Ceea ce te izbește în momentul în care te întorci în România după o perioadă mai lungă de absență (pot fi câteva luni sau câțiva ani), este felul în care receptezi mediul, altădată familiar. (Foto: Inquam Photos)

Mi s-a făcut rușine. Rușine că un astfel de om a ajuns să mănânce bomboane, plin de praf din cap până-n picioare și că eu am ajuns să-i spun să ia o pauză, ca să se odihnească. (Foto: Getty Images)

În urmă cu doi ani mă aflăm în aeroportul Charles de Gaulle așteptând îmbarcarea pentru zborul Paris - București. Era a doua oară când părăseam Hexagonul pentru a mă întoarce acasă și a o lua de la capăt, de dată această fără job și fără o altă sursă de venit. (Foto: Alamy/ Profimedia Images)

De când trăiesc în Belgia sunt mai afectuoasă cu țara mea și mai atașată de ea, cu toate metehnele ei. Cred că e nedrept să fie părăsită, ca o haină veche și netrebuincioasă. (Foto: Getty Images)

În fiecare zi de marți, când trebuie să pun în fața casei containerele de gunoi, verzi, negre și albastre, sau sacii de hârtie, plini cu frunzele din grădina mea, dar și cu cele din cartier, mă gândesc la bunicii mei. (Foto: Getty Images)

Brusc nu mai știam cine sunt, ce vreau, ce pot. Deposedată brutal de toate identitățile mele. Nu mai eram profesoară, nu om de bază al Petroșaniului, vezi, doamne, nu călătoare pe drumurile Greciei, mi se părea că nu mai sunt nimic. (Foto: Getty Images)

Până o să descopere Ministerul cine sunt, până o să pipăie cu tentaculele lui uriașe realitatea vieții mele, aflate la mii de kilometri distanță de ochii-i bulbucați, eu o să fiu de mult timp oale și ulcele. (Foto: Inquam Photos)

„Din anumite motive, urmărindu-i prin ferestrele lucioase, mă simt inferior și sărac. Am în fața ochilor o imagine pe care o vedeam doar la televizor, o imagine pe care acum o percep profund, fiindcă mi se înfățișează în mod obiectiv. Cred că, totuși, aș putea avea interesante discuții cu ei… ”


În ultimele șase luni petrecute acolo am locuit cu italieni. Și am descoperit din nou același lucru: italienii erau diferiți, chiar ei între ei. (Foto: Anne Marie Lykkegaard)

„Ca cetățean român cu reședința în străinătate nu îmi doresc niciun drept în plus mai mult, dar nici în minus față de un cetățean român din țară. Îmi doresc însă ca tuturor cetățenilor să le fie accesibile suficiente modalități de vot: la secție, vot anticipat sau vot prin corespondență, astfel încât cozile la vot să rămână o amintire tristă a trecutului recent.” (Mihnea Mihai, Rezist Zurich, Elveția)