Nu știu cât de mult e rasismul în România. Nu cred că mai mult decât în alte țări, chiar mai pricopsite decât a noastră. Raționalismul însă, e o problemă din ce în ce mai gravă pe la noi. Mai exact, iraționalismul, ca o epidemie.
Am început comentariul despre cazul arbitrului Colțescu spunând limpede, în limba română, folosind o expresie pe care am pus-o în circulație acum vreo 25 de ani, „cu subiect și predicat”, că nu îl consider rasist pe domnul în cauză. Replicile fără număr pe care le-am primit sunt dominate de ideea, aruncată spre subsemnatul, că... „Colțescu nu e rasist!”. Ca și cum eu aș fi susținut cu înverșunare contrariul... După care, din respectivele creiere pané, țâșnesc acuze că aș fi necunoscător de limbă română, analfabet funcțional, antiromân, satanist.
De ce? Pentru că l-am calificat pe dl Colțescu drept „meltean”, „ghiolban”. Asta înseamnă rasist în românește? O caracteristică a raționalismului, al cărui adept sunt, este răbdarea. Prin urmare, o iau de la capăt, folosind alte cuvinte, tot românești.
Dl Colțescu s-a dovedit a fi incompetent și inconștient. În fotbalul european sunt acum nenumărați jucători din Africa, America de Sud și de Nord sau Asia. Amestecul acesta de rase, etnii, naționalități, culturi înseamnă o problemă pentru oficialii europeni, care au datoria să țină situația sub control. De aceea, arbitrii UEFA primesc instrucțiuni severe și amănunțite privind manifestările cu tentă rasistă. Măsurile pe care trebuie să le ia când fie și o boare de rasism plutește pe stadion sunt imediate și drastice, mergând până la suspendarea meciului și, ulterior, a stadionului.
Dl Colțescu nu a ținut seama de nimic din toate acestea când a rostit „ăla negru”. A făcut-o pentru că e rasist?
Nu știu și nu mă interesează. Rasismul e o atitudine mentală, un mod de a gândi. Nu am acces în capul dlui Colțescu și nimeni nu trebuie să aibă. Într-o societate liberă, gândurile sunt libere. Legile pot sancționa faptele, vorbele, gesturile, nu gândurile. Gândirea oamenilor nu poate fi schimbată prin decret, ci doar prin educație, cultură, exemple vii.
Cu excepția Bisericii, unde și gândul e considerat păcat.
Expresia „ăla negru” nu e ceva deosebit în românește, nu are obligatoriu conotații rasiale negative. Însă, într-un meci de Champions League (desfășurat și în acustica unui stadion gol!) riscul ca o asemenea exprimare, mai ales când e vorba de un arbitru, să fie luată drept rasistă e considerabil. Dl Colțescu a raționat zero când a folosit-o. Altfel, s-ar fi dus și l-ar fi indicat fără vorbe, cu brațul și palma întinse, gest internațional de arbitru, pe cel care făcea gălăgie. Când comunici într-un loc unde nu se vorbește limba ta, trebuie să fii atent la cultura și regulile locului unde te afli, altfel n-ai ce căuta acolo.
Deci, dl Colțescu se face vinovat de a fi fost irațional și merită sancționat pentru asta. În schimb, pe imaginea României se va așeza o pată de rasism, nemeritată.
Acum e clar?
P.S.
În presa de pe la noi, microfonei și microfonițe, altfel tari în gură, i se adresează una-ntruna parlamentarului UDMR Tánczos Barna, „domnule Barna”. Civilizat și răbdător, acesta explică de fiecare dată că numele de familie în maghiară e în față, Tánczos, nu Barna. Ba chiar glumește, rugând să nu fie confundat cu președintele USR, Dan Barna. Exprimarea este însă jignitoare, nu numai în maghiară. Dacă în românește pui după domnul, doamna, Cristi sau Nina, e un familiarism depreciativ față de persoana în cauză. Ori îi spui simplu , dacă e cazul, pe numele mic, Cristi, Nina, ori îi spui domnule Popescu, doamnă (nu doamna) Georgescu.
Credeți că antimaghiarismul este cauza acestei „perseverare diabolicum” a tinerilor noștri jurnaliști?
