Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Șeriful Pârât al Popoarelor

CTP--

 Trump face declarații bombastice despre cum va interveni SUA în Iran dacă regimul Khamenei ucide protestatari. S-a tras în manifestanți, au murit deja zeci de oameni, sute sunt răniți. Ayatollahul anunță că represiunea va continua cu și mai multă brutalitate, amenințându-i cu moartea pe demonstranți. Trump zice că monitorizează situația cu atenție...

Nici gând ca SUA să intervină în Iran, deși răsculații îl roagă s-o facă. Acești oameni vor înlăturarea regimului religiocratic și democratizarea Iranului. Or, democrația e ultimul lucru care să-i placă Regelui. În Venezuela, n-a vrut nicidecum să sprijine opoziția democratică, desfășurarea de alegeri libere, lucrează bine-mersi cu banda lui Maduro. În America, lovește democrația și statul de drept în fiecare zi. Democrația autentică în care trăiește micul popor groenlandez ține morțiș s-o înlocuiască cu Trumpocrația. Justificarea e pentru cretini: când SUA au cel puțin o bază militară mare și soldați în Groenlanda, o s-o ocupe Rusia sau China? Nemaipunând la socoteală că ar fi o agresiune asupra unui stat NATO, departe de zona lor de influență, risc pe care nici Putin, nici Xi nu au de ce să și-l asume. Numai Donald J. Trump poate să conceapă atacarea NATO de către SUA...

Prin urmare, Șeriful Pârât al Popoarelor va aștepta ca Ali Khamenei să ajungă la strâmtoare, ca să-l strângă cu ușa de pe poziții de forță. Cât privește iranienii uciși, o să-i pese câtuși de puțin de ei, când el zice că bine a făcut polițistul împușcând în plină față un cetățean al SUA neînarmat, o femeie de 37 de ani, mamă a 3 copii, care tocmai făcea glume cu polițiștii?

P.S. Continui exercițiile pe care le facem împreună, încercând să ne păstrăm sănătatea mintală în toată această demență criminală.

1). Se dau șirurile de numere:

a). 4, 5, 7, 11, 19, ?, ?

b). 6, 8, 10, 11, 14, 14, 18, 17, ?, ?

Să se completeze cele două poziții lipsă.

2). Adunând suma, diferența, produsul și câtul a două numere naturale, obținem 450. Să se găsească numerele. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Dacia - Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Naționalismul ăla sănătos începe de aici. Când statul român e atent la fiecare leu pe care îl cheltuie, când încearcă să aducă furnizori din România acolo unde are o ofertă bună în piață, unde există competențe și servicii de calitate. foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult