La început a fost frica – frica de Occidentul care voia să ne cumpere țara, dar minerii geto-daci l-au împiedicat eroic, vărsând sângele trădătorilor, ca să rămânem noi înde noi, așa cum ne obișnuise Ceaușescu în Epoca de Aur, cu deosebirea că, în loc de două ore de program TV și alimentare goale, se dădea televiziune la tot poporul și exista niște cașcaval. Ce-i drept, puteam pleca din țară, în timp ce geto-dacii mai abili, mai experimentați, securizau în conturi proprii averea națională, nu cumva să pună mâna pe ea străinii. Dar averea lâncezea în conturile lor, așa că au descoperit că e totuși nevoie de Occident ca ei să prospere și poporul să nu se trezească din nou cu magazinele goale. Iar atunci am început să ne globalizăm, adică să intrăm timid într-o horă europeană care desființa taxele și oferea bani pentru investiții, cu condiția să dansezi corect – adică să respecți niște reguli elementare de civilizație și să nu furi din banii ăștia. Aici era o problemă delicată. Geto-dacii abili au lăsat impresia că acceptă regulile, încurajând în subteran resentimente contra Occidentului și lățindu-și rețeaua națională de interese personale care se numește corupție. E comic faptul că occidentalizarea României a fost făcută, în mare măsură, de antioccidentali – spre deosebire de ce s-a întâmplat cu un secol și jumătate în urmă –, dar așa e țara noastră, plină de umor. Și, între timp, frica de la început s-a transformat în ură. Iar ura – tot ca semn de umor, umor negru – a fost îndreptată de geto-dacii abili împotriva Occidentului, nu a corupției pe care o păstoreau. Cuvintele-cheie ale urii au devenit globalism și progresism, fără ca masa de manevră care le pronunță anatemizând cu furie să priceapă despre ce vorbește.
Nimic nu e mai puternic în societate decât ura răzbunătoare – lucru pe care l-a înțeles un om de televiziune american cocoțat la Casa Albă, care vrea să-și vadă chipul cioplit pe-un munte și să schimbe lumea la fel cum Ceaușescu voia să schimbe România după planuri halucinante. Dezgustat de Europa, de civilizația și principiile ei, a intrat firesc în cârdășie cu Putin, răspândind ura oriunde găsea un teren propice – și unde nu prinde ura, există vreo societate imună la ea? Așa că, din spuma urii răzbunătoare, au apărut în România doi mineri geto-daci care și-au ascuns bâtele, au îmbrăcat costume elegante și ne vorbesc solemn despre Dumnezeu și patrie. Cam aste e, pe scurt, povestea noastră din 89 până acum, o poveste cu câteva realizări importante, pe care tindem să le ignorăm, pentru că le luăm ca de la sine înțelese, dar plină de escroci, dezorientare și corupție, poveste pe care cei mai mulți dintre contemporani fie n-au trăit-o și nu le pasă de ea, fie o privesc deformat prin lentila nostalgiilor pentru Epoca de Aur, când înfloreau geto-dacii.
De 80-90 de ani încoace – de la legionari, război, ocupație sovietică – România nu s-a mai aflat sub ghilotina unui risc atât de mare. Tot progresul nostru, lent, poticnit și sinuos, așa cum a fost în ultima vreme, se poate pulveriza printr-o nouă mineriadă, de amploare imensă, imposibil de blocat, pentru că ar fi săvârșită prin votul unor copii ai urii orientate în direcția greșită. Dacă i-ai spune unui elvețian, de pildă, că între un huligan de galerie (galerie care, prin „patriotismul” sloganurilor debitate, a făcut ca FIFA să ne oblige să jucăm meciuri de fotbal cu stadioanele goale), un om care n-a muncit vreodată, n-a făcut decât să strige și să înjure, și un om care a atins cele mai înalte performanțe mondiale în matematică, a activat pentru păstrarea patrimoniului de clădiri din București, a fost ales de două ori primar, a învins dificultăți financiare teribile pentru primărie și, în loc să planteze panseluțe (specialitatea minerilor geto-daci), a abordat problemele de fond, grave ale orașului, românii l-ar putea prefera pe primul, acel elvețian te-ar privi ca pe un nebun.
Pentru momentele de criză, statul păstrează rezerve strategice – acele materiale care să constituie salvarea noastră. De data asta trebuie să apelăm nu la ceva material, ci la rezerva strategică de rațiune. Ea se află în mințile celor deocamdată nehotărâți, dezgustați, indiferenți sau plictisiți. Rezerva strategică de rațiune e singura speranță că nu ne vom prăbuși în haos, mizerie și dictatura unui huligan-șarlatan gata să promită orice năzbâtie pentru a fi ales. Rezerva strategică de rațiune există într-adevăr, rămâne doar să fie folosită cu inteligență și imaginație – iar asta depinde de toți oamenii conștienți de pericol.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Îndemnurile astea la vot cu “răul cel mai mic”, “ca să nu vină apocalipsa” etc. sunt parte din impasul politic în care ne aflăm astăzi. Din cauza acestei mentalități bazată pe frică —orice frică— au supraviețuit și apoi prosperat lacheii vechiului regim.
Nu mă aștept ca oamenii formați în ceaușism să înțeleagă, însă aș aprecia dacă s-ar abține de la a infecta discursul public cu prostiile astea. Vă puteți exprima mai bine pe chestii pe care le înțelegeți. Mulțumesc!
Romania a luat-o deja spre saracie cu Simion - vezi cursul leu euro si dobanzile la credite de azi