În 1919, John Watson a susținut că principalele situații care declanșează reacții de frică sunt: zgomotele puternice și pierderea suportului (căderea). Acesta a menționat că „în ceea ce privește vârsta la care reacțiile de frică apar pentru prima dată, putem afirma cu oarecare siguranță că grupul de reacții menționat mai sus apare la naștere”.. foto: arhiva personală Mădălina Dodescu

Cum pot fi protejate comunitățile vulnerabile? Și, mai ales, cum pot politicile climatice depăși sfera tehnicalităților astfel încât să devină mai aproape de oameni? Foto: Profimedia

Celebra Jane Jacobs scria în 1961 despre regenerarea urbană a New York-ului că structura spațială a unui cartier este cea care creează sau distruge urbanitatea eterogenă și sigură pe care o căutăm cu toții — și că practicile de planificare pot periclita tocmai această viață urbană, fără să-și dea seama ce distrug. foto Facebook

De la vârsta de 14-15 ani s-a orientat spre ştiințele naturii cu gândul să studieze agronomie. A ajuns la facultate a devenit şef de promoție, a avut câteva burse în afara țării.

Atunci când ne gândim la arhitectură și sustenabilitate, ne ducem mereu spre consistență: fațade și dosuri, începuturi și sfârșituri. Dar ce se întâmplă când această logică a ordinii este pusă față în față cu ceea ce îi scapă prin definiție — informalul, nestructuratul, ceea ce nu poate fi clasificat?

Am trăit multe zile în care m-am simțit singură cu mine și cu liniștea ce mă învăluia și am profitat de lucrul acesta ca să reflectez la experiențele ce mi-au conturat existența. La momentele acelea din viață când tot ceea ce am considerat ca fiind ceva dat, precum capacitatea de a merge, de a ridica o cană de cafea sau de a respira fără efort, se poate transforma dintr-o banalitate într-un privilegiu pierdut. foto: Profimedia

Ștefan Parascanu a ajuns la reciclare din întâmplare. Într-o zi, cu câțiva prieteni, au mers la un supermarket să returneze ambalajele din plastic și niciunul n-a reușit să termine sacul — aparatul s-a blocat, n-a fost nimeni să îl deblocheze, și toată lumea a plecat cu sacul la fel de plin cum venise. Scena asta, banală și frustrantă în același timp, l-a pus pe gânduri. Nu pe gânduri filosofice despre mediu, ci practice: dacă oamenii vor să recicleze și sistemul îi oprește, problema nu e culturală — e de infrastructură.

Gătesc de când aveam cincisprezece ani și în ultimii cincisprezece ani, am încercat să-mi rafinez gătitul experimentând cu arome, ingrediente și tradiții culinare până când mi-am dezvoltat treptat un gust al meu, un gust pe care cei dragi îl descriu uneori ca pe o reflecție a personalității mele, aproape ca pe o narațiune subtilă compusă din condimente, ierburi aromatice și, de obicei, o atingere de lămâie ca o margine a clarității.

Semințele de fenicul sălbatic – și planta întreagă – se folosesc des în Italia centrală. Sunt condimentul particular care aromatizează faimoasa Porchetta. foto: Profimedia

Există o idee celebră a lui Viktor Frankl: oamenii pot suporta aproape orice, „cum?”, dacă au un „de ce!”. Cu alte cuvinte, cu toții căutăm sens. Iar pentru mulți dintre noi, o parte importantă din acest sens se construiește – fie că vrem sau nu – la locul de muncă.