12 mituri despre sistemul de pensii private

Foto: Inquam Photos

Sistemul de pensii private este de o perioadă de timp în centrul atenției, prilej de revenire a unor mituri pe care vreau sa le inventariez și să le explic pe înțelesul tuturor. Cred că este un exercițiu util de educație financiară pentru nespecialiștii care doresc totuși să înțeleagă și să se informeze.

Pentru simplitatea expunerii, voi folosi ocazional termenii:

Pilon 1 pentru pensiile publice, plătite de stat din impozitele achitate de cei aflați în acel moment în câmpul muncii.

Pilon 2 pentru sistemul pensiilor private obligatorii, constituite prin alocarea unei părți din contribuțiile la stat pentru a fi administrate privat, prin investirea pe piețele financiare.

Pilon 3 pentru sistemul pensiilor private facultative, la care poate oricine contribui în mod voluntar, și ele administrate tot privat, prin investirea pe piețele financiare.

Mitul 1. Pensiile publice sunt garantate de stat, pe când pensiile de pilon 2 nu sunt garantate de nimeni.

În primul rand, ar trebui să accentuăm o nuanță extrem de importantă. Statul vă garantează o pensie, dar nu vă garantează pensia. Cu alte cuvinte, va garantează că veți primi ceva, dar nu vă garantează o anumită suma pe care să o știți încă de pe acum, pe baza unui algoritm. Cu excepția cazului în care vă găsiți printre foarte putinii care vor beneficia de o „pensie specială”, care se calculeaza doar pe baza ultimelor salarii avute înainte de pensionare. Adevărul este că cei mai mulți dintre noi, până în momentul pensionării, habar nu avem ce pensie publică vom lua, deoarece ea va depinde de sumele care vor fi colectate la buget în acel moment, plus deficitul bugetului de asigurari sociale pe care guvernul va fi dispus să îl facă.

Pe de alta parte, în ce privește pensiile de pilon 2, într-adevăr nu există nimic în cadrul legislativ care să impună statului să le garanteze în vreun fel. Cu toate acestea, ele au o garanție cantitativă pe care pensiile publice nu o au. Și anume, că veți primi la pensionare cel puțin suma tuturor contribuțiilor pe care le-ați făcut de-a lungul timpului în fondul de pensii, minus comisioanele percepute. De unde știți că o astfel de promisiune va fi îndeplinită? Există cel puțin două „centuri de siguranță”. În primul rând provizioanele, adică rezervele pe care administratorii privați sunt obligați să le constituie de pe acum pentru a fi capabili să asigure plata diferențelor de bani în cazul în care o astfel de garanție ar fi activată. Aceste rezerve sunt monitorizate îndeaproape de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). A doua „centură” este reprezentată de Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, fond constituit, din nou, prin contribuțiile periodice ale administratorilor.

Mitul 2. Nu există nicio diferență între pensia publică și cea privată: când pensiei publice îi va merge bine, îi va merge bine și pensiei private și viceversa.

Ipoteza este incorectă. Pentru că pensia publică depinde în mod direct, și extrem de dramatic aș spune, de demografie. Cată vreme piramida vârstelor în societate era cu vârful în sus, numărul mai mare de tineri-plătitori raportat la vârstnici-beneficiari asigura funcționarea optimă a sistemul public de pensii. Azi, generațiile tinere sunt din ce în ce mai puțin numeroase. Iar cum pensiile noastre vor fi plătite de copiii noștri, cu cât sunt mai puțini copii, cu atât vor fi mai puțini bani pentru pensiile publice.

Pensiile private nu sunt dependente de demografie decât într-o măsură foarte mică, indirect, pentru că și creșterea economică ține de demografie. Deci să spui că dacă pensiei publice îi merge prost, atunci îi va merge prost și pensiei private, este o exagerare.

Mitul 3. Administratorii nu ar trebui să ia comisioane din fondurile pe care le administrează

Administrarea fondurilor de pensii este o activitate complexă, extrem de reglementată și de mare responsabilitate. Din acest motiv, un administrator de pensii trebuie să includă numeroase funcții care să asigure siguranța banilor participanților, cum ar fi: audit, managementul riscului, investiții, operațiuni, IT, juridic, control intern, financiar, marketing-vânzări, resurse umane și așa mai departe.

Asta presupune salarizarea câtorva zeci de oameni, care zi de zi au o activitate extrem de intensă și stresantă. Pe lângă cheltuielile de salarizare, investiții importante se fac în sistemele de IT. Un sistem care să țină evidența individuală a milioane de participanți, număr în creștere de la un an la altul, presupune sisteme informatice și aplicații performante ca să poată acomoda o cantitate atât de mare de informații. Iar sistemele trebuie actualizate și modernizate periodic. Acoperirea cheltuielilor de funcționare și a investițiilor, precum și profitabilitatea legitimă cerută de către orice acționar necesită practicarea unor comisioane de administrare.

Mitul 4. Dupa ce se scad comisioanele administratorilor, nu mai ramâi cu nicio creștere, ba mai mult, randamentele fondurilor sunt negative.

Asta este una dintre zonele favorite ale „haterilor” sistemului de pensii private. Dacă ar fi să facem acest calcul într-un mod profesionist, lucrurile ar sta în felul următor. Toate randamentele pensiilor private pe care le vedeți prezentate în spațiul public, și care pleacă de la valorile unităților de fond publicate de ASF, reprezină randamente investiționale NETE. Adică din randamentul investițional obținut din dividendele aduse de acțiuni, din dobânzi și din alte venituri din investiții, a fost scăzut comisionul de administrare anual și alte cheltuieli asumate de fond. Pe lângă comisionul de administrare anual, mai există un comision, care însă se percepe o singură dată pe fiecare contribuție, înainte de a intra în fond. Deci el nu se percepe anual.

Un exemplu tipic pentru ceea ce „prietenii” sistemului de pensii private fac este cel dintr-un articol recent, care începea cu randamentele investiționale din 2016, aflate într-o marjă de 3-4%, pentru a afirma apoi „și acum mai scădeți și 3% ca să vedeți cu cât rămâneți”. Acel 3% invocat este acest comision aplicat pe contribuție. Din acest motiv, în fiecare an, deci și în 2016, acest comision pe contribuție, care diferă de la un administrator la altul, s-a perceput doar pentru cele 12 contribuții plătite în anul respectiv. Deci nu trebuia în niciun caz aplicat, așa cum se sugereaza, la întreaga sumă aflată în conturile participanților, sume acumulate în ultimii 10, 8, 7 ani, rodul zecilor sau sutelor de contribuții pe care aceștia le-au avut. Împrăștiați pe 20 de ani de investire a banilor, cei 3% plătiți doar inițial ajung să aibă un impact mult diluat.

Pe de altă parte, merită amintit faptul că „Cele mai bune rezultate pentru fondurile de pensii au fost înregistrate în România”, conform unui raport al Better Finance, care calculează randamentele reale ale fondurilor de pensii (peste inflație) și după deducerea tuturor comisioanelor (sursa: Pension Savings: The Real Return 2016 Edition, Better Finance, pagina 46). Raportul analizeaza performanța sistemelor de pensii private din 15 state membre ale Uniunii Europene, pentru perioada 2000-2016 (sau cele mai vechi date istorice disponibile), reprezentând fondurile de pensii la care contribuie 86% din populația statelor UE.

Mitul 5. Am scos mai puțini bani decât am pus în fond, deci administratorii m-au păcălit.

În anumite condiții este posibil, dar nu este legat de lipsa de profesionalism a administratorilor. Se poate întâmpla din două motive. Primul ar fi că persoana pe care o moșteniți sau chiar dvs. ați contribuit pe o perioadă prea scurtă. Pensia privată necesită o contribuție pe termen lung pentru a putea beneficia de randamentele investiționale și a sta la adăpost de volatilitatea pe termen scurt a piețelor financiare. De asemenea, comisionul aplicat contribuției se va dilua pe parcursul unei perioade mai lungi de timp.

Al doilea motiv, poate chiar mai important, este că faceți o comparație între mere si pere. Sumele intrate în fond sunt sume brute, care se bucură de neplata anumitor impozite. Suma pe care o încasați este o sumă netă, după impozitarea sumei scoase din fond. O abordare corectă ar fi să comparați suma intrărilor în fond cu suma BRUTA pe care administratorul a aplicat impozitele pentru a vă plăti drepturile. Acest subiect l-am tratat și în „Ați încasat o pensie sub așteptări? Nu comparați mere cu pere…”

Mitul 6. Din comoditate, administratorii investesc cu predilecție în titluri de stat

Plasamentele fondurilor de pensii în titluri de stat sunt semnificative, ponderea lor variind istoric în zona 60-70%. Aceasta însă nu are nimic de a face cu comoditatea administratorilor. De fapt, cadrul legal este cel care duce la ponderi atât de mari ale investițiilor în titluri de stat. Tot cadrul legal limitează și expunerea la acțiuni, care în momentul de față se învârte în jurul lui 20%. Profilul de risc al fondurilor românești a fost definit prin legislație și norme ca fiind mai degrabă scăzut în raport cu practica internațională, ceea ce explică ponderea mare a instrumentelor cu risc scăzut.

Mitul 7. Proasta administrare și comisioanele fac ca randamentele să fie mai mici decât dobânzile la titlurile de stat.

Pe termen mediu, randamentele fondurilor de pensii bat lejer randamentele titlurilor de stat. Pe termen scurt, este însă posibil ca ele să fie inferioare. Cum așa, veți întreba, atâta vreme cât dobânda oferită de către titluri este fixă și pozitivă? O primă cauză ar fi legată de evoluția portofoliului de acțiuni avute de fonduri, a cărui valoare poate să și scadă. În mod paradoxal pentru unii, aceeași explicație e valabilă și pentru titlurile de stat. Deoarece un randament egal cu dobândă îl obții doar dacă ai cumpărat titlurile la valoarea lor contabilă și le-ai ținut până la maturitate. Problema este că, în toată această perioadă, valoarea fluctuează pe piață similar prețului acțiunilor.

Cum fondurile de pensii își recalculează zilnic valoarea de piață a investițiilor făcute, este posibil ca pe termene de câteva luni și chiar 1 an evoluția prețurilor titlurilor de stat să dea randamente mai mici decât dobânda lor, sau chiar negative. Este un fenomen normal, care ține de volatilitatea piețelor financiare. Până la urmă, ciclurile economice nu vor putea fi desființate prin legi sau norme. Ele au fost și vor rămâne o caracteristică a dezvoltării societății umane. Din acest motiv, performanța pe termen scurt a fondurilor de pensii poate fi ți negativă. Important este ca cea pe termen mediu și lung să fie pozitivă.

Mitul 8. Pensia plătită va fi atât de mică, încât nu justifică existența sistemului

Cei care vor sa demonstreze acest lucru pleaca de la valoarea totală a activelor și o împart la numărul total de participanți. Adevărul este că în spatele mediei stă o mare varietate de situații, iar orice generalizare poate duce la concluzii eronate. Conform APAPR, peste 1 milion de români au în conturi cel puțin 10.000 de lei. Pe de altă parte, există o largă categorie a celor care, emigrând, lucrând la negru sau pe salariul minim pe economie, fie au contribuții mici, fie au contribuții puține sau deloc. În aceste condiții, nu ar trebui să mire faptul că sumele acumulate pentru acești participanți sunt foarte mici.

În final, merită amintit faptul că în 2016, conform statisticilor ASF, fondurile de pensii private au plătit către beneficiarii legali ai pilonului 2 și 3 o sumă totală de 40 de milioane de lei, iar tendința va fi în continuare de creștere, deoarece numărul persoanelor care au o pensie privată și ajung la vârsta de pensionare va crește.

Mitul 9. Prin plecarea sau falimentul administratorului îmi voi pierde banii din fondul de pensii private

În niciun caz. Administratorul și fondul sunt două entități separate, iar contabilitățile lor sunt și ele separate. Dacă, prin absurd, administratorul ar avea probleme financiare, ASF se asigură că fondul va fi preluat de un alt administrator și își va continua existența.

Mitul 10 (al apocalipsei): în cazul unor evoluții economice sau geopolitice dramatice, nici banii din fondurile private de pensii nu te mai salvează.

Da, dar nici banii de la saltea nu te mai salveaza… Întotdeauna ne vom putea imagina un scenariu suficient de dramatic în care să se aleagă praful de absolut tot. Dar nu pentru asta ne pregătim. Nu îmi ordonez viața plecând de la gândul că atunci când traversez strada mă va călca o mașină. Scenariul după care îmi planific viata, inclusiv financiar, este unul realist, conservator sau optimist, dar nu unul apocaliptic. Deci din punct de vedere al economisirii, aș spune că pensiile private sunt una dintre alternativele mai bune pe care le ai la dispoziție, mai ales în contextul în care nu te pricepi, nu știi ce să faci cu banii.

Mitul 11. Decât să pun banii într-un fond de pensii facultative, mai bine îi investesc singur

Pentru unii poate fi o opțiune viabilă. Cu câteva condiții însă: să fii calificat, să ai timp pe care să îl dedici pentru așa ceva, să fii suficient de disciplinat ca să nu umbli la acești bani până ieși la pensie și să fii dispus să renunți la facilitățile fiscale pe care ți le oferă pensiile private facultative. Câți dintre români îndeplinesc toate aceste calități?

Mitul 12. Indiferent de fondul de pensii private la care sunt înscris, voi avea aceeași pensie.

Fondurile de pensii au randamente investiționale și comisioane diferite. Fiecare fond are propria politică de investire. Unele investesc mai mult in România, altele investesc mai mult în străinătate. De două ori pe an sunt publicate portofoliile detaliate la nivel de fiecare acțiune și obligațiune deținute și fiecare participant poate să vadă exact în ce s-au investit banii, sau poate obține aceste informații la cerere. Și chiar dacă performanța trecută nu este o garanție a performanței viitoare, în momentul în care vedeți un administrator care în trecut a avut în mod constant an de an performanțe foarte bune, vă puteți gândi că probabil nu este vorba doar de noroc la mijloc. Deci monitorizați performanța investițională istorică disponibilă pe site-ul ASF.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp