Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Propunere de modificare a jurământului de la Cotroceni

Motto: „Când guvernul jură, oamenii înjură”

Am și eu, stimați republicani, un răspuns la întrebarea pe care v-am pus-o în textul de ieri.

„Așa să-mi ajute Dumnezeu” – stă scris la sfârșitul jurământului de ministru al guvernului României. Logic, propoziția aceasta nu oferă nicio informație despre cum va reacționa Dumnezeu în caz că nu „așa”, ci „altfel”, adică dacă, în loc să fac ce-am jurat, mă pun pe șpagă și furat sau sunt pur și simplu un dobitoc: Preamilostivul și Înduratul mă ajută, totuși, mă tratează cu indiferență, sau îmi dă la cap?

Și mai logic, cum să-i comande un ministru lui Dumnezeu, Atotputernicul nefiind subsecretar de stat? Doamne, vezi să mă ajuți așa, cum am zis eu, nu cum ai Tu chef!

Nepătrunse sunt căile Domnului. Prin urmare, când ajungi față către față cu Satana, poți să ridici ochii la tavan și să zici: „Domnule procuror, rog să se consemneze, Dumnezeu n-a fost de partea mea, de aia m-ați luat din palatul Victoria, la DNA!”.

Apar și ambiguități în materie de cifre. Institutul Național de Statistică nu precizează niciodată cât din PIB se datorează politicilor înțelepte ale Guvernului și cât e contribuția Tatălui Ceresc.

Ca să nu mai vorbim că Buxellesul e de mirare cum n-a băgat de seamă că guvernul român umblă cu ajutoare, chiar mai consistente decât ajutoarele de stat. De aceea, probabil, ca să nu bată la ochi, premierul Cioloș și doamnele ministru de la Finanțe și Fonduri Europene au jurat fără să-și facă cruce, cu mâna pe Constituție, nu pe Biblie.

Și, la urma urmei, după 25 de ani, când guvernul jură, oamenii înjură – încă un motiv să-l scoatem pe bunul Dumnezeu din text.

În consecință, propun ca propoziția „Așa să-mi ajute Dumnezeu” să fie înlocuită în coada legământului solemn de la Cotroceni cu propoziția „Altfel, să mă ia Dracu”, urmată, indiferent de sexul ministrului, de un scuipat în sân.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult