O imagine apărută în mediul virtual, în care un anumit cadru didactic universitar era îmbrăcat în haine de femeie, a stârnit, cum era de așteptat, foarte multe polemici. Imediat s-au format două tabere, una a susținătorilor drepturilor LGBTQ+, alții a detractorilor intransigenți. Ca întotdeauna, polaritatea a fost evidentă, comentariile fiind în nuanțe de alb (mai bine spus, de curcubeu) sau de negru.
Problema nu este identitatea domnului profesor. Numai că identitatea aceasta asumată - și, bănuiesc, câștigată după lungi bătălii cu sine - atunci când este expusă public, ostentativă și ostensivă, devine un fel de "obiect" public, ce poate fi valorizat în orice fel. Este o falsă problemă să crezi că a alege să fii ceva și să arăți asta face parte dintr-un spațiu privat, ce nu interferează absolut deloc cu cel public.
Deși nu mă surprinde, mă face totuși să zâmbesc amar atunci când văd ipocrizia si confuzia oamenilor din jurul domnului lector universitar, atât a celor care îl critică și nu sunt de acord cu noua lui imagine, cât și a celor care îl susțin. Să luăm straturile ipocriziei, pe rând:
1. Poziția Universității București este în contradicție cu alte luări de poziție similare. Cadrele universitare îl susțin pe domnul lector, dar nu au făcut la fel cu un alt coleg de-al lor, care se afișase la nudiști pe plaja de la mare cu iubita. Probabil că e mai cool să fii de partea ideologiei dominante, să nu te pui rău cu "spiritul vremii", decât să judeci cu aceeași măsură doi oameni.
2. Ipocrizie este și din partea unora care îl susțin pe domnul lector, mai ales atunci când ironizează, dau cu piatra sau îi cataloghează drept "încuiați" pe cei care nu sunt de acord cu atitudinea profesorului. Dacă o dai cu democrația și cu drepturile omului și cu relativitatea adevărului, atunci fii consecvent până la capăt și acceptă că alții nu consideră ca fiind normal comportamentul domnului în cauză. Observ deseori că a fi de altă opinie decât cea care dictează trendul astăzi riscă să devină un delict.
3. Ipocrizie și confuzie există și în mintea si atitudinea detractorilor. Mulți tind să confunde o alegere personală cu un anumit nivel intelectual. Nu are absolut nicio legătură ceea ce alege să fie un om cu pregătirea lui profesională. Domnul lector universitar doctor nu este mai puțin profesor acum decât era înainte. A fi profesor și a fi el/ea sunt două statusuri și identități total diferite. Se mai poate discuta și despre ipocrizia celor care nu ezită, de exemplu, să-și descompună identitatea în public, arătându-le celorlalți, de exemplu, cu cine s-au căsătorit sau ce tip de autoturism și-au cumpărat – lucruri ce țin totuși de identitatea ostensivă – fiind toleranți față de ceea ce deja a intrat ca normalitate în spațiul cultural (ca de exemplu, ținuta bărbătească a femeilor, în pantaloni și cu pălărie sau a bărbaților epilați), dar nu sunt atât de înțelegători atunci când vine vorba despre cineva care a ales să se îmbrace și să arate altfel decât media populației.
4. Ar putea fi vorba și despre incoerența profesorului. (prea mult?) mediatizat, care trebuie să se decidă dacă este chiar necesar și de interes să aflăm dacă este profesor îmbrăcat în straie de damă sau bărbat în haine feminine ce uneori este și profesor. Care status primează? În plus, putea să fie cine este și fără să arate acest lucru. Obsesia de a-i face pe alții să-și îndrepte privirea asupra ta este până la urmă doar o chestiune de marketing, ce transformă problema identității într-o simplă joacă superficială. A te identifica cu ceva anume nu mai e o problemă gravă, de identitate, de căutare și de acceptare, atât timp cât este expusă publicului, fără să dai nicio explicație pentru asta.
Discuția despre profesorul în fustă ori ar trebui să nu existe (de aceea acest text poate fi ignorat) ori ar trebui să pornească de la întrebările următoare: ce l-a determinat pe profesor să arate cine este? De ce? Care e contextul noii lui imagini de sine? Care e limita dintre ceea ce e considerat normal și ce e considerat anormal? De ce ești dispus să arăți neapărat cine ești? E un protest? Atitudinea profesorului spune mai multe despre noi decât despre el? Asta a vrut să ne transmită? Crede în ceva și, dacă crezi în ceva, e normal sa arăți în ce crezi? Suntem ceea ce credem noi că suntem sau contează și felul în care altii ne văd? Dacă prima varianta e valabilă, de ce avem nevoie de validare socială? Totuți, ce gândește domnul profesor? Ce atitudine ține de spațiul privat, intim și trebuie tolerată și ce ține de spațiul public și trebuie pusă sub lupă? Etc. Iată și utilitatea loviturii de imagine a domnului universitar: ne face să regândim problema identității de sine, ne facem să ne punem probleme, care, de altfel, nu reprezintă, în mod obișnuit, centrul nostru de interes.
Fără stabilirea unei baze de discuții, pornind de la problematizare și nu de la prejudecăți, ne vom da doar cu părerea, iar „celălalt" ni se va părea a fi în tribul ostil nouă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. Ce faci cu el in situatia in care urmeaza a fi mobilizat si cum gestionezi situatiile care ar putea sa apara in conexiune directa sau indirecta cu apartenenta de gen pe parcursul mobilizarii tinand cont ca pana acum lucrurile erau simple?
2. Ce faci cu el in contextul in care pana la a ajunge la un nivel universitar mediu nu a afirmat formal ca nu se revendica de la genul masculin prostind pe toata lumea cu privire la apartenenta de gen inclusiv, probabil, apropiati.
3. Ce faci cu el in conditiile in care in viitorul foarte apropiat institutia de invatamant la care este incardat va trebui sa gestioneze consecinte generate de noua postura cu care se identifica personajul pentru ca nu este greu de imaginat ca situatia va genera consecinte indiferent de natura lor?
4. Ce faci cu el daca locurile frecventate pana acum devin altfel decat prietenoase si, subsecvent, acest lucru se va reflecta mai putin fericit n prestatia la catedra?
5. Ce faci cu el cand se va pune problema pensionarii din contextul noii posturi dupa o perioada in care a lucrat si era, dealtfel firesc, privit ca barbat dpdv al legislatiei referitoare la pensionare?
6. Ce faci cu el in conditiile in care dupa zeci de ani in care a fost identificat ca barbat de cunoscuti si necunoscuti multi dintre cunoscuti nu vor fi interesati de noua lui postura si i se vor adresa cu domnule iar personajul sa va simti fustrat si va dori ca institutiile statului sa ii protejeze noua apartenenta de gen prin masuri administrative sau chiar legale?
7. Ce faci cu el dpdv administrativ avand in vedere ca este casatorit legal ca barbat cu o femeie si va dori ca legiuitorul sa ii recunoasca noua apartenenta de gen?
Personajul in sine va trebui sa identifice nu numai aceste situatii dar si enorm de multe alte situatii asociate cu noua postura revendicata si sa gaseasca energie sa le gestioneze fara a pune pe drumuri o gramada de oameni si institutii.
Asta e, "dupa cum bate vantul". Daca ar fi trait in 1937, ar fi venit la Universitate cu insigne cu Carol II si ar fi scris despre devotiunea romanilor puri pentru conducator, in 1940 ar fi venit in uniforma legionara si ar fi scris despre cum nu poate sta langa evrei, in 1950 ar fi venit cu o basca de proletar, o insigna mare cu secera si ciocanul si ar fi scris despre cat de ticalosi sunt burghezii si cat de mareata e Uniunea Sovietica.... Oare cum s-ar imbraca si ce ar scrie daca Putin ar domina Europa de Est?
P.S. „Ce ar scrie” e ușor de dedus, citindu-te pe tine și alți câțiva trepăduși de pe-aici, mari homofobi la ordinul stăpânilor.
Eu homofob? de unde ai scos-o? In ziua de azi homofobia e un lux pe care oamenii muncii (asa ca mine) nu si-l permit.
Exista cote de angajare pentru minoritati (de toate soiurile) si femei (sunt locuri in care au cote de angajare, dar nu si drept la avort!) prin US si EU, ca asa vrea stapanirea. Poate ca ai auzit de Mihail Sebastian (dramaturg si scriitor roman din anii '30-'40). In jurnalul sau descrie cum Garda de Fier impunea violent cote de reprezentativitate in universitate (voiau ca romanii neaosi sa fie 80% dintre studenti, asa cum erau din populatie). Acum tot de cote de reprezentativitate se vorbeste, si tot prin constrangere sunt impuse.
P.S. „Acum tot de cote de reprezentativitate se vorbeste, si tot prin constrangere sunt impuse.”. Cine, mai exact, vorbește, în afară de homofobi?
Adică - subiectul articolului nu mă interesează într-atât încât să am o reacție, doar ce scoate din oameni oportunitatea de a comenta anonim pe net.
Așa că nu au rost răspunsurile cu „deci...” la propriile mele răspunsuri. Deci, nimic. Dacă ai ceva de comentat la ce i-am răspuns eu lui haim, n-ai decât, nu-mi pune în gură ce-ți imaginezi tu că aș crede despre articol.
Nu ar fi trebuit sa iti raspund, am hranit trollul.
În rest, dacă chiar ai chef să te iei de mână cu răzvănelp și alți câțiva putiniști de pe-aici, n-ai decât. Nu e greu de văzut cum putiniștii îl susțin pe trump pe site-urile românești. așa că de la trumpanzeu la putincurist nu e decât un pas.
P.S. Analfabetismul funcțional e denotat PERFECT de comparațiile „istețe” între perioade în care au existat dictaturi și democrațiile occidentale de azi.
P.P.S. Hai sictir pentru tiraspol. Orice rus ar scrie cu literă mare orașul, orice român scârbit de putiniști NU.
P.P.S. Trolli sunteții voi, cei care veniți pe „Republica” doar ca să înjurați autorii articolelor și cititorii onești.
P.S. În continuare, tiraspolul pare că merită respect pentru cei ca tine.
Nu vrei sa iti imaginezi ce lucruri scarboase face in camera lui cand citeste cum tu, barbat din lumea civilizata, ii dai ceva atentie.
P.S. Tactica asta cu „ba tu ești transnistrean” denotă un mare angajament intelectual. Ce să zic, ia-te de mână cu acest „mihai” și alți putiniști care poluează „Republica”, vă meritați unii pe alții (asta dacă nu scrii de pe mai multe conturi ca să pari mai mulți putiniști, că tot vorbeam de „tactica” voastră).
P.S. Cel mai clar semn pentru prostia din capul postacilor care poluează „Republica” este recurgerea la etichete precum „progresist”. Că te-ai „gândit” să scrii și „de stânga” e un bonus, ca să nu fie niciun dubiu.
P.P.S. Meritocrație nu înseamnă ce credeți voi. Să ajungi din kaghebist țar sau din băiatul lui tata președinte (adică modelele voastre) nu se potrivește deloc cu meritocrația.
„bocancul sovietic” este EXACT ceea ce se vede, bocancul SOVIETIC. E una din marile nesimțiri a putiniștilor să acuze oamenii onești de tarele lor. Sovietismul e al lor, să și-l asume, nu are nicio legătură cu democrația occidentală.
„Bănuiesc ca ți-a plăcut de minune deschiderea jocurilor olimpice că au fost respectate cotele” - altă obsesie a trumpanzeilor. Nici nu m-am uitat, nici nu există vreo „problemă a cotelor” în România, țara unde se presupune că trăiți și voi, cei care sunteți obsedați de așa ceva. Poate nu v-au explicat păpușarii, dar cu false probleme de genul ăsta nu păcăliți românii să pună botul la vrăjelile rusiei.
„demoralizează societatea și o face vulnerabilă la tiranii de pretutindeni” - demoralizează doar snowflakeșii trumpiții, iar tiranii sunt putin și prietenii lui, poți fi sigur că niciun european sănătos la cap nu-și dorește unul ca putin să-l conducă.
„Veți vedea voi când ăștia o să facă regulile fiindcă vouă” - asta sună a amenințare. Ați vrea voi, dar românii nu vor dori niciodată ca în țara lor să fie ca în rusia.
Sper sincer să nu-mi mai răspunzi vreodată, îmi pierd vremea cu voi degeaba.
Ai o mica sclipire de viclenie (insa viclenie a la Tiraspol, nu foarte subtila): ideea ta e sa scarbesti lumea de pe forum impersonand un "progresist" dezgustator. Astfel speri ca transnistrenii tai sa castige ceva adepti prin Europa. Doar ca nu iti merge cu oameni destepti. Deci: cat mai e vodca la Tiraspol, troll pederast?
P.S. Dacă stăpânii voștri v-au păcălit că puteți păcăli românii, încă o dată: scârba românilor e față de cozile de topor putiniste, iar pe acest site dezgustul e față de voi, putiniștii.
P.P.S. Din nou, respectul pentru tiraspol te dă de gol, „haim_mononucleozovici”, iar bapeamătismul merge poate pentru rudimentarii voștri, nu pe „Republica”.
Aveti dreptate ca sunt teme importante care lipsesc in programa obligatorie a multor facutati de la UniBuc, in special la stiinte umaniste, dar problema asta e mai adanca si nu e legata de cursul mentionat.
"...predă cursul de masterat <<Jocurile video şi identitatea culturală>> şi cursul opţional<<Introducere în studiul jocurilor video ca medii narative>>"
Cel puțin din articol asta se înțelege, că predă două cursuri, cu preciza că al doilea e opțional, deci trag concluzia că primul este inclus în programa formală.
Interesantă și sursa finanțării "studiilor" it-ului,
"Discurs colonial în jocurile video": o agenție din subordinea Ministerului Educației!
Se știe, România fiind o putere colonială de prim rang!
Ar fi interesant de văzut și ce alte "cursuri" de genul ăsta colcăie prin programa unei universități DE STAT!
Mai ales în contextul în care toți critică excesele cheltuielilor bugetare a duce în derizoriu instituția în care prestezi este o decizie cel puțin nefericită.
De ce aș fi de acord cu finanțarea unei instituții în care profesorii se îmbracă în fustă și tocuri și țin cursuri despre jocurile pe calculator??
Nu despre game design, atenție, adică un aport lucrativ, o valoare adăugată a investiției în educație ci despre, citez, "impactul cultural al jocurilor pe calculator"!
Ca să citez din clasici "cu ce naiba mă ajută asta pe mine?"
Care este ROI în cazul de față?
OK, finanțăm de la buget învățământul superior pentru a produce specialiști CARE SĂ ADUCĂ PLUSVALOARE SOCIETĂȚII!
Ca la CEC pe vremuri, "depunem" un leu în contul universității cu speranța de a obține, social vorbind, măcar un leu cincizeci!
Ori în cazul de față nu doar că societatea nu obține nimic util de pe urma finanțării UniBuc-ului, se mai și căptușește cu un scandal inutil!
Asta în condițiile în care, repet, toți suntem siderați de creșterea deficitului bugetar.
Guess what, deficitul ăla de 8% se regăsește și în fusta lui "dom' profesor"!
DUPĂ ce rezolvă TOATE problemele educației, DUPĂ ce universitatea URCĂ în clasamentele internaționale de profil și devine interesată putem avea o discuție despre fustele profesorilor. Până atunci însă ajungem sa vorbim DOAR despre fustele profesorilor pentru că rezultatele se lasă așteptate...
Și vorba aia "cu o fustă nu se face educație"!