Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Șeful Corpului de Control al premierului: Primăria vrea să doneze 15 milioane de lei pentru Catedrală. Iată ce propun eu

Șeful Corpului de Control al primului ministru, Valentin Mircea, a povestit pentru Republica.ro cum a fost hărțuit de câțiva parcagii chiar în centrul Bucureștiului. 

„Niște parcagii, la Ateneul Român, în plin centru, lângă Ministerul de Interne, voiau să mă agreseze pentru că nu am vrut să plătesc, a trebuit să o zbughesc de acolo. Era 17:30, pe lumină, la Ateneu, lângă Ministerul de Interne. Acești parcagii sunt de fapt niște infractori. Ei șantajează oamenii. Este amenințare și șantaj, ei nu fac un serviciu. 

Eu plătisem serviciului de la primărie, iar când să plec au venit ei. Dar insistent, nu așa. Le-am spus: Domn'e, am plătit. Nu mă interesează ce faceți voi aici. Și ei - să îmi taie calea, eram și cu soția”, a spus Valentin Mircea, care a precizat că face aceste afirmații în calitate de cetățean, nu în calitate de secretar de stat. 

O soluție care ar face bandele de parcagii să dispară ar fi, în opinia lui, montarea de parcometre. 

Acolo unde au apărut parcometrele, a dispărut fenomenul, Primăria și-a luat în stăpânire domeniul public, a încasat niște bani, milioane de euro pe ani care astăzi nu se încasează

„În orașele în care au apărut parcometrele, nu mai există aceste probleme. Într-un fel, bandele acelea ocupau un spațiu liber lăsat de primărie, nu puteai să le zici lor nimic dacă primăria nu-și făcea treaba. Ca să ocupi spațiul, pui parcometre. E invenție veche de o sută și ceva de ani, se fabrică și în România așa ceva. Atunci când eu mă opresc undeva, plătesc, că altfel mă sancționează Poliția locală. În momentul în care vine un astfel de cetățean (n.r. un parcagiu)și îți cere să îi plătești, nu îi mai plătești. Acolo unde au apărut parcometrele, a dispărut fenomenul, Primăria și-a luat în stăpânire domeniul public, a încasat niște bani, milioane de euro pe ani care astăzi nu se încasează”, crede Valentin Mircea.

Acesta a făcut referire la această situație și într-o postare de pe pagina personală de Facebook, în care a spus că Primăria Capitalei ar putea cumpăra, cu cele 15 milioane de lei pe care vrea să îi doneze la Catedrala Mânturii Neamului 1320 parcometre, la un cost mediu de 2.500 de euro. „Dacă privații donează și susțin Catedrala Mânturii Neamului, nu am nimic împotrivă. Nu a nimic împotriva catedralei”, a spus aceste pentru Republica.ro


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • La ce foloseste chestia aia uriasa care se numeste catedrala? Sa incapa toti saracii si amaratii batuti de guvernanti talhari si alocari de fonduri tampite? Oare Domnul chiar vrea asemenea cladiri monstru si atat de multe,ca sa stea aproape tot timpul goale,nefolositoare? Oare chiar nu ne putem ruga intr-un spatiu mai modest si mai intim? Daca Dumnezeu e mare,trebuie sa facem cladiri care sa arate cam cat de mare este? Mi-amintesc ca,acum multi ani in urma,un musulman mi-a spus,mai in gluma,mai in serios, ca ei fac minaretele-turlele alea inalte si ascutite asa de mari pe masura fundului lui Mahommed,daca nu le asculta rugaciunile va sti de unde vine numele Vlad Tepes.
    • Like 0
  • In Oradea sau Cluj pui masina si trimiti SMS asa nu dispare nici parcometru si este foarte eficient daca nu ai marunti. E mjlt mai eficient!
    • Like 0
  • asa este, o propunere de bun simt dar ce sa te faci cu Firea si pandele????ei stiu una si buna, cu donatii la biserica, cu pelerinaje pt pensionari la manastiri ei castiga alegerile.............. ce spun bucurestenii, ce cred oamenii nu intereseaza pe nimeni.........
    • Like 1
  • check icon
    Sa contrapui Catedraka Nationala cu niste parcometre ASTA inseamna ticalosia fara de margini ! Traim niste vremuri absolut incredibile pt mine , nesimtirea si ateismul exhibate de la cel mai inalt nivel , ba inca pare ca au devenit un motiv de mandrie cumva ! Tot pt asta exista si Iadul si fiecare va dormi asa cum isi asterne !
    • Like 0
    • @
      Asdica poki nu sunt nesimtiti cand se afiseaza cu limuzine de sute de mii de euro si cer 10 lei pe o coliva ? Popo sa-ti fie rusine !
      • Like 1
    • @
      A fi bigot in aceste "vremuri incredibile" se pare ca este o mandrie mult mai mare....
      • Like 0
  • A, studiat raportul d-lui VM la parasirea functiei de consilier PMB pe motive de incompatibilitate - apar si niste iniiative legate de parcare in Bucuresti. Care au fost si ce s_a ales de ele ?
    Nici macar nu trebuie parcometre - trebuie ca politia locala ( care este platita momentan degeaba ) sa isi faca treaba - va supun atentiei modelul vienez.\
    • Like 2
  • A, studiat raportul d-lui VM la parasirea functiei de consilier PMB pe motive de incompatibilitate - apar si niste iniiative legate de parcare in Bucuresti. Care au fost si ce s_a ales de ele ?
    Nici macar nu trebuie parcometre - trebuie ca politia locala ( care este platita momentan degeaba ) sa isi faca treaba - va supun atentiei modelul vienez.\
    • Like 0
  • check icon
    cum ocupa o functie incepe sa-i ia prin surprindere, zapada, parcarile, lipsa asfaltului, ploaia, ... numai prostia nu-i surprinde, se pare ca sunt obisnuiti !
    • Like 0
  • Bayard check icon
    Absolut orice loc de parcare din centru ar trebui sa aiba parcometru... indiscutabil. E prima masura si cea mai simpla ca sa descurajezi traficul in centru. Nu functioneaza? adica oamenii tot vin cu masina?? Ok, dar faci o groaza de bani. Cine stie, poate cu ei te apuci sa faci si niste parcari subterane prin oras.
    • Like 3
    • @ Bayard
      Cea mai simpla masura sa descurajezi traficul in centru este sa imbunatatesti transportul public: mijloace de transport decente, sa se respecte un orar, sa poti plati calatoria pe loc nu sa trebuiasca sa ai card RATB care se vinde numai in anumite locuri si desigur parcari publice pt. auto la marginea zonei centrale. E foarte simplu dar e clar ca nu se vrea.
      • Like 0
    • @ Viorica Ionita
      check icon
      Transportul public este o altă problemă a Bucureștilor. Transportul de suprafață este legat de disciplinarea traficului, metroul are destui km, dar mai trebuie. Carduri de transport există și în alte țări, pe principiul „ai card, plătești mai puțin, n-ai card, dai mai mult la șofer”. Problema nu este asta, ci că mulți, prea mulți nu plătesc. România nu are nivelul din alte țări, unde șoferul vinde și bilete, ca în Austria (Viena) de ex. Ați văzut circul de la Unirea cu cucoana aia care a început să urle când Poliția i-a dat amendă că trece pe roșu. Cercul vicios al lipsei autorității: nu ai autoritate fiindcă ești polițist și ești polițist fiindcă nu ai autoritate. Scumpirea biletelor este pt cei corecți, „blatiștii” nu vor plăti oricum. Așa este și a CFR.
      • Like 0
    • @ Viorica Ionita
      Cea mai simpla metoda este sa scoti din oras depozitele ,stadioanele , atelierele ,brutariile .
      • Like 0
  • Ionel check icon
    Este incredibil ce se intampla in Bucuresti in legatura cu traficul si paracarile. Senzatia mea este ca si in mandatul d-nei Firea problemele vor ramane la fel ca pana acum. Parcometrele, camerele video si sensurile unice sunt principalele probleme ale capitalei. Doar impunerea legii cu forta ne mai poate aduce cu picioarele pe pamant. Trebuie o mana forte de primar general care sa ia masuri cu caracter nepopular, pentru ca astea sunt masurile ce trebuiesc luate. Si le va asuma actualul primar general ? ramane de vazut..........
    • Like 0
  • Mi se pare absolut socant faptul ca un primar ales sa poata actiona la o scara atat de mare, dupa bunul sau plac, fara a cere acceptul comunitatii. In Iasi primarul a taiat teii de pe bulevardul central, transformand bulevardul intr-o zona desertica si desfiintand astfel promenada. La Bucuresti se deplaseaza suma de 25 mil euro in buzunarul Bisericii, o institutie care devine tot mai preocupata de comert si afaceri si numai lipsa de bani nu are. Daca RADET Bucureşti, din subordinea primariei o duce greu si bucurestenii risca sa stea in frig la iarna, de ce nu se dirijeaza acesti bani (de exemplu!) pentru a o ajuta? Sau este asteptat dl. Ponta sau dl. Dracnea sa ajunga prim-ministri pentru a dirija banii necesari din bugetul de stat, batandu-si joc de nevoile celorlalte zone ale tarii? Cum este posibil ca in Bucuresti, toate blocurile din sectoare intregi sa fie izolate termic, gratis din dispozitia primariilor, iar in tara aceeasi actiune sa fie facuta pe cheltuiala locatarilor? De unde acesti bani pentru unii si de ce nu pentru toti, daca traim in democratie si toti suntem egali?
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult