Foto: Guliver Getty Images
Fondatorii sistemului de pensii pe trei piloni în România au gândit de la bun început sistemul ca fiind unul complementar, nu în concurență. Menirea pensiilor private era să completeze preconizata scădere a pensiilor publice în condițiile evidentului declin demografic. Din păcate astăzi pare să se uite această intenție a "părinților fondatori" și în locul unei mese care să stea pe trei picioare se încearcă tot felul de variante cu un picior mai scurt sau chiar cu două picioare.
În acest context, văd o mulțime de comentarii legate de măsura în care o pensie plătită din pilonul 1 ar putea fi mai grasă și mai frumoasă decât una plătită de pilonul 2, adică pensiile obligatorii administrate privat. Se compară mere cu pere, vorbindu-se de randamente investiționale acolo unde ele nu există, sau de ritmul în care crește valoarea punctului de pensie în raport cu randamentul investițional al pilonului 2.
Eroarea fundamentală de la care se pornește într-o astfel de discuție este următoarea. Și acesta este lucrul pe care orice cetățean ar trebui să îl aibă în minte dacă vreodată va fi confruntat cu o alegere. Banii pentru pensia publică viitoare a cetățenilor activi de astăzi nu există. Pur și simplu nu se află nicăieri strânși. Iar faptul că ei nu există prezintă un mare "avantaj". Ei pot fi înmulțiți prin promisiuni oricât de mult, prin intermediul punctului de pensie. Deci puncte, nu bani!
Momentul adevărului va fi atins doar în momentul în care beneficiarii ipotetici vor deveni beneficiari efectivi și vor vedea cât cash vor genera punctele lor de pensie. Iar mărimea acestui cash va depinde de cât de mulți vor fi copiii și nepoții noștri, câți dinte ei vor mai fi în țara, cât de mari vor fi impozitele lor, câți imigranți vom fi primit în România, câți dintre ei se pricep să și lucreze și așa mai departe.
Spre deosebire de pilonul 1, în pilonul 2 banii dumneavoastră chiar există sub în contul pe care îl aveți. Îi puteți urmări zilnic cum se acumulează, prin accesul conturilor online. Deci aici chiar vorbim de lei. Dar faptul că există prezintă un "dezavantaj" major. Ei nu pot fi înmulțiți printr-o decizie administrativă. Ei pot fi înmulțiți doar prin intermediul piețelor financiare și, din acest motiv, rata de înmulțire depinde de oportunitățile de investire existente, de profesionalismul administratorilor și de limitările legii. Din păcate nu poate fi scos din joben un randament investițional.
Faptul că banii chiar există în orice moment o află de exemplu, din nefericire, moștenitorii participanților decedați, care intră în posesia acestor bani chiar dacă beneficiarul inițial al contului a decedat. Moștenitorii unui participant la sistemul public, decedat înainte de pensionare, nu vor beneficia de pensia acestuia. Pentru că, după cum spuneam, banii aceștia încep să existe doar în momentul în care te pensionezi.
Deci, la o adică, confruntați cu o decizie de acest fel, va trebui să vă hotărâți: ați prefera o pensie viitoare din banii care există acum și care continuă să se acumuleze, sau din banii care încă nu există dar, pe hârtie, continuă să se acumuleze? Dar moștenitorii dumneavoastră?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Tot ce am scria mai sus sunt simple opinii, nedumeriri, întrebări firesti, care pot avea o anumita tenta de stanga sau de dreapta asa cum si opiniile autorului articolului sunt inclinate de o anumita parte. As ruga fondatorii iarului Republica sa publice din când in când in afara articolelor de opinii si părerea unor specialisti in domeniile de interes pentru societate. Un iar serios nu poate publica doar opinii ci si analize.
Volatilitatea curentă, când toată lumea vrea doar să-și ia repede dreptul și să-și ia vilă-mașină-aranjat familia - străinătate spune clar că făcând altfel, rămâi CU SIGURANȚĂ în ploaie.
Când hoții sunt la butoane, mai stai să te întrebi dacă regulile lor îți vor asigura o pensie demnă?
Daca ar fi fost sincer, autorul ne-ar fi spus de la inceput ca este President of the Management Board la un fond privat de pensii. Ar mai fi avut ceva credibilitate.
Aporpos, stiti ca media de acumulare pe cap de contributor, dupa 8 ani de de functionare a pilonului 2, este de 650 Euro? Asta ar insemna, in aceleasi conditii 2500 Euro dupa 30 de ani.
Sa zicem ca poate fi, in cativa ani, de 4 ori mai buna situatia - desi deocamdata fondurile doar acumuleaza circa 97% (2,5% il incaseaza ele) fiindca contributorii nu au atins varsta de pensionare normala, iar declansarea platilor, va scadea volumul asupra caruia se aplica randamentul. Dar, ignoram premizele si zicem ca acumularea ar ajunge la 10000 Euro dupa 30 de ani.
Un calcul simplu arata ca, daca fondul iti esaloneaza pensia pe 15 ani, vei primi mai putin de 56 Euro pe luna.
Nu mai intru in discutii ce se intampla daca ai ... gene bune sau daca fondul va functiona ... ca si acum ;)
Eu insa nu le doresc nici dusmanilor mei sa traiasca ca in tarile africane cele mai sarace cu 70€/ luna (2,3€/zi). Zic €, dar stim cu totii ca acumularile se fac in lei, astfel incat, dupa zeci de ani situatia ar fi si mai catastrofala decat 2€/ zi.
Ai lui Dragnea s-au inspirat din opera de inestimabilă valoare a premierului Orbán, când a naţionalizat pensiile private. Numai că teleoltenili noştri n-au ceea ce maghiarii numesc golyó şi încearcă să fure banii oamenilor cu tot felul de minciunele.
Poate sună cam a declaraţie de partid, dar realitatea asta este: PSD a reuşit ca, în mai puţin de jumătate de an, să ducă ţara în pragul falimentului.