Cum se face agricultură în prima fermă digitalizată din România. Teofil Dascălu, fondator: „Un sol lucrat pentru unii reprezintă o imagine plăcută, dar pentru mine este un cimitir, pentru că ai omorât tot ce era în el”

În România agricultura nu a fost mereu privită ca acum – aşa începe interviul Teofil Dascălu. În perioada dinaintea intrării în Uniunea Europeană, el spune că agricultura era privită ca un sector paria, cu oameni care nu au succes, se duc acolo să muncească ca să-și câștige existența. Din cele 9 milioane de hectare doar 3 milioane erau cultivate, restul de 6 milioane erau efectiv pârloagă. Teofil Dascălu a văzut altfel lucrurile: „Acolo unde există spații de dezvoltare, acolo trebuie să te duci, pentru că acolo vei avea succes. Cu ceva capacitate intelectuală, cu ceva capacitate de a fi perseverent, vei putea reuşi şi vei avea succes.”

De la vârsta de 14-15 ani s-a orientat spre ştiințele naturii cu gândul să studieze agronomie. A ajuns la facultate, a devenit şef de promoție, a avut câteva burse în afara țării. Imediat cum a terminat, a plecat într-o zonă rurală, unde era o lipsă totală de capital uman. A fost angajat la o companie cu capital olandez, dar după 2-3 ani şi-a dat seama că nu poate face lucrurile la modul cum le făceau ei. A vrut să fie partener, dar era imposibil. S-a mutat la o altă fermă care era doar cu teren în arendă. A denumit-o Frizon și este prima fermă complet digitalizată în România.

Este prima generație de fermier în familia sa, dar modul în care gândeau părinții lui l-a ajutat să înțeleagă că, de fapt, agricultura nu mai e doar agricultură, e o adevărată întreprindere în care gestionezi foarte multe lucruri. N-a reuşit de unul singur: a adus parteneri şi asociați cu care a început să investească şi să construiască ceva nou.

Cum arăta agricultura când ați început?

Arăta sinistru, sincer. Era sectorul oamenilor abrutizați, al celor traumatizați. Agricultura însemna foarte multă muncă fizică, foarte multe ore, efort de toate felurile — mental, corporal, constant. Multe lucruri nu s-au schimbat nici acum, dar tehnologia a adus ceva esențial: timp liber și mai puțin efort fizic brut. Gândește-te doar la asta: ca să umpli o mașină cu îngrășământ, trebuia să o încarci cu mâinile tale. De la modul ăla de a face lucrurile, astăzi avem roboți și drone care efectiv muncesc în locul tău. E cu totul altceva.

De unde v-a venit curajul să faceți prima fermă digitalizată în România? Era vorba de eficiența muncii?

Când îți dai seama că dacă faci lucrurile cum erau făcute în trecut generația ta nu va avansa, începi să întrebi altfel: cum fac lucrurile mai bine, cum fac oamenii să aibă mai mult timp? De la întrebarea asta am ajuns astăzi să interpretăm statistic enorm de multe lucruri în mod autonom, digital, cu decizii bazate pe inteligență artificială.

Am citit că s-au folosit în fermă ridichi gigantice care nu se recoltează, ci rămân în sol pentru a sechestra carbonul. Cum ați ajuns la această practică?

Totul pornește de la observarea naturii. Noi, ca ingineri agronomi, suntem oameni care trebuie să ne imaginăm — să abstractizăm, să interpretăm, să folosim aceeași informație. Odată ce observi natura și vezi că pe o pajiște naturală nu există nimeni care să are sau să lucreze solul, dar pajiștea aceea se auto-însămânțează, produce masă vegetală — îți dai seama că poate noi, agricultorii, am schimbat mediul într-un mod eronat, cu cunoștințele de acum 2.000 de ani. Dar astăzi cred că avem capacitatea să înțelegem că biologia sau fiziologia unor anumite plante determină o creștere a potențialului alelopatiei — adică a ajutorului între plante. Când lucrăm solul însă, omorâm tot ce înseamnă vietăți. E ca un cimitir. Un sol lucrat pentru unii reprezintă o imagine plăcută — solul întors — dar pentru mine reprezintă un cimitir, pentru că ai omorât tot ce era în el. Și de aici, plecând de la imaginea asta, am spus: dacă ai face altfel lucrurile și ai pune plantele să lucreze pentru celelalte plante — în perioada sezonului rece pui o cultură acoperitoare de tipul ridichilor gigantice care lucrează solul în adâncime, nu bălțește apa, iar când îngheață iarna, azotul nu mai fuge în apa freatică, carbonul nu se mai elimină prin mineralizare, ci este sechestrat în sol — și în final ai un produs de calitate obținut într-un mod sustenabil. Dar lucrul ăsta a venit din încercarea de a fi performant economic.

Cum ajungeți să folosiți îngrăşământ organic în loc de cel chimic?

Noi facem lucruri interesante — nu neapărat producem, ci folosim foarte multă materie organică de la fermele de păsări, ceea ce pentru mulți este o problemă. Ei au un deșeu. Pentru noi, ca fermieri în domeniul vegetației, e o resursă cu care putem îmbogăți solul. Acest lucru nu se prea întâmplă în România; multă materie organică nu se compostează, nu se întoarce în producție, și cumva ai o resursă uriașă, organică, sustenabilă, în timp ce ca țară imporți cantități enorme de îngrășăminte chimice.

Au afectat agricultura conflictele geopolitice recente?

Geopolitic suntem afectați foarte puternic. România a fost oarecum stabilă, și întreaga Uniune Europeană — dar începând cu războiul din Ucraina lucrurile s-au schimbat. A trebuit să liberalizăm frontierele, o parte din producția Ucrainei nu s-a mai dus pe piețele lor tradiționale, ci a venit în Europa, și foarte bine că am putut să-i sprijinim. Iar acum, cu războiul din Iran, zona noastră tradițională de export s-a compromis — plus zona de import de materii prime, și aici mă refer la îngrășământul pe bază de azot, care e de fapt energie. Din această cauză avem fluctuații foarte mari de costuri. Și atunci ajungem la digitalizare: poți interpreta, poți spune într-un strat de informații ce climă ai, ce prețuri sunt și, în final, ce rotații de culturi trebuie să faci. Și atunci știi exact cât poți să produci floarea-soarelui, de exemplu, care e mult mai rezistentă la factorii climatici și la secetă, plus nu are nevoie de atât de mult îngrășământ pe bază de azot.

Credeți că integrarea în Uniunea Europeană a ajutat să avem astfel de ferme digitalizată?

Uniunea Europeană e cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla României și întregului spațiu estic, sud-estic al Europei. Noi am venit cu o traumă pe care n-am putut să o explicăm Europei de vest. Venim din comunism. Traumele astea sunt de foarte multe tipuri — de mentalitate, de mod de a fi. E exact ca și când te mușcă un câine și ți-e frică chiar și de un pechinez după aceea. Cam așa suntem noi, estul Europei - avem o traumă a noastră pe care e greu să o explici cuiva care nu a trecut prin ea. Uniunea Europeană ne-a ajutat foarte mult să depășim asta. Dezvoltarea României, a fiecăruia dintre noi, din 2007 până acum nu are nicio altă corespondență în toată istoria noastră.

Ce sprijin ați primit de la stat în tot acest parcurs?

Să-ți spun sincer, e estul sălbatic. Aici chiar poți să reușești dacă ești capabil, statul îți creează toate premisele, dar e vorba de capacitatea ta de a persevera și de a fi mai bun decât ceilalți. Tocmai pentru că e atât de haotic și confuz tot ce se întâmplă în jurul nostru, tocmai de asta putem reuși atât de repede. Dar nu reușesc mulți. E ca și sistemul nostru de învățământ: de la grădiniță este promovată performanța a 10% din copii, iar restul nu mai contează în clasă. Cei 10% care sunt top performers ajung foarte sus, dar nu faci o societate fericită sau sănătoasă în modul ăsta.

Cum credeți că putem depăşi aceste bariere structurale?

Din punctul meu de vedere, depășirea e asta: implicarea acelor 10% înapoi — să dea societății ceea ce au acumulat, prin experiență, prin aducerea oamenilor în practică, în internship și așa mai departe. Cred că se pot schimba lucrurile dacă dăm înapoi.

Cum ajungeți la oamenii cu care lucrați şi cum vă ajută la acest nivel de digitalizare?

M-am implicat foarte mult pe partea educațională. Suntem una dintre primele ferme care a avut contract de școală duală — acele școli profesionale prin care elevii din clasa a IX-a fac practică la un operator economic an de an. Deja au trecut șapte ani de când avem elevi în practică. Mă refer foarte mult la ei pentru că sunt acei tineri care se consideră paria de la început, care pornesc cu un minus enorm și consideră că viața lor e eșuată de la 15 ani. Acesta e sectorul cel mai sensibil — și dacă poți să contribui să le demonstrezi că nu e un paria, ci că acesta e sectorul câștigător, e foarte important. Pe lângă asta, avem în permanență burse de internship și oameni tineri, chiar de la doctorat sau master, care își fac practica la noi — și rămân surprinși de ceea ce văd, după care se hotărăsc să rămână.

Care ar fi o poveste umană care merită spusă din ferma digitalizată?

Unul dintre colegii mei a venit la noi în fermă la o vârstă fragedă, dintr-o familie cu probleme sociale, destul de numeroasă, fără ambii părinți. A venit să lucreze de la 15 ani. Când a ajuns la noi, nu știa să scrie, nu știa să citească, nici măcar nu știa cât e ceasul. Astăzi este unul dintre top performerii operatorilor de utilaje. Tocmai prin inteligența artificială — nu știi să citești ceasul, dar știi cât e ceasul. Nu știi să scrii, dar prin inteligență artificială înveți să scrii. A învățat fără să știe să învețe. Sunt chiar mândru de reușita lui.

Ce rol va juca ferma digitalizată în următorii 10-15 ani?

Va fi cea mai circulară companie din agricultura europeană, din punctul meu de vedere. Dacă lucrurile continuă în acest mod, va fi prima companie în care deciziile vor fi luate exclusiv de inteligența artificială, iar noi, ca oameni, ne vom folosi creativitatea încercând să fim cât mai circulari și sustenabili.

Nu există riscul ca inteligența artificială să înlocuiască fermierii sau forța de muncă a fermierilor?

Cu siguranță vom fi înlocuiți în forma pe care o cunoaștem. Dacă în trecut un fermier era performant pentru că putea să ridice un sac de 100 de kg și să-l pună repede într-un utilaj, după care prin inteligență a luat un tractor și nu-i mai trebuia atâta forță fizică — astăzi inteligența artificială te va propulsa în zona creativă. Și cred că în acel moment se va aplatiza diferența despre care vorbeam. Orice om poate deveni supra-productiv cu ajutorul inteligenței artificiale. Chiar și în agricultură.

Acest articol este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp