Am o simplă insuficiență respiratorie, no, am fumat toată viața, tușesc cam mult și noaptea mă ridica tusea din pat, dar în fine , nimic serios. Apoi mori. „Avea BPOC” , zice unul și nimeni nu se miră. Foto: Getty Images

Crăciunul este acea perioadă în care există o tendință pronunțată către idealizare, către imaginea familiei perfecte, a mesei perfecte, soției perfecte, a copiilor perfecți, a lucrurilor perfecte. Foto: Getty Images

Mama ne învăța să cântăm colinde, în timp ce țesea la stative și pe noi, fetele mai mici, ne punea să depănăm sculuri de lână pe vârtelniță. Bătaia cea mare era cine să facă „țegi” cu sucala, căci toate am fi vrut să ne jucăm cu lădița aceea fermecată - o jucărie a copilăriei noastre - la care puneai o bucată de tulpină de soc, scobită de măduvă, pe un fel de fus, roteai rapid o roată de lemn și firul sfârâia adunându-se bogat pe țegea, pe care o lua mama apoi și o punea în suveică. (Foto: Getty Images)

Cam prin toate vacanțele se întâmpla asta, iar pe părinți îi durea, îmi dau seama acum. Mi-au tot zis ei să ies în lume să-mi fac prieteni și să stabilesc legături sociale, dar parcă nici atât de frecvent. Cât de sociabil să fi fost încât să vreau să plec non-stop de acasă?

Am avut norocul, bucuria și plăcerea să cunosc persoane din alte țări și din alte culturi, iar un lucru este cert. Nimeni nu este perfect. În schimb nu am putut să nu remarc gradul diferit de încredere în sine, în propria cultură și civilizație. De ce nu și noi? (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Eu am înțepenit. Pentru o clipă l-am privit pe fratele meu, apoi amândoi pe tata. Sergiu a avut puterea să îi mângâie blând și cu tot dragul fruntea... (Foto: Cristian Lipovan/ Profimedia Images)

Omi răspundea invariabil “Un ceai cu doi biscuiți, te rog” când o întrebai cu ce o servești. Nu știu dacă acesta era secretul siluetei ei, care la peste 60 ani încă făcea ravagii, dar și acum când văd o ceașcă de ceai fierbinte cu o felie de lămâie și o cutie de biscuiți, îmi amintesc de ea.

În capul mesei, cum intrai pe ușă, stătea bunicul. Făcea salata, șprițul pentru soția lui și sucul pentru ceilalți patru, din sirop de vișine și sifon. Tot el era responsabil și cu bancurile la adresa celei care i-a fost alături mai bine de 58 de ani: găluștele din zeamă erau „obuze”, iar sarea pesemne că „s-a scumpit” dacă lipsea din farfurii. (Fotografie generică Getty Images)

Trei ani de zile am crezut că divorțul este doar o glumă.

În stânga și-n dreapta, alți tipi victorioși. Ne felicităm reciproc din priviri. Suntem în elită! Nu mai cărăm zeci de găletușe cu apă până la marginea din spate a grupului de șezlonguri și nu ne mai ridicăm de câte ori se duc copiii la apă. Pot răcni la ăștia mici, fără să mă bruieze răcnetele țăranilor din fața mea!