Mai departe, tot mai obosiți, tot pe fugă, în alt sat în care n-a ajuns încă civilizația ci doar “ambasadorii ei”: impozitele, televiziunea și telefoanele mobile.

Finlanda a pus în aplicare acest sistem de subvenționare în varianta de experiment. (Foto: Guliver Getty Images)

Din ce putem citi zilnic, mulți oameni par infinit mai preocupați de ce se predă într-o universitate americană sau de un articol publicat într-un ziar oarecare decât de actualitatea arzătoare a societății noastre și a meseriei acestor oameni. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

O elevă din comuna Șuletea, județul Vaslui, i-a trimis primarului localității o scrisoare în care îl roagă să îi dea un smartphone vechi, pentru a putea să ia parte la lecțiile online, sau să îi cumpere un telefon nou pe care fetița promite să îl plătească lunar, din alocație.

Cum arată însă calculele bugetului unei familii similare de la țară: doi părinți care nu au lucrat niciodată cu contract și care acum, din cauza restricțiilor, nu mai au nicio activitate. Munceau cu ziua și nimeni nu îi mai caută azi. Nu au nici ajutor social, ci doar alocațiile a doi copii, deci un venit de 300 de lei pe lună.( Foto World Vision Romania)

Pentru cei mai vulnerabili dintre copii, aceste schimbări înseamnă riscuri și mai mari de îmbolnăvire, sărăcie și excluziune socială. În special, pandemia crește probabilitatea separării de familie, a lipsei accesului la servicii medicale, a violenței, abuzului și neglijenței. (Foto: UNICEF/ Anamaria Dinulescu)

Cele mai multe drame ale copiilor din țara noastră pornesc din sărăcie, iar acest lucru e cu atât mai evident acum, în mijlocul crizei prin care trecem. Mii de familii sunt pe cale să se destrame, iar viețile copiilor înseamnă lipsuri, boli și nesiguranță. Odată cu această pandemie, avem cu atât mai mulți copii și părinți care trăiesc în condiții cumplite. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Mă gândesc la acei copii săraci care, venind la şcoală primeau un corn şi un pic de lapte. Da, acel corn pe care alţii îl aruncau sau îl dădeau la porci. Dar care pentru ei reprezenta o mană cerească. Mă gândesc la acei copii cu dinţi cariaţi care plângeau şi înainte de durere, dar care acum vor

O poveste despre fragilitate. Foto: Guliver/Getty Images

În aceste condiții, o întrebare ar putea fi pusă. Oamenilor chiar nu le pasă de creșterea inegalității atunci când votează sau atenția le este dirijată către alte subiecte mai puțin riscante pentru elitele care conduc? (Foto: Guliver/Getty Images)

Pe lângă o România pro și alta anti-europeană mai există și o alta: o Românie buimacă, lipsită de informații elementare despre țara și lumea în care trăim, este de părere jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Am văzut aseară texte indignate. „Ne doare mai mult Notre Dame decât copilul care a murit în fosa septică” – am văzut pe multe pagini acest mesaj. Îndreptățit într-un fel. Cultural, simbolistic, mediatic, incendiul catedralei de la Paris este un șoc. (Foto: Guliver/Getty Images)

Școala la care Ion mergea zi de zi a intrat pe lista rușinii. E o școală într-un sat în care asfaltul nu a ajuns. Doar satul comună ce are de vreo 3-4 ani asfalt pe strada principală. E sărăcie multă în comunitatea unde e școala. Mulți dintre părinții copiilor sunt plecați la muncă în Austria, Italia sau Spania. Acasă rămân bătrânii care iau loc de mamă și tată.

Uitându-mă în urmă pot spune că am fost un om norocos. Am avut alături de mine modele care să-mi direcționeze pașii spre educație, care să facă eforturi susținute și să ne asigure condiții decente pentru a putea învăța. Sunt conștient totodată că foarte puțini dintre copiii României care trăiesc la limita sărăciei sau în sărăcie au parte de asemenea adulți în viețile lor.

Pe lângă el trece o doamnă în formă, la vreo 50 de ani, cu căştile în urechi. Se uită la el cam speriată, scoate o cască din ureche, scoate telefonul. Ajung şi eu în dreptul lui. Ea se întreabă cu voce tare dacă oare să sune undeva sau nu. Am zis că sun eu acum la 112. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Şi acum? Acum ce facem? În Vaslui şi în toată ţara există mii de Roxănici şi Roxănei. A stârnit mai puţină vâlvă (dar tot a fost ceva) cazul a trei fraţi care au ajuns la spital în comă alcoolică pentru că rupţi de foame au mâncat singurul lucru comestibil pe care l-au găsit în casă: vişine în alcool. (Foto: Guliver/Getty Images)

În timp ce PSD se luptă să modifice legile Justiției, tot PSD, alături de toate celelalte partide parlamentare, sapă temeinic fundamentele justiției sociale, atâta cât a mai rămas ea în România.

O posibilă soluție constă în administrarea privată a acestor școli publice defavorizate - școlile să fie administrate de antreprenori sau organizații caritabile, însă să rămână proprietatea statului.

Iubesc oamenii simpli. Pe acei oameni care, din diverse motive, nu au avut acces la educație înaltă, dar care au acel bun simț care-i înalță la rang de înțelepți. Oamenii care spun lucruri despre viață fără să-și înceapă zicerea cu „Am să-ți spun un singur lucru” și a căror zicere o închei tu cu: „Asta am vrut să spun și eu dar cuvintele erau la dumneata!” (Foto: Adel Al-Haddad/ Inquam Photos)

1 din 3 copii nu este bucuros să meargă la şcoală. În traducere liberă, o treime dintre copii se duc la şcoală fără nici un drag, fără chef, poate chiar cu frică şi silă. Şi foarte obosiți pentru că 1 din 5 copii munceşte aşa de mult în gospodărie încât numai de şcoală nu mai prea are chef

Agenţii economici, ai căror copii merg la şcoala privată sau semi-privată, nu au înţeles încă dimensiunea dezastrului care îi va afecta în curând şi ale cărui semne se văd deja în lipsa forţei de muncă. Nu fac legătura între refuzul statului de a mai oferi educaţie tuturor copiilor şi problemele lor de personal, într-o ţară în care rata şomajului în rândul tinerilor a atins cota 22% iar 54% dintre oamenii din mediul rural nu au un loc de muncă.

În multe supermarketuri din Europa casierele deja au dispărut. Îți scanezi sigur produsele, ți le ambalezi singur, introduci singur cardul sau bancnota în fanta unui aparat și ai plătit. Nimeni nu te întreabă „Pungă doriți?” sau „Cu cardul?”. Un supraveghetor vine doar să îți valideze vârsta, dacă cumperi alcool, sau dacă dai semne că nu te descurci.

Aveam voie să cheltuiesc mai mult într-o zi, important era ca la finalul săptămânii să mă încadrez în limita a 54 de lei. Trebuia să-mi cumpăr totul, nu aveam voie cu nimic „de acasă”. Trebuie să recunosc că din toate experimentele pe care le-am făcut, acesta m-a provocat cel mai mult. (Foto: Guliver Getty Images)

Într-un sat din centrul ţării, un copil a fost abandonat de mama lui, în familia celui cu care ea avusese o relaţie. Copilul a mers la grădiniţă, iar acum merge la şcoală. Bătăile pe care le primeşte zilnic de la ceilalţi copii pentru că e ‘bitang’ şi de la familia în care a fost abandonat sunt cunoscute tuturor. Nimeni nu a sesizat abandonul sau abuzul asupra copilului, deşi conform legii instituţiile de învăţământ au obligaţia de a sesiza astfel de situaţii. (Foto: Guliver Getty Images)

Săracii ne provoacă milă, dar undeva în adâncul nostru adulții săraci par să-și merite soarta. Din locul unde suntem noi ar fi un exercițiu de empatie extremă să înțelegem cum au ajuns așa. Pentru că despre noi știm că muncim enorm, ne sacrificăm pentru copiii noștri, alegem să avem 1-2 copii astfel încât să le dăm o educație bună, atenție și iubire. Nu e nicio plăcere să muncim peste program și să plătim o viață credit la bancă. (Foto: Guliver Getty Images)

Aceea a fost ultima zi în care l-am văzut pe Radu la școală. Astăzi, în tren fiind, m-am decis să o sun pe mama lui. M-am prezentat, iar ea a zis imediat, ca o scuză imuabilă: „Aaa, domnișoara învățătoare… Eu sunt internată în spital de o lună”. I-am zis „Sper că sunteți bine. Voiam să vă întreb ce mai face Radu”, moment în care răspunsul ei m-a lăsat perplexă: „Nu mai știu nimic că eu sunt în spital”.

Ca PIB/cap de locuitor suntem mai aproape de țări ca Burundi decât de media Uniunii Europene. Un constat supărător. (Inquam Photos/ Octav Ganea)

De ce nu ne indignăm mai adesea, noi toţi, când vedem atâta nepăsare din partea celor pe care îi plătim ca să le pese? (Foto Guliver/Getty Images)

Ultima găselniță într-un stat puternic social (Italia) este legalizarea furtului de alimente de către cei săraci din magazine. (Foto: Guliver/Getty Images)

M-au convins cu toții să închid ochii, mai ales că nu e treaba mea asta, nu sunt eu organizator, sunt doar un profesor, angajat culmea, tot de ei. M-au asigurat că nu se va mai întâmpla. S-a mai întâmplat, de mai multe ori. (FOTO: Guliver Getty Images)

România a trăit, la un moment dat al istoriei ei, experiența unui model care a propulsat-o între primele 11 țări din Europa ca pondere în PIB-ul mondial. (Foto Guliver/Getty Images)

Cristian Ghinea, interviu pentru Republica, partea a doua: „Un om dintr-o comună din Brașov mi-a făcut următorul calcul: cu cât plătea pe navetă, cu cât dădea pe pachet, nu rămânea cu mare lucru față de ajutorul social. Plus că, dacă stătea acasă, avea timp să lucreze pământul, să taie lemne la pădure, avea cal și ara cu calul la oameni din sat”. (Foto Facebook/ Dacian Cioloș)

Disparitățile dintre venituri sunt mai deranjante de multe ori decât lipsurile personale. Așadar, oricât ar părea de ciudat în era globalizării, sărăcia este un concept relativ și cu localizare geografică strictă. (Foto Guliver Getty Images)