Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Premierul anunță a doua rectificare din 2017: N-am murit cum doreau unii. Suntem de invidiat în Uniunea Europeană

Premierul Mihai Tudose-

Premierul Mihai Tudose a declarat marți, la începutul ședinței de Guvern, că în trimestrul al treilea, față de aceeași perioadă de anul trecut, România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 8,8 la sută din PIB. 

„O veste foarte bună pe care o ştiţi sau proastă pentru cei care ne doreau sfârşitul tragic în chinuri: 8,8 creştere economică pe trimestrul trei faţă de trimestrul trei al anului trecut, ceea ce ne face optimişti pentru chiar spre 6 creştere totală pe anul 2017. Nu numai că nu am murit, cum ne doreau unii, ci, dimpotrivă, suntem de invidiat, pe locul 3 în lume”, s-a lăudat Mihai Tudose, care a anunțat o nouă rectificare bugetară.

„O rectificare pozitivă. Ne bucurăm”, a spus ministrul Finanțelor Ionuț Mișa și apoi a citit de unde sunt bani luați și unde ar urma să fie dați.  

Astfel, fonduri mai multe primesc, potrivit News.ro, bugetele locale (611,9 milioane de lei), Ministerul Muncii (630,9 milioane lei), MAI (363,5 milioane lei), Ministerul Transporturilor (293,9 milioane lei), Ministerul Sănătăţii (281 milioane lei), Ministerul Justiţiei (232 milioane lei), Ministerul Educaţiei (30 milioane), Fondul asigurărilor de sănătate (269,7 milioane de lei), Asigurările Sociale de stat ( 325 milioane de lei).

Vor pierde bani Ministerul Mediului de Afaceri (78,5 milioane lei), Ministerul Finanţelor (52,9 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale (43,7 milioane lei), dar la care s-au alocat suplimentar 71,5 milioane lei pentru PNDL, Ministerul Culturii (27,8 milioane lei), Ministerul Mediului (27,4 milioane lei).

„Ne încadrăm în deficitul de 2,96%”, a dat asigurări Mișa, care a susţinut că România va avea o creştere economică de 6,1%.

Despre creșterea economică experții atrag atenția că este o creștere peste potențial, iar o situație asemănătoare s-a înregistrat și în trimestrul al doilea și trimestrul al treilea din 2008, prevestind criza economică. Acest scenariu este posibil să se repete anul viitor, consideră analiștii economici.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Si inainte de 89 am reusit sa fim printre primi din lume la cresterea economică la un moment dat, imi aduc foarte bine aminte. Pana in 89 am reusit de asemenea sa murim de foame si de frig in cele din urma. Istoria se repetă al dracului de bine.
    Domnul Tudose este bucuros ca inca nu au murit .. ei probabil cu noi de gât. Totul e minunat. Preturile cresc de la o zi la alta sau , mai bine zis, de la o ora la alta. Viața se scumpeste in continuu si asta datorită cresterii economice a României. Adica din cauza politicii excelente a guvernului.
    Domnilor si doamnelor ... suntem tampiti ???!!!
    Adica toata cresterea asta a economiei Romaniei din semestrul 3 adica iulie-septembrie au facut-o praf guvernanții nostri minunați in doar câteva zile????!!
    Pai sa multumim din inima partidului. Traiasca PSD !!! DRAGNEA REALES LA AL TISPELEA CONGRES !!! TRAIASCA PSD PARTIDUL NOSTRU DRAG SI IUBIT !!!
    DRAGI TOVARASI VOTATI PSD !!!
    Ei ne vor binele, ce nu am inteles??
    • Like 2
  • catalin check icon
    tudose suntem saracii europei si tu vorbesti de invidie ? .Pentru cei dupa site, ce credeti tudose a consumat ceva inainte sa vorbeasca ?

    • Like 2
    • @ catalin
      Anon check icon
      Nu, pur si simplu ne minte in fata cu tupeu si nesimtire. Pentru ca poate. Nu e ceva nemaivazut in PSD.
      • Like 0
  • check icon
    Caz tipic pt.: Prostul nu e prost destul,daca nu e si fudul....
    • Like 2
  • Constantineee constantineeee, vezi ca e o melodie :) ai putea sa mergi pe youtube si sa ne lasi pe noi in pace . Normal ca din pix e crestere economica, bazata pe importuri, cu balanta negativa de 1.1 miliarde de euro. Adica exportam de X miliarde, si importam de X + 1.1 miliarde. Adica platim banii astia din buzunar, da, noi, tu, oamenii, nu guvernul si nu parlamentarii. Cum a citit si gargamel raportul MCV, a spus doar ce ii convine, dar despre OUG13 si toate nazbatiile facute de guvern si parlament, scrise in MCV, nu a spus nimic. Asa si Tudose, la 7-lea congres, avem crestere de 8.8% , dar nu ne spune nimeni ca ministerul de finante se imprumuta cu 1 miliard de euro pe luna ca sa plateasca pensii si salarii la bugetari (motiv pentru care a crescut si ROBOR, dar nuuu, bancile sunt de vina, niste capitalisti nenorociti), iar cand va veni scadenta, Romania va fi in faliment. Cate resurse crezi ca mai are BNR ca sa tina cursul in loc ? Mai devreme sau mai tarziu va sari de 5 lei, benzina deja e aproape 6, curentul, gazele s-au scumpit deja. Vine iarna. Cand cursul creste, inseamna ca oamenii scapa de RON si cumpara euro la greu. Atat de interesanta e moneda noastra, ciopartita de guvernul 2dose , sa vezi ce misto vor fi importurile la 4.65 ron / eur, de la betele de urechi pana la masini totul se va scumpi. Ce inseamna asta, cand banii romanilor raman pe loc dar preturile cresc ? Economie de clasa a 11-a: scade puterea de cumparare si cand toate preturile cresc generalizat iar veniturile raman oarecum aceleasi, o dam in inflatie... 3.7% sau cat spuneau astia fata de 2016, inseamna ca in 2017 banii tai valoreaza cu 3.7% mai putin decat anul trecut.
    • Like 2
    • @ Radu Andrei Malica
      Gion check icon
      Constantin e și el o specie de Tudorel. Tudorel zice ca raportul MCV e numa de bine desi chiar si Almanahe daca îl citește se prinde rapid ca e naspa. Constantin,la randul lui lacheu in ograda porcarului de Teleorman, crede ca aici a nimerit pe un site de asistați social si explica fiecare chestie aidoma Scânteia, totul e lapte si miere,ca si pe venea lui Ceaușescu imperialiștii răi sunt invidioși pe realizările socialiste ale României.
      Pentru cei care au apucat sa vada macar un pic cum era înainte de 89 se simte de la o posta izul de raportare a la Congres si peroratia de activist de partid a acestui Constantin.
      • Like 3
    • @ Gion
      Bineinteles, aceleasi vechi metode comuniste sunt astazi folosite de PSD, nu e deloc dificil de observat. Vechiul regim a fost profund implantat in mentalitatea gealatilor lui Ceausescu care au preluat puterea dupa '89 si copiii acestora au crescut indoctrinati de aceleasi politici. Asta e mai grav de fapt, pentru ca o sa fie nevoie de mult mai mult timp decat s-a sperat, pentru a scapa de povara influentei comuniste.
      • Like 1
  • Priviți doar mașinile, tot mai scumpe și mai luxoase.
    Priviți prețurile, priviți dobânda.
    Și vă lămuriți, ar trebui să ne apucăm finalmente de psihoistorie.
    • Like 0
  • S-au cules 1mld de tone de prune , au fatat si berbecii , au ouat si cocosii , am cultivat miliarde de Ha de grau , am cules mld de tone de porumb , usor usor ajungem sa cultivam si la bulgari si unguri . Pentru cunoscatori.
    • Like 2
  • andrei andrei check icon
    Un Napoleon care ne convinge că pe niste animale cuminți ca totul e super bine!
    • Like 0
  • "Maimuta, cand vrea sa-si arate fundul, se catara in cel mai inalt copac".
    Sau, in cazul nostru, pe cea mai mare crestere economica. :)
    • Like 2
  • Locul 3 în LUME? Nu-i rău deloc...
    • Like 1
    • @ Constantin
      traiesti mai bine?
      • Like 1
    • @ Lucian Baciu
      Eu nu trăiesc mai bine, dar nici mai prost. Iar creşterile de preţuri, din câte am înţeles de la oamenii de dreapta, sunt o consecinţă a modului cum funcţionează piaţa. Piaţa...nu Guvernul.... Că aşa-i în capitalism. Nu stabileşte Guvernul preţul la benzină, ci negustorii de benzină . Dacă vrei să stabilească guvernul preţul la benzină, atunci trebuie să votezi cu comuniştii... Comuniştii stabileau preţuri, capitaliştii aceceptă preţul stabilit de piaţă. Nu mai eşti de dreapta?... Este greu să fii de dreapta?
      • Like 0
    • @ Constantin
      Anon check icon
      Nu stabileste preturile, dar poate sa destabilizeze piata cu masuri fiscale proaste sau cu anunturi de tip "uite masura, nu-i masura", pardon "nu ne-am facut suficient de bine intelesi". Fara stabilitate se duce cursul euro la vale si uite asa o ducem din bine in mai bine. Aflati ca unii chiar traiesc mai prost din cauza asta.
      • Like 2
    • @ Anon
      Nu te mai lua după bocitoarele #rezist. Un guvern politic are voie să-şi propună, să propună, nu asta detabilizează piaţa....Mugur Isărescu tocmai ce a spus că ROBORUL a crescut pentru că, spre deosebire de alte dăţi, o bancă cu R nu a mai avut lichidităţi foarte mari, acum când este cererea foarte mare. Piaţa... Euro creşte în octombrie, noiembrie în fiecare an...de când este euro.... Are legătură cu stabilirea bugetului pentru anul următor. Şi anul trecut a fost tot aşa. Şi acum doi ani...
      Isărescu a spus că ... volatilitatea este normală.
      • Like 0
    • @ Constantin
      Anon check icon
      Ma iau dupa membri ai familiei mele, printre altii. Cand a fost cursul euro mai prost ca acum?
      • Like 1
    • @ Constantin
      Aveti dreptate, nu stiu nimic protestatarii astia. Nu stiu sa fure, sa minta, sa murdareasca - precum specialistii. Tot dragutul de infractor condamnat penal dragnea impreuna cu acolitii lui sunt mai buni in domeniu.
      Iar in privinta cursului - aveti dreptate: creste in fiecare an incepand cu octombrie. Doar ca anul asta luna octombrie a inceput tocmai din martie. Ale naibii informatii publice - nici sa vii cu gogorite nu mai poti, ca imediat se vede: http://www.cursv.ro/bnr/eur/?sd=2016-01-16&ed=2017-11-15
      • Like 2
  • "N-am murit cum doreau unii. Suntem de invidiat în Uniunea Europeană"
    niciodată nu este prea tirziu....Am vazut azi un CEO își musca degetele,....ma itreba cum sa obțină cetetenia romana și cit mai consta un confort 2 în Ferentari!
    Dom' prim niște lacrimi ...de fericire...De la colegul misha....!
    Dacă tot va lăfăiti ....neste milioane la prea fericitu'.....Merge!?
    • Like 2


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult