„Încep prin a spune că nu am plecat neapărat ca să strâng bani, ci ca să mă bucur de condiții normale de muncă și pentru că nu aveam nimic de pierdut. În România, în transporturi, se fac mult prea multe ilegalități, ore multe, salarii mici”. foto: Maciej Krynica / Alamy / Alamy / Profimedia

„Rapsodia română” cântată „printre străini” te face să-ți duci mâna la piept, ca la imn. (Foto: Mugur Cristescu)

M-am întrebat de multe ori dacă cei plecați pot fi de real ajutor în modernizarea României. Și îmi asum răspunsul: un nu hotărât. Există excepții, desigur, să nu ne lăsăm cuprinși de disperare. Dar vârfurile diasporei nu mai au acces către mase. Pentru simplul fapt că masele sunt ocupate cu altceva. Foto: Daniel Mihăilescu/ AFP/ Profimedia

Când am plecat în Elvetia, la optsprezece ani, nu ştiam… Nu știam ce și cât înseamnă oamenii și locurile în sufletul omului. Şi nici nu am înţeles în primii ani. (Foto: Profimedia Images)

Primul lucru pe care-l putem face pentru a atrage diaspora acasă este să creștem numărul de optimiști în România. Pentru unii, a fi optimist înseamnă să-ți închizi ochii la realitățile din jur sau să refuzi să vezi realitatea așa cum este. Ca reacție la acest optimism fals, mulți compatrioți de-ai noștri aleg să fie pesimiști care se cred realiști. Foto - Lucian Alecu/ Shutterstock Editorial/ Profimedia

Probabilitatea ca alegerile prezidențiale și legislative în România să se suprapună cu alegerile britanice este ridicată ceea ce face ca prioritatea semnării contractelor pentru secțiile de votare să fie mai mare. Foto - Robert Timoney/ Shutterstock Editorial/ Profimedia

Au zis că „merge și așa”, o să fie bine, că au mai mers și nu au pățit nimic. Ca să nu par de neam prost, am zis să nu comentez că poate enervez pe cineva, dar nu am reușit să îmi stăpânesc frustrarea. (Foto: Profimedia Images)

„Am cumpărat micul dejun, cafea, motiv să mai stau. Dar ea avea o problemă că mama dormea. I-am explicat că e diabetică și cu demență, 77 de ani, și chiar eram la nevoie. Tot venea și insista”.

De unde știu că așa este? Pentru că am dublă cetățenie. Decizie pe care – deși dureroasă - mi-am asumat-o. (Foto: Profimedia Images)

Cel mai mare șoc cultural la aterizare este, deloc surprinzător, lipsa de încredere în autorități. O chestiune inimaginabilă pentru locuitorii de pe insulă obișnuiți cu demisii de prim-miniștri chiar și pentru chefuri în lock-down. Cred că aici avem cel mai mult de discutat - dacă întrebi orice român despre politică, sentimentul e de neîncredere și ură. (Foto: Inquam Photos)