Te-ai oprit vreodată înainte să trimiți un mesaj, întrebându-te dacă ai scris corect? Ai ezitat între un ,,i’’ și doi, ai șters o propoziție pentru că nu mai știai unde trebuie pusă virgula sau ai reformulat o frază doar fiindcă nu aveai încredere că respectă regulile limbii române? Dacă astfel de situații au devenit obișnuite, este firesc să ne întrebăm cât de mult contează gramatica și ce se întâmplă atunci când școala încetează să o mai predea sistematic.

Eram prin clasa a șasea ori a șaptea, când profesorul de română - un bărbat înalt, solid, cu mâini groase și o mină dură, despre care am mai scris - a intrat în clasă, a scris pe tablă „Ai ai?”, după care s-a așezat la catedră și a zis: „Cine vrea să facă analiza sintactică a acestei propoziții?”.

Când eram profesor la liceu, făceam gramatică cam jumătate din fiecare oră de română. Prin cancelarie, mă luaseră la ochi că nu mă țin de programă. Oare nu știam că gramatica nu era materie de liceu?

Bacalaureatul și evaluarea națională de clasa a opta au ajuns cele mai de temut examene (și câteodată chiar cele mai serioase) din parcursul educațional românesc. foto: Inquam Photos /Octav Ganea

„Da, știu, am să fiu șalant”

Îmi intră în urechi în fiecare zi, din televizor, un număr dărâmător de agramatisme, cuvinte folosite impropriu, pronunții cel puțin bizare în română și în limbi străine, accente aiurea (cómplice), anacoluturi, logicăreli sau pur și simplu tâmpenii.

Copiii nu citesc pentru că, vreme de douăzeci de ani, manualele de literatură română le-au pus dinainte un împărat gol, un schelet structuralist, încă o formă fără fond. Ecoul acestei practici sistematice de tâmpire este sloganul pe care îl auzim la toate colțurile că școala trebuie să transmită competențe, nu conținuturi. Nu poți forma competențe fără conținuturi.

De Ziua Limbii Române, am reflectat la invizibilitatea autorilor români în spațiul public și editorial. Dincolo de festivism, rămâne întrebarea incomodă: mai știm să ne recunoaștem cultura vie, a celor care scriu acum, aici, în română?

„Cred că e important în perioada asta, în care există globalizare, dar există și afirmarea individualităților locale, să avem curiozitate și respect față de ceea ce nu știm de acasă sau nu e doar limbă standard. Mi se pare foarte frumos să privim cu curiozitate și cu interes și să învățăm și ardelenisme, și moldovenisme, și bănățenisme, nu numai muntenisme, dacă suntem din București. Pentru că, așa cum învățăm limbi străine, uneori trebuie să învățăm și din limba română ceea ce e mai puțin uzual”, spune Rodica Zafiu.

Adesea, foarte adesea, profesorii predau prost, clişeizant, fără pic de patos sau plăcere, îndepărtând elevii de literatură, uneori pe viaţă.