Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

România sustenabilă. Cum a ales o companie privată să se alieze cu o fundație care salvează păduri. Povestea începutului unei schimbări fundamentale a uneia dintre cele mai mari companii din România

Green Delivery - eMAG

Considerate până acum câțiva ani un domeniu restrâns, de interes doar pentru pionierii protecției mediului, sustenabilitatea, durabilitatea și protecția mediului au devenit în prezent fenomene pe scară largă.

Guvernele, autoritățile locale, companiile și consumatorii finali sunt tot mai conștienți de beneficiile tehnologiilor verzi și adoptă politici și măsuri concrete pentru a le îmbrățișa.

Amprenta redusă de carbon a comerțului online, impactul punctelor locale de colectare ca alternativă la livrarea la ușă, introducerea vehiculelor electrice, alimentarea cu energie din surse regenerabile a depozitelor și colectarea aparatelor vechi pentru diminuarea cantității deșeurilor nereciclate și aruncate la groapa de gunoi sunt doar câteva dintre soluțiile care promovează conceptul de sustenabilitate aplicate de retailerul online eMAG. Compania românească este unul dintre cei mai relevanți jucători din regiune, cu afaceri de peste 8 miliarde de lei în 2020 și care face eforturi în scopul adoptării tehnologiilor verzi.

„O companie care își ajustează activitatea, din grijă pentru generațiile viitoare, reprezintă o afacere sustenabilă. Acțiunile de sustenabilitate le putem categorisi pe trei dimensiuni: prima este dimensiunea economică - afacerea trebuie să fie sustenabilă din punct de vedere economic. A doua este dimensiunea socială - toate acțiunile unei companii ce acționează în mod just și fair din punct de vedere social - plătește salarii echitabile, se angajează pentru egalitate de gen, acționează împotriva muncii forțate. Iar a treia dimensiune, cea de mediu, este cea prin care compania încearcă să își reducă la minimum impactul asupra mediului, să fie cât mai puțin poluantă”, a punctat Sarah Maria Joițoiu, Sustainability Advisor la eMAG, într-un dialog cu Claudiu Pândaru și Oleg Roibu, Director Legal and Public Policy, eMAG.

Cum ar explica unui copil ce înseamnă conceptul de sustenabilitate? l-a provocat Claudiu Pândaru pe Oleg Roibu.

„O explicație foarte simplă e legată de responsabilitatea și grija față de ce ne înconjoară. Conceptul de sustenabilitate a adus împreună mai multe lucruri bune. Compania care arată grija față de ce ne înconjoară, fie că vorbim de semenii noștri, fie că vorbim de planetă sau de situația noastră materială, este un model de afacere sustenabilă”, a detaliat Oleg Roibu utilitatea conceptului de sustenabilitate.

Sustenabilitatea și comportamentul responsabil nu se referă doar la companie. „E un concept care se poate aplica la familia noastră, la comunitatea noastră, poate fi aplicat unor comportamente, și care vine să realizeze și o echitate socială. Mă uitam pe obiectivele de dezvoltare durabilă - sunt 17. Dacă aceste obiective ar fi atinse, planeta noastră ar arăta ca un paradis, ar fi o lume perfectă: o lume fără sărăcie, cu acces la servicii de sănătate, educație, apa curată, instituții eficiente, comunități durabile”, a adăugat Oleg Roibu. „Este despre fiecare și rezultatele pe care vrem să le atingem sunt urmare a unui demers comun. Poți să cureți o parte din pârâul ce trece prin spatele gospodăriei, dar dacă restul pârâului e poluat, nu ai făcut nimic”, a punctat directorul departamentului juridic din eMAG. 

Emisii generate:  obiectiv „net zero”

Cifrele arată pașii concreți făcuți de retailerul online în direcția creșterii durabile a sustenabilității activităților sale. 

Astfel, în ultimul an, grupul eMAG a reușit să reducă emisiile generate de operațiunile sale cu 8%, de la 9.993 tone în 2019 la 9.216 în 2020, potrivit calculelor Ernst&Young Amsterdam. Atingerea obiectivului „net zero” în ceea ce privește impactul operațiunilor eMAG face parte dintr-un plan amplu de măsuri pentru protecția mediului aplicate în trei zone principale de impact: operațiuni sustenabile, lansarea unui Angajament pentru Mediu și susținerea inițiativelor sustenabile la nivel local.

„Transformăm operațiunile noastre astfel încât să reducem emisiile de carbon și vom ajuta și partenerii să facă același lucru prin Angajamentul pentru Mediu. De asemenea, vom susține inițiativele care sechestrează carbon pentru a rămâne net zero pentru emisiile directe aferente activității noastre, dar și pentru a deveni net zero pe întregul lanț de aprovizionare și vânzare”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Potrivit reprezentanților companiei, rețeaua easybox a redus cu 15,8% emisiile de carbon rezultate din operațiunile directe din România. De asemenea, 100 de mașini electrice vor asigura livrări în zonele urbane. Totodată, parcul logistic Joița va funcționa 100% cu energie verde, alimentat de 40.000 de panouri fotovoltaice.

Operațiuni sustenabile care reduc emisiile de carbon: extinderea rețelei easybox, lărgirea flotei de mașini electrice

Pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, eMAG a adoptat deja o serie de măsuri ce implică operațiuni cu o abordare sustenabilă, precum rețeaua easybox, care a ajuns în prezent la peste 1.000 de unități în toată țara. Prin intermediul acestora, nivelul emisiilor de carbon generate direct în cadrul operațiunilor din România a fost redus semnificativ, cu 15,8%. Impactul este generat de livrările last mile, având în vedere că un curier efectuează un singur traseu pentru livrarea unui număr mai mare de colete la easybox, situație în care nivelul emisiilor este redus cu 95%, în comparație cu o livrare standard, potrivit unui studiu din 2019. 

Demersurile de reducere a nivelului de poluare din centrele urbane și de diminuare a amprentei de carbon au fost susținute și prin investiția în flota de autovehicule 100% electrice. Până la sfârșitul anului 2021, eMAG are în plan extinderea flotei de mașini electrice la 100 de vehicule, care le vor înlocui pe cele convenționale.

Totodată, eMAG a investit în infrastructură cu impact redus asupra mediului, precum centrul logistic din comuna Joița care va fi alimentat în totalitate cu energie din surse regenerabile generate la fața locului. Acesta va dispune de un total de 40.000 de panouri fotovoltaice și de un proiect de împădurire pe o suprafață de 10 hectare.

Economia circulară: produsele resigilate reintră la vânzare la un preț mai mic

Secțiunea cu produse resigilate utilizată de eMAG de peste 10 ani crește ciclul de viață al produselor, acestea reintrând în circuitul de utilizare, la un preț mai mic. Oferind din nou valoare produselor deja desigilate, eMAG contribuie la reducerea cantității de deșeuri generate. 

De asemenea, pentru a susține această direcție strategică, eMAG participă la programul guvernamental „Rabla pentru electrocasnice”, prin intermediul căruia este stimulată utilizarea de produse eficiente din punct de vedere energetic.

Sustenabilitatea – o schimbare de mentalități

Cum au ajuns companiile să își stabilească ca prioritate conceptul de sustenabilitate? „Sustenabilitatea merge foarte bine cu inovația, pornim de la responsabilitate. Companiile au văzut că pot veni cu inovație, pot prelua responsabilitatea și duce mesajul în societate. Noi nu vedem sustenabilitatea ca pe un atribut pe care îl câștigăm și îl punem undeva, ci mai degrabă ca un întreg proces de transformare, care presupune foarte multă muncă, presupune o schimbare de mentalități, de abordări. Este un proces necesar, eu îl compar cu procesul de digitalizare”, vede Oleg Roibu.

Pentru o companie, sustenabilitatea reprezintă o direcție importantă de dezvoltare, completează Sarah Maria Joițoiu, care a propus în eMAG consultarea stakeholderilor, în ce privește definirea conceptului de dezvoltare sustenabilă.  

„eMAG a ajuns la un nivel de dezvoltare în care se gândește din ce în ce mai mult la comunitate și vine să dea înapoi societății, ca urmare a faptului că a primit atât de mult de la societate pe parcursul dezvoltării sale. Avem oameni care știu ce înseamnă sustenabilitatea, există resurse în acest sens și folosim resursele optime pentru a genera schimbarea la nivelul întregii societăți. Iar pentru a ajunge acolo, aducem alături alte companii care au initiative similare”, a explicat Sarah Maria Joițoiu.

Împădurirea Munților Făgăraș

Într-un parteneriat cu Fundația Conservation Carpathia, eMAG s-a implicat și într-un demers prin intermediul căruia compania susține reducerea amprentei de carbon – o inițiativă de conservare a Munților Făgăraș, contribuind astfel la restaurarea ecosistemelor naturale în beneficiul biodiversității și al comunităților locale. Viziunea fundației este de a crea un veritabil “Yellowstone” european în România.

Totodată, eMAG colaborează cu Green Tech și își compensează amprenta de carbon prin intermediul singurului proiect de reducere a emisiilor prin reciclarea PET-urilor, acreditat Gold Standard la nivel european. Green Tech închide circuitul deșeurilor de plastic PET, reciclând 2 miliarde de sticle folosite anual și utilizează plasticul recuperat pentru a crea produse noi, cum ar fi granule din PET reciclat, fibre sintetice poliesterice sau banda PET.

Sustenabilitatea nu este un proces atât de dificil pentru o companie care are clientul în centrul atenției, subliniază Oleg Roibu. „Toate lucrurile s-au întâmplat cumva datorită faptului că am pus clientul pe primul plan. S-a dovedit că această abordare este una sănătoasă, sustenabilă. Este mult de muncă, transformarea va fi un proces lung, anevoios, pe care ni l-am asumat, dar pornim de la o bază bună, care ne lasă să gândim alte proiecte”, spune directorul juridic și de politici publice eMAG.

România sustenabilă este un proiect Republica realizat în parteneriat cu eMAG.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Când marketingul se folosește de povestea ”grijii pentru mediu” și a ”implicării sociale” pentru a arunca praf in ochii consumatorului poți să fi sigur că rezultatele sunt nesemnificative. Să le luăm pe rând:
    - ni se iau ochii cu 100, nici nu știu cum să le zic, mini van-uri, cu care e evident nu poți să transporti mare lucru. Nici un frigider mediu nu intra in ele. Dacă vedeți un centru logistic emag și vă imaginați că viitorul poate fi reprezentat de aceste masinute electrice e pur si simplu caraghios.
    - centrul logistic din comuna Joița va funcționa 100% cu energie verde. Fals. Nu există așa ceva nicăieri în lume. Dar dacă tot sunt transparenți pot publica o listă cu facturile la ENEL ale centrului. Dacă prinzi o primăvară d-asta cu ploi zilnice și soare din când în când cu ce te alimentezi ca să ții centrul logistic funcțional 100%? Să nu-mi spuneți că folosești acumulatori... Sau poate le spun clienților că dat fiind că nu e soare destul, coletul lor o să ajungă când s-o putea. Centrul nu funcționează noaptea? Tot pe acumulatori și noaptea? Măi să fie. Ca să nu mai vorbim de cele 40.000 panouri fotovoltaice. Zona aia este un adevărat deșert mortal. Nu crește nimic acolo, Tot ce intră în raza ei moare instant. Un fel de enormă gaură neagră. Doar că e strălucitoare! Totul pentru salvarea planetei! Degeaba plantezi zece hectare de pădure impactul panourilor rămâne catastrofal. Trec băieții cu roabele și adună leșurile de păsări că realitatea nu dă bine întotdeauna.
    În rest aceleași bălării sforăitoare, interesant că n-au ratat nici una, deci le au în agendă pe puncte: salarii echitabile, egalitate de gen, echitate socială, emisii zero, sustenabilitate, Angajament pentru Mediu, reducerea emisiilor de carbon (după ce le-au crescut cu 1000% prin propria dezvoltare), Încă puțin și afișează drapelul curcubeu! Ba nu, au uitat una: justiția de mediu! Cineva de la marketing o să primească o mustrare!
    ”O lume perfectă: o lume fără sărăcie, cu acces la servicii de sănătate, educație, apa curată, instituții eficiente, comunități durabile”. ce minunat sună. Dar ce legătură are cu emag? Un colos în devenire, care asemeni amazon pârjolește totul în jur. Știți cum e, la umbra copacilor mari nu mai crește nimic.
    Nici n-ai zice că este un concern care pentru eficientizarea profitului calcă pe cadavre. Parcă e compania Maicii Tereza.
    Cam ca Coca Cola care vinde un gunoi, care îți distruge dantura și sănătatea dar se asociază în reclame cu valorile familiale, prietenia, altruismul și Moș Crăciun! Cam tot la fel de grijuliu față de mediu este și emag. Indiferent câți bani donează organizatiilor de mediu, care și ele. luptă pentru un mediu curat, dar n-au nici o problemă să ia bani cu două mâini de la mari poluatori. Să nu producă combustibili fosili! În rest banii tuturor sunt buni.
    Totuși n-am văzut nimic despre cum se implică emag în salvarea pădurilor și a urșilor! Sau poate asta e surpriza viitoarei campanii de promovare.
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult