Când eram profesor la liceu, făceam gramatică cam jumătate din fiecare oră de română. Prin cancelarie, mă luaseră la ochi că nu mă țin de programă. Oare nu știam că gramatica nu era materie de liceu?
Ziceam ca ei și făceam ca mine. Cu o încăpățânare de catâr, predam, explicam și dădeam teste fulger cu probleme din gramatică. Copiii la început au protestat (“Domnu’, iar ne întoarcem la gramatica de-a opta?”), după care au început să se distreze cu clasica întrebare “Cum se zice corect?”
- De ce faci asta? m-a întrebat o colegă mai în vârstă.
- Pentru că peste ani, stimată doamnă, n-o să am pretenția să-mi mulțumească, dar măcar să mă înjure corect în limba română.
Mi-am adus aminte de asta când, zilele trecute, m-am trezit cu un nou hârdău de urări de bine “patriotice”. Toți acești oameni au ceva în comun, dincolo de tricolorul de la profil, de pozele cu copilași și de imaginația pornografică: scriu cu ură față de limba română. Şi se aruncă cutezători în construcții dificile, de tip “bagamias”.
Contemplu nostalgic cum e măcelărită cu barda săraca limbă română, tocmai de cei care pretind că iubesc această țară. Şi mă întreb de fiecare dată ce profesori de română i-au trecut clasa?!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.