Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Se poate trăi din pictură în România? Gabriela încearcă să afle răspunsul după ce a renunțat la corporație și a gândit un model de business care îi lasă mai mult timp pentru creație. Republica antreprenorilor

Gabriela  Moldovan-Vrînceanu

Să-ți transformi pasiunea în meserie este unul dintre cele mai bune scenarii de viață în care te poți afla. Pentru că dacă faci lucrurile din plăcere, le vei face bine, iar asta îți va aduce în timp și răsplata. Cel puțin teoretic. Pasiunea Gabrielei Moldovan-Vrînceanu a fost dintotdeauna pictura. Și-a descoperit-o încă din copilărie, când a urmat și câteva cursuri, și a continuat să picteze de plăcere. Dar nu crezut că o poate transforma într-o meserie și, cu atât mai puțin, într-un business. Până de curând.

Concediul de maternitate i-a dat prilejul să reflecteze asupra parcursului profesional de până atunci și, susținută de familie, a găsit curajul să renunțe la jobul din corporație și să-și urmeze pasiunea. Iar acum încearcă să afle dacă se poate trăi sau nu din pictură. A investit aproape 10.000 de euro în site-ul Gabriela Vînceanu Art, promovare, configurarea lanțului logistic și participarea la diverse târguri și expoziții, și are încredere că modelul de business pe care l-a gândit va funcționa astfel încât ea să-și dedice cât mai mult timp picturii. 

„Realizarea unui tablou poate dura de la două zile la două luni, iar prețul îl stabilesc în funcție de dimensiuni și de materialele folosite. Eu îmi doresc să trăiesc din pictură, dar nu poți face și vinde atât de multe tablouri. Ca să trăiești din pictură e nevoie și de o linie de produse de larg consum”, spune Gabriela, care a ales să-și valorifice picturile printându-le pe diverse obiecte, de la perne, rucsacuri și rochii până la agende și cărți poștale.

O zi. Un târg. Peste 30 de tablouri

Gabriela omora timpul în orele plictisitoare de la școală desenând și, spre nemulțumirea mamei sale, își „strica” tricourile ca să le scoată din anonimat. Când a terminat liceul, ar fi vrut să meargă la Arhitectură sau la Psihologie, dar familia ei a îndrumat-o către ASE. A studiat o vreme și în Franța, apoi s-a angajat. Și făcea ce a învățat. Economie și contabilitate. Fără prea multe satisfacții. Propriu-zis nu s-a lăsat niciodată de pictură, dar s-a reapucat mai serios de treabă impulsionată de soțul său. Cei apropiați o încurajau să încerce să-și vândă lucrările, dar nu avea suficientă încredere în ea.

„Validarea pe care am primit-o la primul târg la care am participat, în Otopeni, a fost cel mai puternic imbold pentru mine. A fost surprinzător pentru că era un festival cu foarte multă mâncare, și mai puțin meșteșug și artă. După ce oamenii au mâncat, au început să vină la mine la stand și să se aglomereze. A trebuit să mai aduc tablouri de acasă, inclusiv pe cele în lucru. Am rămas frenetică mai bine de o săptămână gândindu-mă că într-o zi, într-un târg, am vândut peste 30 de tablouri. Am donat o parte din bani pentru că acesta era scopul târgului, dar am rămas cu felul în care au reacționat oamenii. Atunci mi-am dat seama că există cerere pentru ce fac eu chiar dacă nu am studii de specialitate”, își amintește Gabriela.

Apoi a fost invitată de galerii de artă din Spania, Portugalia, dar și din București, să-și expună lucrările, lucru care a surprins-o încă și mai mult.

„Când m-am întors din Portugalia, aveam deja în plan să înființez firma, să fac site-ul și să pornesc pe linia de producție de printuri pentru seria limitată de obiecte. După ce am văzut că există cerere, m-am gândit că pot să-mi pun picturile și pe alte materiale, nu numai pe pânză. Am văzut mai mulți artiști care-și imprimă creațiile pe materiale de bună calitate. (…) Mi-am dorit să externalizez cât mai mult, iar eu să mă ocup doar de tablouri. Am vrut să colaborez cu firme din România ca să ne susținem unii pe alții, dar nu am găsit pe cineva care să facă print on demand, toți fac producție de masă. Am găsit în Spania, Estonia și Lituania. Lucrurile funcționează în felul următor: în momentul în care primesc o comandă, obiectul respectiv intră direct în lucru, este printat și expediat clientului. Eu am deja modelul stabilit astfel că prin mâinile mele nu mai trece nimic. E un parcurs mai scurt și mai sustenabil, care înseamnă și un cost mai mic pentru client”, spune Gabriela.

Mai mulți artiști sub un singur nume

Chiar dacă deocamdată nu există furnizori români pentru nevoile sale, Gabriela vede un interes crescut pentru produsele fabricate în România, un comportament consolidat în pandemie. Are mulți clienți și printre românii care au plecat în străinătate, în special pentru tablourile pictate. Planurile de viitor vizează diversificarea canalelor de distribuție, dar și deschiderea unui magazin în care să se regăsească lucrările mai multor artiști. 

„Pandemia ne-a învățat să consumăm local, după ce ani la rând s-au promovat produsele făcute în China. Acum oamenii au început să se uite la business-urile locale și cred că de acum înainte va exista o creștere pe ce înseamnă meșteșug românesc. (...)

Mi-aș dori să ne unim mai mulți artiști, pe modelul cooperativelor de altădată, să ne organizăm sub un nume și astfel să ne facem vizibili mult mai ușor. Poate vom deschide și un magazin prin care să-i promovăm pe artiștii la început de drum. Cunosc mulți în care mă regăsesc, care nu au încredere că ar putea să vândă și creează numai pentru ei, acasă. Cu ajutorul lor putem diversifica oferta pentru că există un model de business viabil”, spune Gabriela. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Marta check icon
    Foarte frumoase lucrările.
    Numele de pe site-ul propriu m-a dus cu gândul la Vrânceanu Firea :)))
    Mai bine mergea pe varianta Moldovan-Vrînceanu. Nu se poate poate trăi din artă în general, în România.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Din pictură nu prea (și nici din sculptură), însă se poate trăi chiar foarte bine din grafică - ilustrație, grafică de carte, grafică pe computer - sau din design.
    • Like 0
  • "Când a terminat liceul, ar fi vrut să meargă la Arhitectură sau la Psihologie, dar familia ei a îndrumat-o către ASE". Ce părinți!!! În loc să o încurajeze să meargă la Tonitza și apoi la UNArte, i-au tras macazul spre ceva, ce s-or fi gândit ei că i-ar aduce mai mulți bani, nu fericire.
    Dar poate că tocmai acea schimbarea neverosimilă i-a dezvoltat cunoștințele și spiritul antreprenorial necesare carierei artistice. O traiectorie interesantă!
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult