Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Se poate trăi din pictură în România? Gabriela încearcă să afle răspunsul după ce a renunțat la corporație și a gândit un model de business care îi lasă mai mult timp pentru creație. Republica antreprenorilor

Gabriela  Moldovan-Vrînceanu

Să-ți transformi pasiunea în meserie este unul dintre cele mai bune scenarii de viață în care te poți afla. Pentru că dacă faci lucrurile din plăcere, le vei face bine, iar asta îți va aduce în timp și răsplata. Cel puțin teoretic. Pasiunea Gabrielei Moldovan-Vrînceanu a fost dintotdeauna pictura. Și-a descoperit-o încă din copilărie, când a urmat și câteva cursuri, și a continuat să picteze de plăcere. Dar nu crezut că o poate transforma într-o meserie și, cu atât mai puțin, într-un business. Până de curând.

Concediul de maternitate i-a dat prilejul să reflecteze asupra parcursului profesional de până atunci și, susținută de familie, a găsit curajul să renunțe la jobul din corporație și să-și urmeze pasiunea. Iar acum încearcă să afle dacă se poate trăi sau nu din pictură. A investit aproape 10.000 de euro în site-ul Gabriela Vînceanu Art, promovare, configurarea lanțului logistic și participarea la diverse târguri și expoziții, și are încredere că modelul de business pe care l-a gândit va funcționa astfel încât ea să-și dedice cât mai mult timp picturii. 

„Realizarea unui tablou poate dura de la două zile la două luni, iar prețul îl stabilesc în funcție de dimensiuni și de materialele folosite. Eu îmi doresc să trăiesc din pictură, dar nu poți face și vinde atât de multe tablouri. Ca să trăiești din pictură e nevoie și de o linie de produse de larg consum”, spune Gabriela, care a ales să-și valorifice picturile printându-le pe diverse obiecte, de la perne, rucsacuri și rochii până la agende și cărți poștale.

O zi. Un târg. Peste 30 de tablouri

Gabriela omora timpul în orele plictisitoare de la școală desenând și, spre nemulțumirea mamei sale, își „strica” tricourile ca să le scoată din anonimat. Când a terminat liceul, ar fi vrut să meargă la Arhitectură sau la Psihologie, dar familia ei a îndrumat-o către ASE. A studiat o vreme și în Franța, apoi s-a angajat. Și făcea ce a învățat. Economie și contabilitate. Fără prea multe satisfacții. Propriu-zis nu s-a lăsat niciodată de pictură, dar s-a reapucat mai serios de treabă impulsionată de soțul său. Cei apropiați o încurajau să încerce să-și vândă lucrările, dar nu avea suficientă încredere în ea.

„Validarea pe care am primit-o la primul târg la care am participat, în Otopeni, a fost cel mai puternic imbold pentru mine. A fost surprinzător pentru că era un festival cu foarte multă mâncare, și mai puțin meșteșug și artă. După ce oamenii au mâncat, au început să vină la mine la stand și să se aglomereze. A trebuit să mai aduc tablouri de acasă, inclusiv pe cele în lucru. Am rămas frenetică mai bine de o săptămână gândindu-mă că într-o zi, într-un târg, am vândut peste 30 de tablouri. Am donat o parte din bani pentru că acesta era scopul târgului, dar am rămas cu felul în care au reacționat oamenii. Atunci mi-am dat seama că există cerere pentru ce fac eu chiar dacă nu am studii de specialitate”, își amintește Gabriela.

Apoi a fost invitată de galerii de artă din Spania, Portugalia, dar și din București, să-și expună lucrările, lucru care a surprins-o încă și mai mult.

„Când m-am întors din Portugalia, aveam deja în plan să înființez firma, să fac site-ul și să pornesc pe linia de producție de printuri pentru seria limitată de obiecte. După ce am văzut că există cerere, m-am gândit că pot să-mi pun picturile și pe alte materiale, nu numai pe pânză. Am văzut mai mulți artiști care-și imprimă creațiile pe materiale de bună calitate. (…) Mi-am dorit să externalizez cât mai mult, iar eu să mă ocup doar de tablouri. Am vrut să colaborez cu firme din România ca să ne susținem unii pe alții, dar nu am găsit pe cineva care să facă print on demand, toți fac producție de masă. Am găsit în Spania, Estonia și Lituania. Lucrurile funcționează în felul următor: în momentul în care primesc o comandă, obiectul respectiv intră direct în lucru, este printat și expediat clientului. Eu am deja modelul stabilit astfel că prin mâinile mele nu mai trece nimic. E un parcurs mai scurt și mai sustenabil, care înseamnă și un cost mai mic pentru client”, spune Gabriela.

Mai mulți artiști sub un singur nume

Chiar dacă deocamdată nu există furnizori români pentru nevoile sale, Gabriela vede un interes crescut pentru produsele fabricate în România, un comportament consolidat în pandemie. Are mulți clienți și printre românii care au plecat în străinătate, în special pentru tablourile pictate. Planurile de viitor vizează diversificarea canalelor de distribuție, dar și deschiderea unui magazin în care să se regăsească lucrările mai multor artiști. 

„Pandemia ne-a învățat să consumăm local, după ce ani la rând s-au promovat produsele făcute în China. Acum oamenii au început să se uite la business-urile locale și cred că de acum înainte va exista o creștere pe ce înseamnă meșteșug românesc. (...)

Mi-aș dori să ne unim mai mulți artiști, pe modelul cooperativelor de altădată, să ne organizăm sub un nume și astfel să ne facem vizibili mult mai ușor. Poate vom deschide și un magazin prin care să-i promovăm pe artiștii la început de drum. Cunosc mulți în care mă regăsesc, care nu au încredere că ar putea să vândă și creează numai pentru ei, acasă. Cu ajutorul lor putem diversifica oferta pentru că există un model de business viabil”, spune Gabriela. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Marta check icon
    Foarte frumoase lucrările.
    Numele de pe site-ul propriu m-a dus cu gândul la Vrânceanu Firea :)))
    Mai bine mergea pe varianta Moldovan-Vrînceanu. Nu se poate poate trăi din artă în general, în România.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Din pictură nu prea (și nici din sculptură), însă se poate trăi chiar foarte bine din grafică - ilustrație, grafică de carte, grafică pe computer - sau din design.
    • Like 0
  • "Când a terminat liceul, ar fi vrut să meargă la Arhitectură sau la Psihologie, dar familia ei a îndrumat-o către ASE". Ce părinți!!! În loc să o încurajeze să meargă la Tonitza și apoi la UNArte, i-au tras macazul spre ceva, ce s-or fi gândit ei că i-ar aduce mai mulți bani, nu fericire.
    Dar poate că tocmai acea schimbarea neverosimilă i-a dezvoltat cunoștințele și spiritul antreprenorial necesare carierei artistice. O traiectorie interesantă!
    • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult