Unul dintre contraargumentele pe care totuși le-am adus împotriva tâmpeniei politico-perverse a referendumului „pentru familie”, deși nu merita să stric nicio vorbă, a fost faptul că homosexualii nu au produs, în România, niciun fel de evenimente în plan public în ultimii, să zicem, 15-20 de ani. Au fost, cu excepția unor rare și jalnice parade LGBT, invizibili.
Acum însă, începând cu cazul Caracal, țâșnește de peste tot, din organele acestui stat, carnavalul sângeros al heterosexualilor cu nevastă și copii care răpesc, violează, ucid fetițe și băieți.
Presa, politicienii îi numesc monștri; sunt însă atât de mulți, de la polițiști, până la șefi de organizații pentru protecția copilului, cei care ies acum la iveală, încât nu poți să nu te întrebi dacă monstruozitatea asta nu e cumva o normalitate camuflată tacit de întreaga societate.
S-a vorbit și se vorbește de săptămâni în șir despre psihopatie, trafic de carne vie, corupția și incompetența autorităților, legislația criminală, incapacitatea statului de a-și apăra cetățenii.
S-au dat și soluții: ministreasa Justiției ne-a anunțat că nu știu ce pedeapsă se mărește de la 7 la 8 ani, iar T. Băsescu, același cinic prost de șmecher dintotdeauna, a propus legalizarea prostituției – adică bordeluri cu minori, nu? Că despre asta e vorba, despre copii și adolescenți, nu despre experiența portuară pe care ține să ne-o împărtășească marinarul.
Un singur cuvânt n-am auzit să fi fost rostit: lașitate. Care rimează cu complicitate.
Toți acești așa-ziși bărbați care țin breaking news sunt, în primul rând, niște lași.
Pedofili, violatori, ucigași.
Se năpustesc asupra unor ființe cu forță fizică inferioară lor, care nu se pot apăra. Abuzează, lovesc, siluiesc, omoară o copilă, pe care o frâng ca pe un vreasc, nu o gorilă, că aia le-ar rupe capul.
Și o fac, adesea, sub adăpostul uniformei, funcției, relațiilor cu autoritățile sau posturii de cap de familie.
Dacă, în schimb, s-ar trezi față-n față cu un adversar pe măsură, feroce și hotărât să-i termine, i-ar pufni plânsul, cerând îndurare.
Oamenii legii.
Ei „nu se bagă”, că o fi plecat și aia cu un Făt-Frumos, lasă, domne, că i-a plăcut, ce treabă avem noi dacă fata umblă plină de sânge pe stradă? Și pensionara aia tâlhărită, n-a întrebat, hă, hă, da cu violu ce se întâmplă?
Dacă un ins de 66 de ani ia cu japca o tânără, prima reacție este râsul înfundat și felicitări amuzate „moșului”.
Asta, când polițiștii nu sunt ei înșiși violatori.
Omul lui Dumnezeu.
Prodecanul Facultății de Teologie a statului român a zis că dacă din viol rezultă un copil, înseamnă că femeii i-a plăcut și că, de fapt, n-a fost viol. El, înalta față bisericească, presupus a fi apărătorul văduvelor și orfanilor.
Ce specimene or fi și prin preoțimea de la noi, nu vreți să știți...
Dăinuie de veacuri pe aceste plaiuri mitul virilității românului. Bărbatul carpato-danubian este pulărăul care încalecă tot, un semizeu priapic inseminator a tot ce poartă adjectivul feminin: femeie, fetiță, fetișcană, babă, oaie, capră, care trebuie să se considere binecuvântată de atingerea lui.
Așa am răzbit prin istorie, călări pe un jet continuu de spermă.
Așa am câștigat Ardealul, dovedindu-i la număr pe unguri, care sunt cam depresivi de felul lor.
Ceea ce explică toleranța mai mult sau mai puțin fățișă față de viol din societatea românească. Ați văzut vreodată pe aici vreun miting împotriva agresiunilor sexuale?
Toți criminalii lași care apar acum pe ecrane se dovedește că erau mai mult sau mai puțin cunoscuți sau bănuiți de cei din jur, dar n-a vrut nimeni să sesizeze autoritățile. Sau, cei care au făcut-o n-au fost luați în seamă.
Da, statul român este mâncat până la măduvă de disoluția autorității.
Da, instituțiile sunt putrede și nepăsătoare.
Da, s-au dat legi pentru încurajarea criminalilor.
Dar dacă nu vom recunoaște, nu vom scoate la lumină și nu vom ispăși vina din mintea și sufletul nostru colective, speranță de schimbare nu există.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
