În prima jumătate a anului 2019, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut burnout-ul ca afecțiune medicală și l-a introdus în lista actualizată care clasifică bolile la nivel internațional. Aceasta va intra în vigoare începând cu 2022.
Potrivit OMS, epuizarea prin muncă (adică burnout-ul) are trei semne care ajută departamentele de HR să-și dea seama că un angajat poate suferi de această afecțiune: sentimentul de epuizare fizică și psihică, detașarea mentală față de locul de muncă și performanțele slabe la locul de muncă.
Și dacă burnout-ul este o afecțiune modernă, recunoscută la nivel mondial, globalizarea și mobilitatea- dincolo de avantajele lor evidente- aduc în discuție necesitatea dezbaterilor serioase legate de efectele negative ale despărțirii de familie și ale înstrăinării la care se supun persoanele care emigrează.
În 2021, antropologul dr. Alexandru Dincovici, lector la S.N.S.P.A. a început- la inițiativa Rețelei de sănătate REGINA MARIA- o amplă cercetare sociologică. Aceasta are în centrul său sentimentele/ stările de dor și implicațiile acestora asupra celor care spun că le resimt.
Antropologul a dorit să meargă mai departe decât truismele pe care le auzim la școală sau în jurul nostru, cum că DOR este un cuvânt unic în toate limbile lumii, specific doar limbii române.
Peste 700 de persoane au răspuns la un chestionar cu 10 întrebări, pe care-l puteți găsi aici.
Analiza cantitativă a scos la iveală faptul că aproape 20% dintre cei intervievați consideră că starea de dor îi împiedică să ducă o viață normală. Jumătate spun că simt dorul ca pe o durere în cap, piept, inimă sau în tot corpul.
Autorul cercetării, antropologul Alexandru Dincovici, dezvăluie că analiza calitativă a răspunsurilor i-a oferit o surpriză profesională.
Când am pornit cercetarea, am plecat de la ideea că dorul intervine într-o situație care poate fi remediată. Dar ce am descoperit în schimb - și asta a fost într-o discuție cu o studentă din Franța, este că, de multe ori, o astfel de plecare distruge sau strică iremediabil relațiile cu familia și comunitatea. Și dorul rămâne de multe ori, dar e un dor față de un moment cumva blocat în timp la care nu te mai poți întoarce, spune el.
Dorul este un dor față de niște repere care ne defineau existența la un anumit moment, cu care am crescut cumva, care erau reperele noastre cele mai stabile. Asta înseamnă că puteau să fie repere materiale. Cu cât e mai străină țara în care plecăm după aceste repere, cu atât mai puternic este și dorul acesta resimțit. Pentru că e și de obiecte, și de oameni, și de peisaje, sunt oameni care, de exemplu, îmi povesteau că le e foarte dor de peisajele din țară, continuă Alexandru Dincovici.
Fiecare reacționăm diferit și dorul ăsta se poate manifesta, pur și simplu, printr-o tristețe și doar atât, să spunem, sau se poate transforma în simptome directe. Adică pot să apară acele, le numim noi, somatizări. Dureri care există, sunt cât se poate de evidente, ne gândim că ceva sigur suferă înăuntrul nostru, dar de fapt ele sunt induse de mintea noastră și le resimțim acut, aproape ca în cazul unei boli, explică dr. Dan Dumitru, directorul medical al policlinicilor REGINA MARIA din București.
Practic ajungi să ai inclusiv probleme de deplasare, probleme în timpul activităților obișnuite, pentru că ai durerea respectivă, nu știi de unde e, nu știi ce e cu ea, a apărut nou și practic nu poți să faci nimic, pentru că te gândești numai la ea. E un cerc vicios. E o durere care generează probleme de natură psihologică, iar problemele de natură psihologică generează la rândul lor simptome. Și apare un cerc vicios care, la un moment dat, trebuie undeva întrerupt. Și, mă rog, sunt diverse metode prin care poți să-l întrerupi. Fie prin apropierea de cel drag, fie prin tratamente chiar simptomatice, fie prin consiliere psihologică, spune dr. dan Dumitru.
Dorul rămâne de multe ori, dar e un dor față de un moment cumva blocat în timp la care nu te mai poți întoarce, spune Alexandru Dincovici.
Rezumă foarte bine ce înseamnă raportarea la repere dintr-o anumită perioadă a vieții noastre un român stabilit în Canada de peste 20 de ani.
De fiecare dată când mă gândesc la dor, e un singur lucru care-mi vine în cap, care e povestea lui Petre Ispirescu, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Deci societatea se schimbă, oamenii dispar, oamenii pier, oamenii îmbătrânesc și ce avem noi în cap că „ne e dor de” la un moment dat nici nu mai există. Și la un moment dat nici nu te mai afectează, te afectează în alt fel, pentru că realizezi că ție ți-e dor de ceva care a încetat să existe.
În reportajul video plasat la începutul acestui text, puteți să-i cunoașteți pe românii cu care am stat de vorbă pentru realizarea acestui material.
Toți au povești fermecătoare.
Sorin Manta a plecat din țară în 1996. Absolvent de Automatică și Calculatoare, Sorin a hotărât să emigreze după ce a participat la un târg de tehnologie din Germania.
A fost o decizie pe care astăzi o numește economică și mai puțin sentimentală, care l-a propulsat, la un moment dat, în funcții management în IT, la grupuri financiare și pe piețe de capital.
Oana Alexandru a plecat pentru o lună și de atunci se împlinesc 7 ani de când locuiește și trăiește într-un oraș din Sud-Vestul Angliei, împreună cu soțul și fetița ei.
Ciprian Amza face parte din categoria celor nu au plecat pentru un trai mai bun, ci pentru studii. În urmă cu trei ani, a primit o bursă ERASMUS la o universitate din Germania. Studiază estetică și filosofie la Universitatea Viadrina din Frankfurt.
Acasă, în România, am întâlnit-o pe Mădălina Loveday. Locuiește în Marea Britanie din 2007, are doi copii- adolescenți, care au dublă cetățenie: română și britanică.
Absolventă de ASE la Universitatea București, lucrează într-un lanț de supermarketuri, în orașul Bridgwater. În această toamnă, a reușit să-și revadă părinții din Neamț și sora din București și să petreacă, alături de ei, 2 săptămâni, împreună cu cei doi copii, Maria și Marsden Loveday.
Când l-am întâlnit online pe Marius Ciobanu, ne-am întrebat ce legătură ar putea fi între un absolvent de Teologie și master în Comunicare Publică al Universității din Iași și o carieră de antreprenor în construcții stabilit de mai mulți ani în Londra.
Ne-a dezvăluit că a ajuns în Marea Britanie cu scopul să-și cumpere o cameră video performantă pentru firma pe care o avea la Iași.
Cu toții resimt dorul de România. Urmăriți reportajul video plasat la începutul acestui text, realizat cu sprijinul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Cel mai adânc dintre doruri
E dorul dor,
Acela care n-are amintire
Și nici speranța, dorul dor.
Pe-un drum ne duce dorul dor
Pe-un drum ce dincolo de orice călător
Mai are o amintire.
Nesfârșit e dorul dor
Bate-n valea tuturor."
Cred că și pe mine dorul m-a apropiat de versurile lui L. Blaga ce mi-au inspirat melodia. Terapia dorului pentru mine e constituit din întregul proces ce a creat acel videoclip. Nu am realizat asta decât ulterior ...