinilor goale de copii, săpând în minele de cobalt și de coltan pentru a extrage zilnic minereul care face funcțional aparatul acesta straniu, de pe care tocmai ai citit acest text prea lung? Îți mulțumesc că ai avut răbdare!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp