M-am gândit mult la un cadru pentru întreaga-mi viață. Mi-a venit ideea briliantă de a-mi face autobiografia. Mi-am promis ca la fiecare schimbare de prefix să-mi fac câte o biografie. Asta este a mea. Foto: arhiva personală a Antoniei Zugravu

Copiii mamei soacre și-au confruntat notițele abia după înmormântare. Adevărul i-a eliberat, au urât-o pentru câteva ore, dar prevederile testamentare și o ladă de șampanie vintage, scumpă, cumpărată chiar de soacră-mea pentru ocazie, a mai atenuat șocul și a netezit o parte din drumul spre vindecare. (Foto: Profimedia Images)

Pentru cei care nu au fost nicio zi pe câmp poate părea idilic, dar nu era așa. Pe rețelele sociale, cu astfel de fotografii și texte, se vinde o iluzie al unui rai pierdut. Un copil din ziua de azi ar muri după trei zile de muncă pe câmp sau te-ar reclama la protecția copilului că îl maltratezi sau îi exploatezi. Foto: Facebook Sunt gospodină

Stai așa, Fuji, nu intra și tu. Dau jos geaca fleașcă, adidașii la fel, blugii mustind de noroi și apă de ploaie. Ia-l pe drăcușorul de 35 de kile în brațe până la cadă. Ia trei prosoape din alea mari, de corp, de pe balcon. Câinele are prosoape mai bune ca ale mele, că my wife a zis că eu mă descurc și așa. Foto: AA/ Abaca Press/ Profimedia

Îmi plăcea să stau cu bunica în bucătăria de vară, ori să trăbăluiesc prin casă, însă preferăm să fiu în atelierul bunicului, cu el și să mă joc cu menghina albastră. Băteam cuie, spărgeam bucăți de șindrilă, aveam mereu ceva de meșterit. Cȃnd mă plictiseam, uriașul cireş negru din fața casei era locul perfect de cățărat.

Acasă la Brașov „satul” care ne-a ajutat cel mai mult în primul an a fost format din persoane pe care nu le cunoșteam acum 18 luni. Foto: PhotoStock-Israel / ImageSource / Profimedia

Mama lui Florin Opriță a fost infirmieră la Spitalul Județean Sibiu vreme de 33 de ani de ani și a murit înainte să iasă la pensie. În amintirea ei, fiul plantează, toamnă de toamnă, crizanteme multicolore în apropierea unității sanitare, scrie Turnul Sfatului.

Acest text le este dedicat celor care m-au întrebat într-o seară, în glumă: „Dar de noi când o să scrii, Ando?!" Foto: Profimedia

De cum am văzut-o, am știut: nu, nu tăia pentru prima oară ceapă! Controlul cuțitului, siguranța mișcărilor, precizia tăieturii îmi spuneau că la cei 8 anișori acea fetiță pregătise deja masa de prânz de multe ori. Cea mică, de 6 ani, bătea cu furculița amestecul pentru o omletă. Mânuță de copil, cu stângăciile inerente, dar clar nu de începătoare. Foto - Profimedia

Un tȃnăr are viaţa planificată de părinţi – şi ajuns adult îşi explică alegerile profesionale spunȃnd: “Eu nu prea ştiam ce să aleg, şi atunci ai mei mi-au spus că o carieră în medicină/avocatură/profesorat este avantajoasă. Cum eu oricum nu aveam vreo idee, mi s-a părut că este în regulă să aleg ce mi-au sugerat ei. Am terminat acea facultate şi părinţii mi-au şi găsit un loc de muncă. Doar că eu urăsc ceea ce fac, şi acum, la 40 de ani, mă simt neîmplinit şi nemulţumit” Foto Profimedia.