Să nu ucizi o salcie plângătoare sau cum procedezi când copacul tău „face umbră și mizerie” în grădina vecinei

Foto: Guliver Getty Images

Zi e vară, 19 grade Celsius, pe uscat. Ieri a fost toamnă, alaltăieri primăvară. Zilele îşi predau ştafeta, în Regatul Unit, ca într-o împletitură de alba-neagra, toamnă - pentru ploaie continuă, primăvară - pentru averse. Vremea a îmbătrânit şi ea, mai scapă câte un ochi şi atunci pică vara, o zi veselă, ca de iarmaroc. Tot ceea ce e peste 17 grade Cesius şi face un pic de loc şi soarelui e considerat sezon estival. În rest, un ecou de romanţă pe strune de chitară, pentru care am să fur, doar titlul, primăvăraticului Mircea Vintilă - Noros cecer.

Sărbătoream cu o linişte sufletească, când mi-a bătut la uşă poştaşul. Zâmbetul s-a relăţit pe faţă, când din umbra lui s-a desprins vecina mea. Supărată. Salcia oablă şi verticală, neplânsă, prinsă între gospodăriile noastre, scuipă pe jos. Gardul a închis-o în curtea mea, deşi îşi trăieşte viaţa la limită. Culmea, face mizerie doar pe locul de parcare al vecinei, amenajat în curte! Vecina mi-a cerut, nici mai mult, nici mai puţin, să tai crengile care îi fac umbră! Am promis să mă consult cu grădinarul. Grădinar care a fost scos afară din casă, de sărăcie, şi trăieşte la cort, pe undeva pe la marginea unui cimitir. Nu are telefon mobil, vine doar când îi e foame. 

Am urcat la etaj, să-mi fac o imagine de ansamblu. Pe partea vecinilor se lăfăie aproape jumătate de copac şi chiar dacă aş mutila arătarea, tot nu aş rezolva problema. După modelul unei tărăşenii mai vechi, mulţi l-au dat în judecată pe Dumnezeu, eu ar trebui să mă lupt cu avocaţii vântului, care îi depune toţi mâţişorii, la picioare, vecinei, aşa precum trece şi fumul de ţigară pe sub nasul nefumătorilor. Vecinii mei sunt oameni educaţi, trecuţi prin şcoli superioare, scăpaţi de sub dictatura unei ţări africane. Vin după un şir de alţi vecini, ajutaţi să guste din libertate de eforturile unei biserici creştine. Unii au cerut ca florile crescute, ca năucele, prin curte să fie tăiate, pentru a nu li se pretinde o întreţinere de tip grădină. Probabil sunt sătui de câtă natură au inspirat acasă ...

Acum doi ani, nişte trecători mi-au cerut să tai tufa de trandafiri de dulceaţă de la stradă. Trecători născuţi şi crescuţi în Regatul cu grădini impecabile. Făceau naveta pe trotuarul din faţa casei şi îi deranjau albinele, venite să stea la coadă, pentru a-şi umple burdihanele cu nectar. Albinele sunt pe cale de dispariţie, aşa ne-au informat nişte cercetători plătiţi în lire sterline. E drept că au apărut nişte mutanţi, cu ac ultraveninos, care ne vânează, ca să răzbune specia.

Nu am talent la grădinărit, iar grădinarul face şi el ce poate, aşa că am hotărât să las spaţiu florilor sălbatice şi albinelor. Am cea mai însemnată recoltă de păpădii de pe strada noastră, înalte, cărnoase şi sănăstoase. Aoleu! Abia acum mi-am dat seama că în curând vor da în puf şi va trebui să instalez o plasă, până în al nouălea cer, între mine şi vecină, sau să sar gardul, cu aspirator cu tot.

Aceşti oameni buni şi frumoşi sunt dintre cei care înţeleg efectele încălzirii globale. Sunt dintre cei care dau 'like' şi 'share' tuturor postărilor ecologiste, care merg duminică de duminică la slujbă, preamărind Creaţia lui Dumnezeu. Unii dintre ei donează sume importante organizaţiilor de mediu, dau dreptate fanaticilor care dezgroapă morţi ca să oprească încercarea medicamentelor, care ne-ar putea vindeca de cancer, pe cobai.

Iau o mătură şi un făraş improvizat dintr-un carton şi mă duc să adun bucuria verii din primăvară.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp