Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Prezumția de vinovăție în Republica Încă Socialistă România

Revin asupra temei investigației jurnalistice, ridicată de dl Marian Godină în postarea de ieri. O fac pentru că m-am mai gândit. Și am ajuns la concluzia că, totuși, chiar așa, sofistică și retorică cum este, întrebarea dlui Godină merită un răspuns. (I l-aș fi dat încă de astă-vară, dacă m-ar fi întrebat atunci când am vorbit la telefon). Și, în primul rând, cititorilor le sunt dator cu acest răspuns, întrucât am formulat atunci fără explicații: „O regulă a meseriei spune că dacă dintr-o investigație jurnalistică 20% este adevăr indubitabil, atunci jurnaliștii și-au făcut treaba”. 

Mai întâi, statutul acestei afirmații. Ea nu e o regulă matematică, deși conține un procentaj, nu este o regulă generală, aplicabilă în știință sau în alte activități, este „a meseriei”, adică jurnalistică. Iar 20% este o aproximație, poate fi înlocuit cu 25% sau 30%, de la caz la caz, importantă este ideea. 

Un jurnalist nu are mijloacele de care dispun polițiștii sau procurorii. Nu poate să legitimeze, să interogheze sau să rețină suspecți. Persoanele private nu sunt obligate prin lege să răspundă întrebărilor jurnalistului. Pot să refuze, de multe ori brutal. Persoanele din aparatul de stat pot să inventeze pretexte mai mult sau mai puțin legale, pentru a evita discuția cu jurnalistul, ceea ce în fața polițistului sau procurorului nu îndrăznesc.

Jurnalistul nu are la dispoziție bazele structurate de date, infracționale și informaționale, pe care le au organele de cercetare penală, el se bizuie doar pe documentarea proprie.

Jurnalistul nu dispune de mijloacele de expertiză chimică, medicală, psihologică pe care le pot folosi organele de cercetare. Acestea lucrează în echipe complexe, spre deosebire de jurnaliștii de investigație, care sunt 1, 2, cel mult 3. 

Iată condițiile în care se poate spune că procentajul de 20%-30% adevăruri indubitabile descoperite de jurnaliști înseamnă că și-au făcut treaba.

Apoi, cu mai bine de 30 de ani de activitate jurnalistică în spinare, vă pot comunica o constatare experimentală: Dacă 20% din investigația jurnalistică conține adevăruri indubitabile, relevante, cu privire la infracțiunile subiectului, atunci probabilitatea ca o anchetă continuată, cu bună-credință, de Poliție și Procuratură, să ducă la alte descoperiri, și mai grave, culminând cu trimiterea în judecată a subiectului, este considerabilă. Asta și pentru că trăim în România, unde corupția – moștenită din RSR și dezvoltată „capitalist” – este cea mai mare din Europa, fapt care m-a determinat să enunț, la un moment dat, „prezumția de vinovăție”, după care m-am ghidat ca jurnalist: orice persoană din această țară care obține bani și avantaje trebuie să fie obligată să demonstreze că le-a obținut legal și cuvenit. 

Pe scurt: în Republica Încă Socialistă România, dacă ești pe sfert vinovat de șpăgi monstruoase, hoție, nepotism, trafic de influență, atunci sunt șanse mari să fii vinovat pentru mult mai mult.

În final, a considera suficient procentajul de 20% trebuie corelat cu ideea că rolul presei este să SEMNALEZE, nu să judece, și nici să condamne. Nimeni nu poate și nu trebuie să fie condamnat exclusiv pe baza unei investigații de presă.

Asta este ce poate spune un gazetar vechi cititorilor și dlui Godină, care încă mai sper că se va concentra pe demascarea infracțiunilor celor ce dispun de putere, nu pe „răzbunări” asupra jurnaliștilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult