„Asistații social trebuie să mănânce, iar statul trebuie să le dea de mâncare. Este prețul liniștii sociale și este prețul pe care trebuie să îl plătim pentru a sta liniștiți în casele noastre, pentru a nu ni se da în cap pentru o bucată de mâncare. Ne place sau nu ne place, este un preț pe care democrația trebuie să îl plătească pentru liniștea noastră, a tuturor”, afirmă Cosmina Simiean, director general al DGASMB. Instituția pe care o reprezintă aplică politicile de protecție și asistență socială în București, metropolă care înregistrează aproximativ 160.000 de persoane încadrate în categoria vulnerabilă și 40.000 de oameni care trăiesc sub nivelul minim de sărăcie stabilit de Banca Mondială, adică mai puțin de un dolar pe zi.
Cifrele sunt la nivelul anului 2020
O radiografie a Capitalei, așa cum nu apare în discursul colectiv atunci când vorbim despre asistații social și asistenții sociali, în Podcastul de fapte bune, susținut de Fundația Vodafone România, pe care îl puteți asculta accesând fișierul audio de la finalul acestui articol sau dând click pe clipul de la începutul acestui material.
Tot ce înseamnă asistență socială este dus într-o zonă gri și ușor peiorativă, spune Cosmina Simiean. Invitată la Podcastul de fapte bune, ea punctează că atât asistenții sociali, cât și asistații social sunt „noțiuni pe care populația nu le stăpânește foarte bine și ne pune pe toți în aceeași oală, de cele mai multe ori într-un context negativ”. Mărturisește că se confruntă cu o serie de preconcepții, cele mai comune fiind acelea că „doar persoanele puturoase sunt fie asistați, fie asistenți, că din taxele și impozitele noastre sunt plătiți asistenții sociali și sunt menținuți în societate asistații social. Am văzut și la niveluri destul de înalte , adică oameni pregătiți, cu educație care fac confuzie sau un mic rictus când vorbim despre asistații social”.
Potrivit oficialului, sunt puține categorii vulnerabile care să nu fie acoperite de serviciile Direcției de Asistență a Capitalei: oamenii străzii, inclusiv cei care nu sunt din București, dar trăiesc pe străzile acestui oraș, consumatorii de droguri, victimele violenței domestice și cele ale traficului de persoane, copiii și adulții cu dizabilități, familiile monoparentale, persoanele care au nevoie de sprijin în procurarea celor necesare pentru școală, vârstnicii, persoanele care nu reușesc să-și asigure o masă pe zi, toți acești oameni sunt beneficiari ai serviciilor oferite de DGASMB. La nivelul Municipiului București, în 2020, circa 160.000 de persoane se încadrau în definiția legală de persoană vulnerabilă și aproximativ 40.000 de persoane trăiau sub nivelul minim de sărăcie stabilit de Banca Mondială, adică mai puțin de un dolar pe zi. De un an de zile, Direcția lucrează și pe partea de refugiați, Capitala stând momentan mai bine decât Timișoara în privința numărului de refugiați care se găsesc acolo. „Le asigurăm cazare, masă, programe de limba română, tot tot ce le este necesar pentru traiul de zi cu zi – alfabetizare și servicii medicale. Ne luptăm pentru fiecare caz în parte să poată intra în sistemul educațional românesc, pentru că vorbim despre copii între 2 și 14 ani care nu au fost școlarizați niciodată sau au fost școlarizați foarte puțin în țările lor de origine. Colaborăm cu ong-urile care oferă protecție și asistență refugiaților”.
Cosmina Simiean vorbește și despre categoriile vulnerabile pe care instituția pe care o reprezintă nu reușește să le ajute: „Lipsa serviciilor pentru consumatorii de droguri atât de tox cât și de substituție cu metadonă, cât și de consiliere, de comunități terapeutice e un mare of pentru București. Lipsa serviciilor pentru reducerea riscurilor pentru consumatorii de droguri pentru care nu mai reușim să asigurăm un schimb minim de seringi sau de testări HIV-SIDA este un mare neajuns. Nu reușim să ajutăm persoanele cu dizabilități din București să aibă un mediu fizic mai accesibil. Din păcate este o luptă pe care Bucureștiul pare că o pierde de la zi la zi în fața mașinilor care ocupă trotuarele. Nu reușim să ajutăm persoanele cu afecțiuni psihice așa cum ar trebui”.
Explicații există: sistemul de psihiatrie din București este redus la minim. Există internări pe termen scurt pentru persoanele care se decompensează, care au o criză psihiatrică, dar serviciile de suport pe termen lung pentru aceste persoane nu există sau sunt foarte costisitoare și nu sunt nici suficienți specialiști.
În lipsa unui consens între toate instituțiile statului este foarte greu să construiești servicii sociale viabile, afirmă Cosmina Simiean, în cadrul Podcastului amplificat de Republica. „Chiar dacă Consiliul General aprobă, totul funcționează sistemic. Degeaba aprobă Consiliul General indicatori pentru un studiu de fezabilitate, dacă Primăria de sector întârzie cu autorizația de construcție, ori dacă ministerul de resort nu a scos normele metodologice pentru serviciul respectiv.”
Întrebată cât poate dura această așteptare a consensului, Cosmina Simiean dă exemplu creșele și arată cu cifre că s-au împlinit zece ani de când Ministerul Educației nu a prevăzut nicio clasă de educatori puericultori pentru copiii din grupa 0-3 ani.
Conform legii Educației Naționale, apărută în 2011, educația în creșe se acordă de către educatori puericultori, profesioniști cu specializare mai aprofundată pentru copilul mic, care nu mănâncă singur, trebuie schimbat, ușor mai diferit de copilul de grădiniță. Până în prezent Ministerul nu a creat încă nicio clasă de astfel de educatori la liceele pedagogice. În lipsa lor, îngrijirea copiilor mici se face cu educatoare specializate de grădiniță (n.r. au și ei în programă o mică bucățică de educație pentru copii de vârstă antepreșcolară), cu îngrijitoare de copii și, în 90% dintre cazuri, în unitățile de stat, cu infirmiere. „Infirmiere, personal medical, în condițiile în care vorbim despre educație timpurie ca serviciu social pentru copilul din această generație total diferită de cea a copilului din 1970, când a fost școlarizată respectiva infirmieră”, punctează Cosmina Simiean. Instituția pe care o conduce a găsit o soluție pentru creșe: a creat o programă proprie de educație timpurie 0-3 ani, în baza programelor puse la dispoziție de UNICEF și în baza programei naționale. „Așa am format personalul de care avem nevoie”.
Simiean susține că sunt multe categorii vulnerabile cărora le lipsesc servicii, fie că e vorba despre cele medicale, de educație sau de asistență socială. Vorbește despre serviciile destinate persoanelor cu TBC, TBC care se consideră cumva eradicat, inclusiv în România care nu mai beneficiază de multe alocări, deși există un program național dedicat. „E foarte greu să te testezi de TBC în București, e foarte greu să găsești spitale care să se ocupe de persoane cu TBC, sanatoriile din toată țara s-au închis în marea lor majoritate și știu din studiile care există că avem TBC în București.”
Oficialul vorbește și despre serviciile oferite de Direcție pe perioada stării de urgență, dar și despre colecția de înjurături pe care colegii ei le aud de la beneficiari și nu doar telefonic
(„Avem o colecție de 1428 de înjurături diferite auzite la telefon sau de la beneficiari”), ori despre centrele destinate rezidenților din Viena. Dacă acolo o construcție poate avea și 11 etaje, - fără gratii, pentru că gratiile ar însemna eșecul intervenției -, în România normativul de construcție nu s-a mai schimbat din 1975. La noi, o clădire destinată rezidenților are maximum 2 etaje și gratii la ferestre.
Cu toate acestea, asistența socială și grija pentru semenul nostru nu reprezintă o prioritate pentru bucureșteni. Socialul nu este nici măcar în primele 12 poziții în preocupările locuitorilor capitalei, afirmă directoarea generală a DGASMB. La fiecare șase luni se face câte un sondaj care măsoară gradul de încredere a populației acordat primarulul în funcție și întreabă bucureștenii care sunt temele care îi preocupă. Primele 12 probleme invocate sunt legate de poluare, trafic, școli, mizeria de pe străzi și zgomot, plus alte lucruri pe care le cunoaștem.
Câte persoane se află pe străzile Capitalei și care sunt județele din care provin oamenii străzii, care este bugetul de care ar avea nevoie Direcția pentru a funcționa la capacitate normală și ce înseamnă procedura de internare nevoluntară și ce presupune ea, aflați ascultând Podcastul de fapte bune, susținut de Fundația Vodafone România și amplificat de Republica.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.