Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Roxana a mâncat piure cu carne. Şi acum ce facem? Patru sugestii

Copil trist

Foto: Guliver/Getty Images

Pro TV a încălcat grav etica profesională şi ne-a arătat-o pe Roxana, în toată vulnerabilitatea ei de copil sărac, spunând că îi e foame la şcoală, unde alţi copii au pacheţel în timp ce ei i se face rău de pofta de a mânca un biscuite şi o porţie de piure cu carne. Chipul ei chinuit de această mărturisire a apărut nu doar la televizor, ci şi pe milioane de ecrane de telefon, pe tablete şi pe computere. A văzut-o o ţară întreagă şi mulţi dintre noi, mai ales mămici cu fetiţe de vârsta ei, am plâns, lăsându-ne atinşi de o grozăvie aşa de mare: grozăvia faptului că în România centenară a anului 2018, mai sunt încă Roxănici care vor să se facă doctoriţe, dar care până ca una alta nu au destulă mâncare pe masă. Din “banalul” motiv că tăticul ei s-a îmbolnăvit, iar sistemul nostru medical nu s-a sinchisit de faptul că lipsa sa de acţiune va lăsa câţiva copii cu burţile lipite de spinare. 

A trebuit să vină un astfel de caz peste noi ca să ne dăm seama ce înseamnă această cifră. Ochii Roxanei ne obsedează pe toţi şi acum există un chip pentru toţi acei copii care nu au destulă mâncare la şcoală sau seara la culcare.

Gestul Pro TV a stârnit dezgustul şi furia unora dintre noi. O minoritate de altfel. De ce nu au blurat chipul copilului, aşa cum se face de obicei, atunci când apar copii la televizor în ipostaze ‘delicate’? De ce nu au respectat demnitatea unui copil care da, e flămând, dar care de acum va purta veşnic această etichetă între ceilalţi copii care cel mai probabil vor râde de ea? Cum ar fi dacă propriul vostru copil ar apărea la televizor în cel mai vulnerabil moment al vieţii sale, mărturisind cu lacrimi în ochi, cea mai mare neputinţă a sa şi de fapt, a voastră, ca părinţi, care nu îi pot asigura ceva ce e extrem de important pentru el? V-ar conveni? Este ăsta în continuare jurnalism sau este mai degrabă senzaţionalism cu alte scopuri ce nu au nici o legătură cu foamea Roxanei?

Pe de altă parte, etică sau nu, emisiunea aceasta ne-a zguduit din ţâţâni pe noi toţi, ca naţiune. Mai prin vară, World Vision România publica un raport care arăta că nu mai puţin de unul din 11 copii din România merge la culcare flămând. Un raport pe care organizaţia îl publică o dată la doi ani şi care de fiecare dată (!) conţine această cifră referitoare la copiii care nu au mâncare destulă pe masă. A venit ceva presă la eveniment şi s-au dat câteva scurte inserţii pe posturi. Dar a trebuit să vină un astfel de caz peste noi ca să ne dăm seama ce înseamnă această cifră. Ochii Roxanei ne obsedează pe toţi şi acum există un chip pentru toţi acei copii care nu au destulă mâncare la şcoală sau seara la culcare. Dacă raportul mai sus amintit era o informaţie seacă, cazul Roxana a fost o emoţie fierbinte, care ne-a scos din amorţeală.

În 24 de ore lumea s-a mobilizat şi Roxana a fost filmată şi fotografiată în timp ce mânca piure cu carne alături de fraţii ei, în timp ce se juca cu noile sale jucării, în timp ce ţinea în mâini schiţa casei pe care Casa Share i-o va reconstrui până la Crăciun. Oamenii au pus mână de la mână şi SMS de la SMS, pentru a aduna bani, alimente, jucării, rechizite şi ce-o mai fi fost, ca să ne asigurăm cu toţii că putem să vedem o Roxană fericită. Să ne ispăşim colectiv vina de a nu fi fost capabili să o ferim de grozăvia foamei şi a nevoii, pe ea, fetiţa care vrea să se facă doctoriţă în ţara din care toţi doctorii fug. Am simţit că era ceva important acolo, nu numai pentru supravieţuirea ei, dar şi a noastră şi ne-am dorit o înnobilare colectivă prin intermediul inocenţei ei. Am fost eroi şi ca eroii am reuşit în întreprinderea noastră în cel mai scurt timp şi cu maximă eficienţă. Putem să fim mândri de noi şi să dormim cu certitudinea că ne-am făcut datoria. 

Şi acum? Acum ce facem? În Vaslui şi în toată ţara există mii de Roxănici şi Roxănei. A stârnit mai puţină vâlvă (dar tot a fost ceva) cazul a trei fraţi care au ajuns la spital în comă alcoolică pentru că rupţi de foame au mâncat singurul lucru comestibil pe care l-au găsit în casă: vişine în alcool. Ştiu că poate nu o să mai fiu simpatică după ce spun asta, dar din păcate cazul Roxanei nici nu e cel mai grav din câte pot să fie. Cel puţin ea are ambii părinţi alături, în timp ce sute de mii de copii au părinţii plecaţi şi rabdă foame cu gândul la străinătatea care le-a luat părinţii. Cel puţin ea merge la şcoală, în timp ce zeci de mii de copii, fac foamea ascunşi acasă, pentru că părinţii lor nu numai că nu au pacheţel pentru ei, dar nu au nici hăinuţe, nici cizmuliţe (mai ales iarna) şi nici timp să îi pregătească şi să îi susţină pentru şcoală. Cel puţin ea se joacă pe lângă casă, în timp ce mii de copii din România sunt închiriaţi (da, aţi citit bine!) ca să muncească la vecini mai bogaţi sau chiar sunt trimişi departe de casă pentru a munci în condiţii asemănătoare sclaviei. 

Cu toţi aceştia, care nu au chipuri la Pro TV, dar sunt teribil de reali, ce facem? Ar fi păcat să nu facem nimic, pentru că având succes în cazul Roxana, am văzut că se poate. Că acţionând împreună putem să scotem un copil de la ananghie. Avem know-how de acum, experienţă directă, pe care ar fi păcat să nu o capitalizăm într-o mişcare la nivel naţional, pentru ca de acest centenar măcar atâta să facem: să ne asigurăm că toţi copiii au destulă mâncare. Piramida lui Maslow, nivelul 1, cel mai de jos. Acolo suntem acum. Dar cu ajutorul tuturor, în câţiva ani, poate am reuşi să ajungem la nivelul 2. Sau poate chiar trei. Pas cu pas, ca în jocurile astea pe calculator. Ce este clar este că ne putem baza pe ‘autorităţi’ ca să facă asta. Trebuie să facem noi. Da, cu ajutorul lor pe alocuri, a celor care înţeleg că e important. Dar e clar că întrebându-ne retoric şi înfierând pe facebook: ‘Dar statul ce face?’ nu o să ajungem veci nicăieri.

Acum câţiva ani am cunoscut la metrou o fetiţă-mămică, aşa de delicată şi de fragilă că mi-a rupt inima. Am devenit prietene şi împreună am construit o căsuţă pentru ea şi cei doi copii ai ei. In momentele cele mai grele am întrebat şi eu: ‘Dar unde dracu’ e statul?’. L-am căutat prin adrese oficiale, inclusiv către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, care a găsit de cuviinţă să mă informeze de la biroul din Bucureşti că totul e bine şi că am eu informaţii greşite de la faţa locului.

Aşa că din partea mea, iată patru sugestii, dacă vreţi să fiţi parte a celui mai glorios centenar posibil:

  • Dacă puteţi, donaţi pentru Casa Share, care va re-construi căsuţa Roxanei şi care după ce va fi terminat, va construi multe alte căsuţe. Au construit deja vreo 20 de căsuţe, aşa că putem avea încredere în ei că o să facă ce promit. Vine iarna şi frigu-i tare rău când eşti bebeluş sau copil cu imunitatea la pământ, datorită nevoilor permanente.
  • Dacă vreţi să ajutaţi şi alţi copii dintre cei care nu mănâncă niciodată piure cu carne şi merg la culcare flămânzi, donaţi pentru organizaţii care hrănesc copiii. Nu o să vă ascund că în topul preferinţelor mele este programul Pâine şi Mâine, care nu doar că oferă o masă caldă copiilor la şcoală, dar îi şi ajută la teme pe cei care au nevoie, astfel încât să îndepărteze de ei şi de noi spectrul teribil al abandonului şcolar.
  • Dacă cunoaşteţi un copil sărac sau o familie cu copii săraci, faceţi ce puteţi să ajutaţi-i. Nu reţineţi ajutorul vostru pentru că tatăl lor e beţiv sau leneş, iar mama cam… cum o fi. Tocmai de aceea acei copii au nevoie de ajutor. Dacă nu vreţi să daţi bani care să alimenteze lenea şi alcoolismul, fiţi creativi: cumpăraţi rechizite şi hăinuţe pentru copii, mergeţi la şcoală şi vorbiţi cu învăţătoarea / diriginta copiilor pentru ca aceasta să ştie că nu îi poate marginaliza, invitaţi-i să se joace cu copiii voştri, plătiţi-le un curs de fotbal sau ce-o fi, cum faceţi pentru copiii voştri. Integraţi-i în societatea ‘noastră’, pentru că ei ai noştri sunt.
  • Suntem tare mândri de IT-ul românesc. Oare se găseşte o firmă de IT sau un grup de firme de IT care să facă un ‘serious game’ care să ne ajute să rezolvăm problema asta naţională, în timpul activităţii preferate a milioane de români: jocurile pe calculator? Industria IT din lumea largă a creat deja nişte ‘jocuri serioase’ fabuloase: sprijin pentru refugiaţii din Darfur, protecţia în caz de dezastre naturale, etc. Mereu am simţit că România ar trebui să vină din urmă pe tema asta şi tare mi-ar plăcea să fiu parte dintr-un astfel de proiect.

Copiii sunt viitorul nostru, nu-i aşa? De 1 iunie, aşa spun toţi politicienii în pană de idei. Hai să le arătăm că acesta nu e un slogan. Hai să ajutăm toate Roxănicile şi toţi Roxăneii.  

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dvs afirmati;"Pro TV a încălcat grav etica profesională şi ne-a arătat-o pe Roxana, în toată vulnerabilitatea ei de copil sărac, spunând că îi e foame la şcoală".De acord,dar daca Pro TV nu transmitea acest reportaj- precizez ca nu este singular ,au mai fost ajutati si alti copii in situatii asemanatoare,deci eu zic ca nu putem sa-i acuzam de audienta cu orice pret ,credeti ca Roxana ar mai fi avut posibilitatea ca acum sa se bucure ca in curtea ei va fi construita o casa in care sa locuiasca in conditii decente impreuna cu fratii ei. Am vazut astazi zambetul fetitei si bucuria cand arata pe teren care vor fi camerele in care vor dormi ea si fratii ei .Fara cuvinte
    • Like 0
  • Roxana noastră doar face remarcată existența altor încă zece din fiecare sută de copii infometați, devine un John Doe dar dincoace de ocean și dincolo de munți. Remarc si eu, altfel un mare fan ProTV, că imaginea acestui copil a fost in accepțiunea de demnitate, molestată de-a dreptul și nu doar de neacoperirea feței sale prin efecte de blur în studio ci și acolo, la fața locului de un reporter care a vrut să stoarcă tot ce se putea din aceasta imagine și dramatizarea (de parcă mai era cazul) prin întrebări atât de vizibil deranjante chiar pentru Roxana. Însă trebuie să accept și să înghit pentru că bucuria că fata a mâncat alături de frații ei m-a uns, mi-a smuls din nou câteva lacrimi de bucurie e drept, urmate imediat de cele legitimate de o tristețe generată de realitatea atât de apăsătoare că acest stat cheltuie mai mult pe câinii maidanezi decât pe oamenii dar mai ales copiii ce nu au ce pune în gură. Și mi-am adus astfel, din nou, aminte de faptul că reprezentantul Primăriei Helsinki pe probleme de învățământ spunea anul acesta la "Dare to Learn" că ei au înțeles că nu poți avea asteptări ca un copil să invețe, să bage ceva în cap dacă el nu are ce băga in gură. Și din 1942 (!!!) în fiecare zi la ora 12 în parcul din Helsinki se servește o supă caldă oricărui copil ce nu are de unde să o primească altfel.
    Noi oamenii, individual sau în comunități constituite ad-hoc în jurul unui caz poate mai reușim fie strict pe caz sau chiar extins să îndulcim o situație dar trebuie ca noi, oamenii, apartenenți la un popor, desfășurându-ne viața sub auspicii reglementate/dictate de stat să judecăm bine cînd avem ocazia să votăm și să fim consecvenți în repunerea valorilor și priorităților într-un sistem real, fundamentat nebulversat sau adaptat de parveniți a căror singură caracteristică e demagogia. Vă țin și Dumneavoastră și oricărui asemenea binefăcător, pumnii și sper să aveți puterea și resursele necesare de câte ori găsiți asemenea cazuri și vă mulțumesc. Chapeaux!
    • Like 0
  • Situatiile astea sunt nenumarate, ascunse pe cine stie unde ...
    Exact: cine stie pe unde ?
    Pai eu zic ca comunitatea locala in primul rand trebuie sa stie !
    E datoria ei.
    Si a parohiei locale. Sa ajute si sa sensibilizeze comunitatea locala si sa o trezeasca ... daca e cazul. Sa popularizeze cazurile sociale deosebite.
    Nu cred ca comunitatea ar fi insensibila. Doar ca nu stie. Iar cand nu stii nu iti pasa.
    Iar scoala ar trebui sa semnaleze si ea astfel de cazuri. Ce a facut invatatoarea fetitei de exemplu ? Dar vecinii ? Dar preotul parohiei ? Eu as face un reportaj despre asta !!! ca dupa ce e vazut, sa le fie rusine si la alti vecini, etc pentru neimplicare.
    Nu ma intereseaza institutiile statului. Nu ma intereseaza "unde e statul?".
    Avem solutii mult mai aproape, ale noastre. Atata timp cat aruncam mancare cu nemiluita, solutia (si responsabilitatea) e si la noi.

    Apoi: e ciudat ca se poate ajunge la umanism doar daca cazurile se propaga prin packete IP imprastiate random peste tot si nu se poate ajunge simplu si usor direct la tinta - pe drumul cel mai scurt. Asta e drama timpului nostru. Decuplati. Deconectati. Rupti unul de altul. Dar ... cu conexiune 4G. Si chinuindu-ne sa ne reconectam. De aia - cum spunea cineva mai jos - "am donat dar nu ma simt mai bine", Trebuie probabil sa te simti mai conectat - ai abia atunci te simti mai bine. (Nici eu nu ma mai simt prea bine daca donez. E fain la inceput, dar apoi parca te apuca dezamagirea)
    • Like 0
  • satanae check icon
    Am donat, dar asta nu ma face sa ma simt mai bine. Asta pentru ca, orice ai face, nu poti acoperi nevoile a mai mult de o persoana sau, hai sa zicem, citeva. Autoarea spune ca, daca ne mobilizam si donam, organizam ONG-uri, ne implicam, asta va schimba lucrurile. Nu e adevarat. Ce pot face toate ONG-urile la un loc este doar o picatura intr-un ocean. Organizatiile nonguvernamentale nu au fondurile, personalul si cuprinderea birocratiei statului. Chiar in situatia neverosimila in care ar dispune de suficiente fonduri incit sa ajunga tuturor copiilor in nevoie din Romania, nu ar putea sa-i ajute. Pentru ca nu o sa poata ajunge la ei. Sigur, asta nu este un argument sa nu facem nimic, dar orice am face, la modul asta, nu este suficient, nici pe departe. Pentru a ne face o imagine asupra dimensiunilor problemei, trebuie sa ne gindim la citeva statistici. Una este cea citata de autoare, cu 1 din 11 copii din Romania care se culca flaminzi. Alta este cea care ne spune ca, din totalul celor angajati cu carte de munca, aproape jumatate lucreaza pe salariul minim pe economie. Adica 1162 lei, pentru cine nu stie. Si media este saltata mult de Bucuresti si citeva judete, ca altfel cei cu minimul sint majoritari in aproape 30 de judete. Oamenii astia au familie, au copii, prin ce miracole financiare, de fiecare luna, isi hranesc, imbraca si trimit copiii la scoala? Isi pune cineva problema asta? Si sa mai spunem ca mai sint o gramada - nu se stie precis citi, astia scapa din statistici - fara loc de munca sau care lucreaza part-time, zileri etc., care traiesc din ajutoare sociale, pensii de invaliditate, alocatii samd. Din nou, copiii acestor oameni cum traiesc, cum invata? De fapt, nu trebuie sa ne intrebam, se vede bine cum, viseaza la un piure cu carne. Si cind se vor face mari, ghici ce? Vor fi si mai saraci si mai putin educati decit parintii lor si, in cazul cel mai bun, vor cistiga si ei salariul minim pe economie. Atita numai ca, atunci cind vor fi ei mari, nu vor mai reprezenta jumatate din cei angajati cu contract, ci trei sferturi sau 90%.
    Nu spun ca ne periclitam viitorul patriei noastre, pentru ca asta va arata asa cum meritam cu totii. Spun numai ca e pacat de copiii astia, ca ei n-au apucat inca sa faca timpeniile noastre. Putem sa ajutam prin donatii catre ONG-uri - si ar trebui sa o facem obligatoriu, daca putem si avem un dram de obraz - dar problema nu se rezolva asa. Statul nu actioneaza pentru ca noua nu ne pasa, de-aia! Citeva donatii nu compenseaza indiferenta majoritatii populatiei, care nu ca nu doneaza - majoritatea nici n-are de unde - dar nu este preocupata deloc de problema saraciei altora. Fiecare pe cont propriu, si cine poate, sa ia mai mult. De-aia este si statul asa cum este, si conducatorii lui, tot asa, pentru ca reflecta perfect sufletelul meschin al natiei noastre. Daca ne-ar pasa, am sti sa punem presiune asupra imbecililor, pe care-i alegem la fiecare citiva ani, ca sa schimbe ceva, asta inainte ca aparatul de stat sa se prabuseasca de tot, sub povara propriei prostii.
    • Like 2
  • Casa Share ii face ei si familiei o casa! Va rog sa ii cautati pe facebook! E un proiect incredibil de frumos in zona Iasului/Moldovei. Merita toata sustinerea!
    • Like 1
  • Sunt multe actiuni din astea, care sprijina copiii care nici macar nu au vazut vreodata carne cu piure. Ar fi extraordinar sa fie adunate toate la un loc, un fel de harta, unde oamenii binevoitori sau cu surplus sa poata gasi, imediat, unde sa ajute, in zona lor.
    De departe cel mai negru loc unde donez este https://www.facebook.com/DragosteinActiune/ - tot prin judetul vaslui. Sa va dati seama cat de rau e, protectia copilului a decis sa ia 4 frati pt ca erau mai in nesiguranta cu mama lor.
    Sunt peste tot in romania copii ce nu au cu se incalta sa mearga la scoala. Ca de mers, multi merg cu stomacul gol. Daca nu vreti sa dati ca au tatal betiv sau mama drogata sau ca sunt tigani, ganditi-va sa donati din milostivenia crestineasca de care da dovada un popor crestin si traditionalist. Si daca nici aici nu sunteti, ramane un motiv rational: daca nu ii ajutama cum pe copiii astia sa continue scoala, peste 5 ani ne dau in cap sa fure o bucata de paine.
    • Like 2
  • Sunt multe lucruri care imi plac la articolul asta, inclusiv faptul ca este recitit si corectat ("mândrii", pentru cine a sesizat).
    Problema deontologiei televiziunilor este importanta. Cateodata, ma intreb daca jurnalistii mai sunt constienti de cadavrele pe care calca in goana dupa audienta.
    Dar, cred ca discutia trebuie scoasa din emotional ("daca ar fi copiii tai?"), pentru ca cel mai probabil, urmatoarea replica o sa fie un ad hominem, si atunci nu invatam nimic.
    • Like 1
  • Investiti in educatie, daca tot vreti sa faceti ceva. Sa donezi pentru a mitiga un efect, e egal cu zero, si e o munca titanica care niciodata nu se opreste. In fiecare secunda intr-un alt colt de tara va fi un nou caz. (nu sunt hater, personal donez la satele copiilor de vreo 2 ani, luna de luna).

    E ca si cum ai adopta un singur animal de companie gasit pe strada, cand sunt 20 la un loc. Haideti sa facem scoli private care sa nu coste 3000 de euro pe luna, fix pentru copiii astia. Astfel vor avea sansa sa se dezvolte ca oameni, si nu vor ajunge ca parintii lor.

    Haideti sa facem ceva cu parintii care isi lasa copiii de izbeliste ca sa plece in alta parte, asta e un fapt de inconstienta crasa, mai bine muncesti pe 1500 de lei in Romania si ii dai o educatie atunci cand are nevoie mai mult de ea (13-14-15-16 ani) decat sa ii dai 500 de euro pe luna si sa ajunga un golan. Altfel, haideti sa folosim mai mult prezervativele, copiii n-au nicio vina.

    Haideti sa facem ceva cu violenta domestica, unde copiii vad chestii "normale" pt ei, in viitor isi vor batea si ei prietenele si sotiile.

    Toate astea de mai sus, dupa ce scapam de analfabetii de la guvernare. Eu unul as fi acum chiar scandalizat daca o firma la care as vrea sa aplic mi-ar cere cazier sau studii superioare, pentru ca le-as da exemplu primii 3 oameni din stat care sunt puscariasi si/sau hoti intelectuali (exceptandu-l pe Iohannis)
    • Like 2
    • @ Radu Andrei Malica
      toate cele de mai sus IN TIMP ce scapam de analfabetii de la guvernare. Da, putem face in paralel schimbari si in jos si in sus.
      P.S. la munca mi-au cerut cazier.
      • Like 2
  • Am plans si acum citind acest articol!Doamne unde a ajuns tara noastra!Cate cazuri sunt si cate or mai fi,nu cred ca vom st niciodata,pentru ca nu intereseaza pe nimeni,pornind de la autoritatile locale,judetene etc.Ajutand un copil si pe fratii,respectiv familia ei nu se rezolva nimic in tara noastra.Daca nu ne mobilizam mai multi,mai puternici mai hotarati in ceea ce vrem si trebuie sa facem ne vom adanci tot mai mult in prapastia mizeriei.Schimbarea trebuie sa vina din noi!
    • Like 0
  • mike mike check icon
    "...vişine în alcool..."--- bautura temelie si mancarea fudulie la unii romani. Sansa Romaniei la fericire s-a naruit incepand de la votul din 2016. Totul porneste de la lupta impotriva coruptiei. Fara justitie independenta si da, fara protocoalele SRI care sa-i intercepteze pe marii corupti si sa-i arunce in parnaie, nu vom putea avea niciodata copii fericiti.
    • Like 1
    • @ mike
      Victor66 check icon
      SRI-ul se ocupa cu sprijinul marilor corupti si cu tradarea de tara.
      • Like 1


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult