Sari la continut

M-am angajat măcelăreasă în UK și am învățat prima lecție valoroasă legată de muncă: „Dacă tot stai 8-10 ore la serviciu, de ce ţi-ai bate joc de timpul tău stând degeaba?”

Măcelărie

Foto: Guliver Getty Images

Am emigrat, nu pentru că îmi doream o viaţă mai bună ci, prozaic, pentru că m-am măritat. Numai unul dinafara ţării a avut curajul să mă ceară. Am ajuns în Marea Britanie, ţara mea vitregă, într-o miercuri. Până sâmbătă a plouat continuu. Era octombrie, în plin sezon de inimă albastră. Cât alesul meu îşi vedea de serviciu, soacră-mea vedea de mine. 

Fusese profesoară de limba engleză şi matematică. Abia după ce a murit aveam să aflu că a predat şi teatru. Era convinsă că nu i-am luat copilul pentru bani şi că am de gând să-mi caut un job. Nu aveam să găsesc, răspundea tot ea.

Venisem doar cu 30-40 de cuvinte englezeşti în buzunar, ştiam ceva franceză şi germană, dar nu mă ajuta la nimic. Englezii asta vorbesc - engleza.

Soacră-mea - femeie cumsecade, mi-a făcut cadou 6 volume cu gramatica limbii. În jur de 7 kilograme, cu tot cu coperţile de carton. Dacă mă lăsa să stau acasă, azi n-ar fi fost tot în ţiplă. A început să-mi caute nişte oportunităţi de voluntariat, prin fundaţiile unor prietene. Aveam nevoie de referinţe, de o istorie.

Duminică, mă apucă pandaliile. De la ploaie, de la prea mult bine, nu ştiu. Soţul mă scoate la cumpărături, femeilor le face bine o tabletă de ciocolată, un tort, o sticlă de vin. La intrarea în supermarket ne împiedicăm de un grup de fete tinere, gureşe şi zâmbăreţe. Întreb dacă e vreo tombolă, poate câştig un Aston Martin. Soţul meu nou-nouţ râde. Fetele completează formulare de angajare, sunt probabil studente şi au nevoie de bani de buzunar dintr-un part-time.

„Avem un post... la măcelărie”

Dau din coate. Vreau şi eu. Completez formularul, cumpăr 6 cutii de îngheţată de ciocolată americană, cu de toate şi marţi primesc înştiinţare că miercuri sunt aşteptată la un interviu. Directoarea de personal mă place, nu ştiu multe cuvinte, dar le folosesc pe un ton glumeţ. Îmi spune că mă angajează oricum, dar are un post vacant, la măcelărie, pe care nu-l vrea nimeni. Muncă multă şi frig.

Englezii sunt subtili când vor să le iei job-urile, de-aia mofturile lor de la Brexit nu m-au convins. Succesul mă năuceşte, nu am timp să regret ca n-am apucat să văd frumuseţile noii patrii, după cum mi s-a promis, ca lună de miere. Pe soacră-mea am pus-o pe gânduri. La măcelărie încerc să intru în vorbă cu ceilalţi. Sunt apostrofată că la serviciu muncim, nu vorbim (unde auzisem eu ceva şi mai şi?), pentru asta aveam pauze de masă. Scade productivitatea muncii. În incintă se aude musca, chiar şi când îşi dă sfârşitul în capcanele electrice de pe pereţi. În pauză aflu că nu mă vor, vin din Est. Au mai avut o slovenă (răsuflu oarecum uşurată), dar nu se ţinea de treabă. Căuta un soţ bogat. Le spun că-s măritată. Femeile mă privesc cu dispreţ. Nu erau destule urâte pe-acolo, de ce a trebuit să aducă una din altă parte? Mi se dau cele mai sisifice munci şi cele mai imposibile ore. Ca să scape de mine. Habar nu aveau de ce e în stare o moldoveancă ce e călcată pe bătături!

Într-o seară, în timp ce terminam curăţenia, directorul general intră la măcelărie şi mă întreabă dacă e vreun măcelar pe tură. Eu sunt orice, numai măcelar calificat nu. Dă telefoane pe la toate magazinele surori din zonă, să împrumute unul. După vreo 8 telefoane îl bat pe umăr şi-l întreb despre ce e vorba. Un client, care îşi serba ziua discret, s-a trezit cu o grămadă de oaspeţi, în ultimul moment, şi are nevoie de carne, să îndoape grătarul. Pot foarte bine să-l ajut eu, în fond acasă asta fac la bucătărie.

Toată treaba a constat în tăierea unui muşchi de vită în felii de 2 cm şi recomandări pentru alte produse. Conform contractului puteam să refuz, nu eram plătită pentru aşa ceva, nu pentru că mi-aş fi tăiat degetele, deşi nu de proşti duce lipsă lumea, departamentul era dotat cu mănuşi din zale metalică, tocmai pentru cei cu calificarea subţire. Clientul a lăsat în contul măcelariei puţin peste 200 de lire.

Încep să am un program mai flexibil şi toată lumea mă ajută la curăţenie. Într-o sâmbătă dimineaţa, magazinul e sub asediu. E cea mai aglomerată zi a săptămânii şi e şi destul de aproape de Crăciun.

Cineva scapă pe jos o cutie de iaurt. Aranjam nişte tăviţe cu carne pe rafturi când îl văd pe directorul general, înarmat cu găleată şi mop, mătură şi făraş, apucându-se dezinvolt de treabă. Parcă nu se cădea, la cum era îmbrăcat. Mă ofer să-i iau locul. Îmi spune că el oricum nu se pricepe mai bine la ce facem noi, aşa că să-mi văd de treabă, magazinul are nevoie de mine. Curăţă după cum scrie la carte, cu semne de atenţionare a cumpărătorilor bine plasate, impecabil. Directoarea de personal îmi face cu ochiul, are mâinile pudrate cu făină, umple rafturile cu marfă. Când e aglomeraţie, toată lumea din birouri coboară să ajute în magazin. Muncă necalificată, pentru a lăsa profesioniştii să facă ce ştiu ei mai bine. Chiar şi contabilele.

„Dacă tot stai 8-10 ore la serviciu, de ce ţi-ai bate joc de timpul tău stând degeaba?"

Aceasta a fost prima mea lecţie majoră în hulitul Occident. Şi e legată de Muncă. Munca precum un prieten, şi nu ca duşman. „Dacă tot stai 8-10 ore la serviciu, de ce ţi-ai bate joc de timpul tău stând degeaba?", aşa mi-a spus măcelarul-şef.

Nu eram lăsaţi să lucrăm peste program, dar eram plătiţi mai bine dacă acceptam să lucrăm în weekend (trebuia să semnăm că suntem de acord!). Angajatorul ne încuraja să dăm maximum în orele stabilite.

Directorul englez a ridicat ştacheta foarte sus, dacă el putea face orice, atunci puteam şi noi. Şi în Marea Britanie diferenţa dintre salariul de director şi cel de simplu angajat e foarte mare, dar mi-a plăcut cum şi l-a justificat.

Şi România poate, dacă vrea.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
    • Mi s-a acrit de genul ăsta de mentalitate. Nu de curând, de vreo 10 ani, fix aceleaşi poveşti le aud de la compatrioţii plecaţi peste hotare. Zici că ajung pe Venus şi întâlnesc nişte civilizaţii extraterestre care n-au nici o treabă cu omul.

      Şi în România muncim. Nu stăm cu toţii la soare aşteptând să ne pice. Faptul că asta era atitudinea ta când erai în ţară denotă o latură personală a ta, nu a unei ţări. Că-ţi spune englezu' să nu freci menta... Ce te aşteptai, să-ţi spună să o freci? Şi românul îţi spune să te mişti mai cu talent dacă te vede că stai degeaba când ai o treabă de făcut.

      Şi în România eşti plătit dublu dacă munceşti în week-end. Că oi fi muncit tu la negru şi nu se respecta Codul Muncii, iar, e o chestie personală.

      Mai toţi care plecaţi din România ca să vă căsătoriţi, nu plecaţi pentru că sunteţi extraordinar de educaţi şi profesionişti şi nu mai aveţi ce face aici. Găsiţi suflet pereche cu bani care vă ia să vă întreţină şi aia e. Trăieşte singură din salariul tău de ajutor de măcelar în UK şi să vedem dacă îţi ajunge de mai mult parizer decât dacă ai fi în România.

      @Republica - Promovaţi oamenii care chiar se duc acolo să facă o profesie dacă vreţi, pe barba lor, nu toţi căpşunarii care şi-au găsit prost cu bani. Alea sunt succese. Aşa, poveşti cu Maria care a plecat de la coada vacii şi a descoperit Wi-Fi-ul în Marea Britanie sunt banale şi chiar absurde.
      • Like 1
      • @ SmurfK
        Asa este!
        • Like 0
    • Nu,multi nu-si bat joc de un job, nici macar in Romania! Eu , una, avand educatie comunista si muncind cu sarg de la 18 ani, am facut intotdeauna ceea ce mi-am asumat sa fac! Am facut si facultatea muncind, in acelasi timp, cu constiinciozitate, ulterior, dupa ce profesia mea nu mai avea cautare, am invatat si altele, am dat si cu mopul, am sters si praful, am si carat cutii cu marfa pretioasa...intr-o galerie cu obiecte de arta! Deci,daca vrei si nu ai incotro oricine poate face orice, nimic nu e mai penibil decat sa stai degeaba si sa astepti bani de la Dumnezeu, sau sa mori de plictiseala!!!! Repet, asta se intampla si-n Romania, cam la acelasi nivel cu ceea ce se intampla in alte tari europene!
      • Like 1
      • Nu-ti bate joc de timpul tau. Scrie. Scrii misto. Si cred ca scrisul e mai apreciat decat munca in macelarie.
        • Like 0
        • Povestea mea e foarte frumoasa si plina de realizari.Am plecat di Romania ,tara mea de foc si dor in 5 iulie 1999 ñu ca eran saraca dar nici bogata ,aveam strictul necesar pentru fetele melé ,dar am cautat o viata mai buna sa por sa mi ajut fata cea mica sa termine facultatea de drept la Spiru Haret ,deoarece cea nare terminase Aseul la Valahia TGV.si s o por ajutat pe cea mare care deja lucra ca economista la renel tgv ,cu chiria pana impreuna cu sotul ei care ñu muñeca la acea vreme decat pe hartie la firma de calculatoare a nasilor de cununie,sa si cumpere un apartament al lor sa aiva intimitatea lor de tineri casatoriti .Dar ñu am stiut ca ea i si va urna sotul in anglia unde aveau colegi plecati de mult din tara.Am plecat PE 5 iulie 1999 si nici acum ñu m am intors in tara am preferat sa stau aici unde spaniolii te trateaza ca parte DIN tara lor daca esti educar si te integrezi in tara de adoptie.Ñu am venit nici in concedii acasa prefer sa merg la fete in Irlanda sa mi petrec concediul cu ele si cu cei patru nepotei .Am ajuns in spania m a asteptat cuscra mea careia ii multumesc m a cazat in Cam.ei ce o acea inchiriat la un cuplu de romaní tineri si primitori .Mergeam cu ea la Biserica adventista si in 5 zile mi a gasit de munca multumita unei tinere deo frumusete rara si fizic si sufleteste ,in Benicasim de Castellón de la plana,la o fam de spanioli foarte instariti care locuiesc in Valencia si aveau in apartament imens de vacanta in Benicasim .Am inceput ca femeie de serviciu in casa desibin tara mea am fost o doamna am lucrat la cel mai mare magazin MONDIAL timp de 25 de ani ,dar asta ñu mba facut sa mi FIE rusine cu ce munceam atata timp cat eran bine platita si respectata .Eu cura tenía o terminam repede ca aveam in sangre rapiditatea din comert,si cu putinele cuvinte ce le intelegeam sau le pronuntam o intrebat PE bucatareasa cu ce o por ajuta,iar ea cu un suflet bun si multa vointa i mi arata obiecte din bucatarie si legume fructe carne si produse de curatat bucataria si mi spune fiecare cum se numesc in spaniola si incet incet am invatat strictu necesar.patronii erau oameni de afaceri aveau 4 fabrici de piele pe care le conduce a seniorul impreuna cu cei 3 fi si acea o fata profesora si cate 2 nepoti de la fiecare .Cand mancau in familia era mai ok dar cand aveau masa de pranz sau ciña cu oameni de afaceri trebuia sa demonsrezi ca vi dintr o tara latina cu multa educatie si inteligenta .Aveam uniforme de munca si alt schimb de servit masa ca si in nuvelele braziliene la care ,cred ca majoritatea femeilor romance se uitau .In timpul líber dupa masa de pranz i mi luam dictionarul si impreuna cu bucatareasa coboram DIN bloc si paseam director pe plaje si 3 ore ne relaxam si eu invatam limba spaniola,iar seara dupa ciña terminan de strans si ieseam pe faleza ascultam si vedeam cantareti faimosi dansam necrelaxam ptr.ziua urmatoare.Cand aveau invitati sau reuniuni de afaceri la masa de pranz sau ciña ,dupa ce terminar era un obicei se retrageau PE balcón care era imens de jur imprejurul blocului cu peste 10 masute si fotoli unde si serveau cafeaua .Atunci noi trebuia sa intrebam pe fiecare in parte cum o dor este,granizara ,normala cu zahar sau zaharina sa stiu ce indulcitor ii pui mai aproape si recipientele cu lapte .Eu care deabia aveam o luna de spania va da ti seama cam ,cum vorbeam piña intr o zi cand mi am pus ámbitia si am invatat corec cum sa ma adresez invitatilor ,:dumneavoastra cum doriti cafeaua granizara ,normal a,cu zahar sau zaharina la care patronii au ramas surprinsi si l aud pe senior zicand :mira la niña sabe ablar correctamente felicidades,adica uit o pe Nina stie sa vorbeasca corect .Eran tratate ca si parte din familie S a terminar sezonu si trebuia sa ma intorc la camera cuscrei melé ,dar intrebat timp EA mi a gasit ca si interna radica 24 DIN 24 stateam cu fatal unei spaniola si l ingrijeam ca era paralizar in carucior .Am ners m au vazut copii batranului mi au spus conditiile si salariu ,aveam o ora pe zi libera si dumineca de la 9 la 19 dar eu ñu prea ieseam dumineca decat o ora sa ma recreiez putin si reveneam in casa ca batranu se lipise de mine si se inerva devenea nelinistit asa am facut o intelegere la propunerea fetei batranului si imi mai platea peste cele 140 de mi de pesetas Cam 800 € acum inca 10 mi pesetas Cam 60 € acum .Am stat 10 luni cu batranelu si am reusit prin miscare ingrijire corespunzatoare si cariño cum spun ei sa se ridice DIN scaunu cu rotile si sa mearga singur de la carucior la canapea Cam 2 metri intrebat ele .A fost secretu nostri pana intr o dumineca ,cand am iesit acea ora afara si el ramanand cu ficasa ñu si a dat seama avand 92 de ani si s a ridicat din carucior si s a asezat pe canapea bibenteles carucioru avea frana pusa tot timpu cand era era asezat asa ñu exista riscul ca el sa se miste cand batranu se ridicat sau il ridicam eu .Cand am venit de afara ficasa mi a povestit surprinsa iar eu i am zis eu stiu de MULT dar era secretu nostru .Batranul era foarte educat i mi vorbea frumos si ma asculta ,dar cand au inceput sa viña mai multe romance in acel satuc numit BURRIANA DE CASTELLION DE LA PLANA ,ficasa a cunoscut o románica care sxa oferit sa munceasca in locu meu cu 100 de mi pesetas Cam 600€ PE luna si cum ficasa era f .calica si mancare i o rationaliza dar eu ii dadeam bine sa manance ca i dadeam DIN ce mi lasa ptr mine deoarece noaptea era foarte agitar pana mi am dat eu seama ca la corpu si inaltimea luí ii dadea f putin sa manance si atunci ii dadeam PE ascuns si batranelu meu dormea toata noaptea ,si asa am plecat eu dupa 10 luni ca mi a zis sa mi aleg ori aduce acea románica ori accept pe 100 de mi de pesetas si nu am acceptatmi am inchiriat un apartamebt vizavi ca aveam o prietena románica ce ingrijea de o batrana f bogata franceza casatorita cu spaniola si acea apart .de inchiriat erau f.ieftine la acea vreme.Cam 120 € la acea vreme ,si a venit si sotu mi am gasit cateva case si o fabrica de carne unde mergeam cu orele la curstenie ,pana mi am obtinut permisu de rezidenta si am inceput sa muncesc legal si cu contract .Acum sunt in auxilio adica in ajutorul inainte de pensionare si astept bine sanatoasa sa mi treaca cei2 ANI si jumatate CAT mai am sa ma pensiones si aici ,in tara m am pensionat datorita unei persoanele cu SUFLETU nare si care ñu a uitat ca am fost un om corect la locu de munca

          • Like 2
          • @ Nina Raiciu
            felicitari.
            • Like 0
          • @ Nina Raiciu
            Imi dau seama ca va corecteaza telefonul dar se intelege totul. Felicitari doamna draga pentru curaj si perseverenta. Totusi daca nu aoelati la adventisti cine stie prin ce ati mai fi trecut...Nu sunt insa de acord cu "ajutatul" copiilor maturi dusa la infinit... Toate cele bune
            • Like 0
        • Smecheria in UK, e că de muncă nu duci lipsă! Totul se invirte in ritm ametitor.
          Se construieşte, se dărâmă şi se renovează, se deschid şi se închid mii de afaceri lunar, se face curăţenie, se transportă, se păpă,, se bea, se vinde şi se cumpără într-un ritm naucitor astfel că, la fiecare o sută de proşti care muncesc, chiar şi un leneş ori un nepriceput îşi poate găsi un loc aceasta umbrelă. Asa ca cei se gindesc ca ar putea pacali sistemul ,se inseală.
          Uk are un sistem economic care se distinge prin proprietatea privată asupra factorilor de producţie, implicit şi prin urmărirea profitului, pe o piaţă competitivă. Asa ca nu poti sta degeaba la locul de munca ,trebuie sa generezi profit.
          Ceea ce nu stiu cei care pleaca din Romania la munca in vechiul Albion ,traditia este ca Într-un sistem capitalist ,venitul provine din cel putin două surse: profit şi salarii. În anumite contexte, venitul realizat de tine prin orele prestate la munca creeaza propriul salariu,fara asta poti doar sa -ti incepi propria afacere ,dar ....acolo ai nevoie de capital.
          Avind în vedere arhicunoscuta ospitalitate românească şi rapiditatea cu care englezul se aşează la distracţie, putem spune că sunt şanse mari să devenim chiar prieteni si sa lenevim cu totii ,....angajatii si angajatorii.

          • Like 1
          • daca stai 8-10 ore la serviciu nu stai degeaba...iei leafa pe orele alea indiferent ca stai sau ca muncesti ca prostu..asta doar daca nu esti platit per task/traiesti din bacshis
            • Like 1
            • Aşa suntem noi, românii! Cu nasul pe sus şi tare "demni". Suntem cei mai deştepţi şi mai corecţi.
              Oare de ce suntem cei mai săraci?
              • Like 5
              • Dorel
                Servilism. Acesta e cuvântul care mi-a revenit prima oară în gând, după ce am avut și eu o experiență scurtă în „hulitul” occident. Experiență scurtată benevol, după ce am refuzat o muncă pe care, dintre toți colegii din echipa multinațională - bulgari, polonezi, belgieni - cu amărăciune am constatat, doar compatrioții mei (ai noștri, stimați cititori) se ofereau să o facă.
                Dovadă de hărnicie? Aș! Darwin Awards îi premiază pe unii pe tăcute, peste ani și nu conține nicio urmă de haz. Deși ar fi părut o dovadă de slăbiciune din partea mea, fiindcă nu mă încumet să îndeplinesc o sarcină bărbătească, adevărul nespus prin viu grai era că mi-era milă de ei. Cred că degeaba le-aș fi spus de efectul de kick-back al tăietorului cu disc diamantat, care taie peretele de beton, elementele abrazive frecându-se de el cu 9 m/s, folosit impropriu fără o talpă de culisare, sau de cristalele de silicat care intră în plămâni și rămân acolo pe viață, pentru că nu se folosește tăiere cu vacuum sau prin lubrifiere cu apă.
                https://youtu.be/XZMzd7306Vs?t=315
                Am plecat de bună voie, după cinci zile de muncă efective, stăruindu-mi în minte în mod ironic ideea din prima frază cu care își începuse discursul doamna office manager la venirea mea în firmă: In our jobs, safety is first rule, and after become another tasks... sau cam așa ceva.
                Tot românașii noștri încercau să mă inițieze în conduita față de șefii din țara gazdă: „nu-i contrazice, nu stărui cu privirea să pară că-i sfidezi, chiar dacă ai un moment de respiro fă-te că lucrezi (sic!), ai grijă că sunt rasiști...etc etc” Nici vorbă de așa ceva! (Și dacă nici eu nu „citesc” oamenii, după 30 de ani de „expertiză” pe șantierele patriei...)
                Nu-i nicio rușine sau înjosire să muncești ceea ce alții refuză, cum a făcut autoarea articolului, dar cred că e degradant să nu ai o fărâmă de demnitate și respect pentru propria persoană. Căci atunci cuvântul de la început ar tinde spre sinonimul slugărnicie.
                P.S. 1) La două zile de la întoarcerea în țară deja îmi intraseră banii pe card. Încă mai aștept eventualele amenzi de circulație, conducând zilnic aproape 100 km dus și tot atâta întors între domiciliu și șantier, cu camere de supraveghere la fiecare intersecție semaforizată și radare fixe aproape peste tot.
                2) În cele opt ore pe care le lucram zilnic, volumul de muncă era cam la jumătate față de cel din țară, iar plata pentru aceleași ore era dublă (Aviz imbecililor care ironizează ineficiența muncitorilor din țară, eventual filmându-i stând la umbră în pauza de masă. Atenție, mă refer la muncitori, nu la manageri, ca să nu mai vorbim de patroni, care imediat după ce încep un proiect, gândul le fuge la contractele adiționale ce vor urma.)
                • Like 1
                • Daca avea un job in Ro si primea un astfel de mesaj ca trebuie sa fie eficienta in cele 8-10 ore de program sigur zicea ca seful este un jegos...
                  • Like 3


                  Îți recomandăm

                  Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a trecut cu 241 de voturi pentru.

                  Grindeanu 2
                  Citește mai mult